Dezbateri la Retail United: Orașele inteligente, Orașele sustenabile și Orașele animate

Dezbateri la Retail United: Orașele inteligente, Orașele sustenabile și Orașele animate

Immochan, dezvoltatorul proiectului Coresi din Brașov, a organizat în 10 martie evenimentul Retail United, Capitolul Împreună creștem comunități!, alături de 17 speakeri inspiraționali, eveniment care a strâns laolaltă peste 200 de participanți.

Retail United a adus în lumina reflectoarelor teri teme de dezbatere: Orașele inteligente, Orașele sustenabile și Orașele animate. Evenimentul a reunit experți și actori importanți din domenii multi-disciplinare pentru a răspunde provocărilor cu care se confruntă orașele și locuitorii acestora.

Discuția Orașe inteligente a relevat trendurile orașelor viitorului: urbanizarea – statisticile arată că 60% din populației va migra spre orașe până în 2030 și generația Millenials – care până în 2020 vor deveni majoritari, generație care caută emoția și necesitatea de apartenență la o comunitate. Domnul Nicolaie Moldovan, City Managerul orașului Alba Iulia, a dezvăluit ingredientele de succes al proiectului Alba Iulia: înființarea unui departament cu misiunea de a contribui la dezvoltarea orașului prin atragerea de fonduri nerambursabile, implicarea prestigioasei firme de consultanță în urbanism şi design ”Gehl Architects” și preocuparea constantă de a investi în calitatea resurselor umane care lucrează pentru administrația publică locală, încă din 2002.

Panelul Orașe sustenabile a adus în vizor un nou pilon al sustenabilității: cultura, fără de care prosperitatea economică, mediul înconjurător și sfera socială nu sunt de-ajuns pentru o dezvoltare echilibrată a orașelor.

„Orașul este un cadru fix în care spațiul urban se schimbă în fiecare fracțiune de secundă. Ceea ce trebuie să proiectăm noi arhitecții și urbaniștii sunt infinitățile de utilizări ale orașelor’’ a declarat doamna Francoise Pamfil, editor șef al revistei de arhitectură Igloo.

Domnul Ioan Popa, primar al municipiului Reșița, a oferit o radiografie a provocărilor cu care se confruntă fostul oraș industrial și rolul important al primăriei de a fi proactivă pentru a susține reconversia funcțională a siturilor industriale prin soluții publice și private.

Orașele animate și creative sunt acele orașe care încurajează creativitatea în rândul cetățenilor săi și le oferă locuri și experiențe satisfăcătoare la nivel emoțional. Filozofia acestora este că întotdeauna există mai mult potențial creativ într-un loc, potențial pe care Iulian Văcărean, prin artă, l-a folosit în transformarea unei străzi rău famate din București într-o comunitate animată de cultură.

’’Comunitatea nu se unește doar în jurul unor valori comune, ea are nevoie de infrastructură și lideri. Nu poți construi o comunitate fără încredere și întotdeauna trebuie să începem cu lucrurile care sunt în administrarea noastră – așa se construiesc comunitățile’’ ne-a împărtășit Dragoș Bucurenci din experiența sa de activist civic.

 

Speakerii ediției 2017 au fost :

Dragoș Bucurenci – este consultant și trainer de comunicare, activist civic și om de televiziune. Este absolvent al programului de Master în Administrarea Afacerilor (MBA) al Stanford Graduate School of Business. A construit două dintre cele mai cunoscute ONG-uri de mediu din România, Salvați Delta şi MaiMultVerde, declanșând o campanie națională care a reușit să schimbe atitudinea tinerilor față de voluntariat şi față de mediu.

Ionuț Țața – este fondator și președinte al Clusterului pentru Inovare și Tehnologie, ALT Brașov, și a creat o platformă pentru industriile creative și IT&C prin dezvoltarea creativității și noilor tehnologii.

Nicolaie Moldovan este City Managerul orașului Alba Iulia, având o experiență de peste 10 ani în elaborarea de strategii de dezvoltare durabilă şi coordonare a proiectelor cu finanțare europeană.

Mirel Jarnea este Business Development Manager la Philips Lighting cu expertiză puternică în soluții de iluminat conectate pentru industria de retail.

Roxana Bălan – Innovation Lead @This is not a storm, studio de inovație din Londra

Tudor Bîrlea – Innovation Lead @This is not a storm, studio de inovație din Londra

Francoise Pamfil este arhitect și editor-șef la revistei Igloo.

 Mina Sava este arhitect și membru fondator, şi preşedintele Asociaţiei De-a Arhitectura din 2013, prima organizaţie din România care dezvoltă şi promovează programe de educaţie non-formală de arhitectură şi mediu construit pentru copii și tineri.

 Marina Neagu este managing partner al Make Better, un start up în dezvoltare și regenerare urbană, care promovează practici inovative de valorificare a potențialului local și lucru cu comunitățile locale. Marina a lucrat la firul ierbii cu peste 20 de comunități locale, urbane sau rurale, din România și alte state din Estul Europei.

Ioan Popa este primar al Municipiului Reșița din iunie 2016 și antreprenor, ca vocație. Înainte de a ocupa poziția de edil al orașului, a construit de la zero brandul de paste făinoase Monte Banato și apoi a investit în turism (cazare, infrastructură de ski și ponton) în Munții Banatului.

Caroline Fernolend este directorul Fundaţiei Mihai Eminescu Trust din 2006. A fost decorată de Preşedintele Republicii Federale Germane cu Ordinul Crucea de merit în rang de Cavaler a Ordinului de Merit al Republicii Federale Germania pentru merite deosebite în domeniul cultural. S-a concentrat pe revitalizarea comunităţilor rurale şi conservarea patrimoniului cultural şi natural din Transilvania contribuind la dezvoltarea și implementarea a peste 1.200 de proiecte.

Iulian Văcărean este fondatorul Fundației Beneva și inițiatorul proiectului Femei pe Mătăsari. Iulian este   „omul care face să fie bine pentru că binele este etern’’.

Nicolae Pepene – cei mai mulți îl cunosc pe Nicolae Pepene ca pe istoricul care a salvat Cetatea Râşnov și a publicat numeroase lucrări despre istoria regală a României, eforturi răsplătite prin decorația oferită de către Majestatea Sa Regele Mihai I. Istoric îndrăgostit de profesie, profesionist creativ și curajos, Nicolae Pepene a scos istoria în stradă și a făcut din lecția de istorie spectacol.

Tatian Diaconu – CEO, Immochan România

Raluca Crișan – Director Marketing, Immochan România

Raluca Motoca – Digital Manager, Immochan România

Oana Vițalariu-Paraschiv – Marketing Manager @Coresi Shopping Resort, Immochan România

Despre Retail United

 Retail United este inițiativa Immochan prin care o comunitate de oameni din domenii diverse sondează noi posibilități de a îmbina afacerile cu spațiul public, comerțul cu dezvoltarea urbană.

 

În 2017, atenția noastră s-a îndreptat către orașe. Aprofundând conceptul deja formulat de orașe inteligente, comunitatea Retail United își propune să stimuleze inițiative în inima unui oraș cunoscut și îndrăgit, Brașovul.

Leave a Reply

Your email address will not be published.