Cât au dat șpagă unii brașoveni să fie revoluționari?!

Cât au dat șpagă unii brașoveni să fie revoluționari?!

Fostul secretar de stat Adrian Sanda, a fost trimis în judecată, alături de alte persoane, în dosarul certificatelor de revoluţionar false, potrivit Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a lui Adrian Sanda, la data faptelor având funcţia de secretar de stat al Secretariatului de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat in Romania in perioada 1945-1989 – SSPR Denisa Tănase, fost secretar general al SSPR şi Cristina Cechi, fost şef serviciu Departament pentru Revoluţionari din cadrul SSPR, sub aspectul săvârşirii a cinci infracţiuni de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi a patru infracţiuni de abuz în serviciu.

Totodată, a mai fost trimis în judecată Gheorghe Neagu, pentru trei infracţiuni de trafic de influenţă; Ionel Iosef, pentru trei infracţiuni de trafic de influenţă şi a trei infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată (sub forma instigării); Ciprian Arănuşi, pentru trafic de influenţă; Cristian Adam, pentru cumpărare de influenţă (sub forma complicităţii); Ştefan Păduraru şi Nelu Vrânceanu, pentru cumpărare de influenţă; George Avram şi Ioan Blaga, pentru cumpărare de influenţă şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, dar şi Ioniţă Angheluţă, pentru două infracţiuni de cumpărare de influenţă.

„Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014, Legea nr. 341/2004 a recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 a fost modificată şi completată, fiind introdusă o nouă categorie de revoluţionari şi anume ,«Luptător cu rol determinant», atribuit celor care în perioada 14 – 22 decembrie 1989 au avut un rol determinant la declanşarea şi victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, şi-au pus viaţa în pericol în confruntările cu forţele de represiune, au ocupat şi apărat obiectivele de importanţă deosebită, care au aparţinut regimului totalitar, doar în localităţile în care, în urma acestor acţiuni şi confruntări, au rezultat persoane ucise, rănite sau reţinute, până la fuga dictatorului, respectiv 22 decembrie 1989, ora 12.10. În aplicarea art. 3 alin. 1 lit. b pct. 3 din Legea nr. 341/2004, conform art. 12 alin. 3 şi 4 din H.G. 1412/2004, aşa cum a fost modificată de H.G. nr. 99/2015, au fost determinate localităţile Timişoara, Caransebeş, Sibiu, Cugir, Lugoj, Târgu Mureş, Cluj-Napoca şi Bucureşti ca fiind cele în care au rezultat persoane ucise, rănite sau reţinute, până la fuga dictatorului, urmând ca alte localităţi în care au rezultat persoane ucise, rănite sau reţinute, până la fuga dictatorului, decât cele prevăzute la alin. 3, să fie determinate din acte normative emise în acest sens sau prin documente oficiale eliberate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”, potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Procurorii susţin că procedura de obţinere a certificatelor pentru acordarea titlului de ”Luptător cu rol determinant” consta în avizarea dosarului la nivelul SSPR, deciziile emise în acest sens putând fi contestate la Comisia Parlamentară a Revoluţionarilor din Decembrie 1989 (CPRD).

Astfel, prin patru decrete semnate de preşedintele României, în anii 2015 şi 2016, a fost conferit titlul de „Luptător pentru victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 – Luptător cu rol determinant” pentru 3.505 persoane.

„Potrivit probelor administrate în cauză de procurori, o parte din aceste persoane au obţinut însă acest titlu prin încălcarea dispoziţiilor legale. În mod concret, procedura de obţinere a acestui certificat, fiind bazată aproape exclusiv pe documente şi declaraţii provenind de la persoane direct interesate, a favorizat apariţia, atât la nivelul asociaţiilor judeţene de revoluţionari, cât şi la nivelul celor două instituţii cu atribuţii în acordarea acestor titluri a unor persoane dispuse să promoveze acţiunile revoluţionarilor din ţară, solicitându-le acestora în schimb diferite sume de bani pentru obţinerea în mod fraudulos a titlurilor de «Luptător cu rol determinant» în cadrul Revoluţiei şi, implicit, obţinerea ilegală a drepturilor băneşti aferente. Facem precizarea că, spre deosebire de celelalte categorii de revoluţionari, cea la care am făcut referire anterior presupune drepturi băneşti majorate, în baza titlului respectiv deţinătorii primind, începând cu data de 1 ianuarie 2015, o indemnizaţie de gratitudine în valoare de 2.020 de lei/lună”, potrivit sursei citate.

Parchetul General acuză că, prin modul în care au acţionat membrii Comisiei de avizare din cadrul SSPR, a fost deturnat scopul pentru care legiuitorul a clarificat dispoziţiile legale.

„Astfel, fără să fie analizate în mod corect de către membrii Comisiei de avizare din cadrul SSPR condiţiile prevăzute în mod expres de art. 3 alin. 1 lit. b pct. 3 din Legea nr. 341/2004 şi fără să se respecte adevărul istoric, au fost create condiţiile prin care persoane din localităţile incluse în mod abuziv în categoria celor cu «rol determinant» au obţinut de la bugetul de stat sume importate de bani, cu titlu de indemnizaţie de gratitudine. Probatoriul administrat a relevat că, până în prezent, o astfel de persoană, care a parcurs tot circuitul legal şi a intrat la plată, a încasat suma de aproximativ 50.000 lei”, se arată în comunicatul de presă.

Procurorii mai susţin că activitatea infracţională a funcţionarilor publici din cadrul Comisiei din structura SSPR s-a concretizat prin includerea în categoria localităţilor în care au rezultat persoane ucise, rănite sau reţinute, până la fuga dictatorului, a nouă oraşe în cazul cărora a fost eludat adevărul istoric.

Prejudiciul bugetului de stat a fost estimat la suma totală de 14.047.085 lei, reprezentând indemnizaţiile acordate revoluţionarilor începând cu data 1 ianuarie 2015, plătite de către casele judeţene de pensii.

Una din persoanele interesate să faciliteze, contra unor sume de bani, obţinerea în mod fraudulos a titlurilor de „Luptător cu rol determinant”, a fost Gheorghe Neagu, care a solicitat diverse sume de bani de la revoluţionari din Braşov pentru a-şi exercita influenţa asupra membrilor celor două structuri implicate în acordarea titlului de ”Luptător cu rol determinant”. De la Nelu Vrânceanu, de exemplu, a pretins şi primit suma totală de 900 de euro, iar de la Ioniţă Angheluţă a primit 1.000 de euro.

De asemenea, în cursul lunii septembrie 2015, Ciprian Albert Aranuşi a pretins şi primit de la Ioniţă Angheluţă 1.500 de euro.

Procurorii au solicitat instanţei de judecată desfiinţarea deciziilor prin care cele nouă oraşe au fost incluse în categoria localităţilor în care au rezultat persoane ucise, rănite sau reţinute, până la fuga dictatorului, precum şi, subsecvent, a certificatelor de luptători cu rol determinant emise persoanelor care au luptat în aceste localităţi.

De asemenea, s-a solicitat şi desfiinţarea certificatelor de luptător cu rol determinant emise pe numele altor cinci persoane, precum şi menţinerea măsurilor asiguratorii şi a măsurii preventive a controlului judiciar dispusă faţă de inculpaţii Sanda Adrian, Tănase Denisa-Corina, Cechi Cristina Valentina şi Neagu Gheorghe.

Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice s-a constituit parte civilă cu suma aferentă plăţii indemnizaţiilor.

Dosarul a fost înaintat pentru soluţionare Curţii de Apel Bucureşti.

Leave a Reply

Your email address will not be published.