Sancţiuni în cazul învăţătoarei de la Şcoala Gimnazială Nr. 4

Sancţiuni în cazul învăţătoarei de la Şcoala Gimnazială Nr. 4

Cazul învăţătoarei de la Școala Gimnazială numărul 4, cercetată disciplinar, după ce a fost înregistrată cu un reportofon în timpul orelor, în timp ce ameninţa şi jignea elevii din clasa a II-a, a fost închis.

În urma cercetărilor, membrii comisiei de cercetare disciplinară au decis sancționarea financiară a cadrului didactic. astfel, învățătoarea va fi penalizată cu 10% din salariu, pe o perioadă de trei luni, începând cu 1 aprilie.

Decizia, nu a fost atât de convenabilă pe cât se aşteptau unii părinţi, care consideră că pedeapsa este prea blândă.

Pe de altă parte, cinci părinţi şi-au mutat deja copiii la alte clase, iar unii chiar vor să şi-i retragă din Şcoala 4. Oamenii sunt scandalizaţi şi ameninţă că o vor acţiona pe învăţătoare în instanţă.

Pe numele învăţătoarei mai sânt depuse patru plângeri penale la poliţie pentru purtare abuzivă, însă cercetările nu au fost încă finalizate.

Pe lângă cele patru plângeri penale depuse la Inspectoratul Județean de Poliție, s-au făcut petiţii şi memorii și la Inspectoratul Școlar, de către ambele tabere, pro şi contra.

De asemenea, Avocatul Poporului şi-a desfăşurat propria anchetă.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate