Atelier de cusături şi motive tradiţionale la Casa Junilor

Atelier de cusături şi motive tradiţionale la Casa Junilor

Comunitatea „Motive tradiţionale” din Ţara Bârsei şi împrejurimi organizează la Casa Junilor, luni, 20 martie, de la ora 18.00, un atelier de cusături şi motive tradiţionale româneşti aplicate la realizarea unui perniţe pentru ace.

Motivul ales este inspirat de un ştergar din Satul Veneţia de Sus, iar participanţii vor primi modelul de cusut, în format tipărit, bucăţile de etamină – surfilată, ca să nu se destrame – şi de filţ necesare, fir roşu şi alb de Tălmaciu, pentru cusut precum şi şnurul agăţător, împletit cu croşeta, adică toate materialele necesare pentru confecţionarea unei perniţe de ace.

Taxa de participare este de 30 lei, iar atelierul se adresează persoanelor cu vârsta de peste 12 ani.

Pentru înscrieri, doritorii trebuie să scrie un mesaj cu titlul „Inscriere atelier pernita”, care să conţină datele de contact, pe adresa antonelalungu@yahoo.com.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

De top în Brașov