4,5 milioane de lei pentru închiderea rampelor de gunoi neconforme, din judeţ

4,5 milioane de lei pentru închiderea rampelor de gunoi neconforme, din judeţ

Consiliul Judeţean Braşov a aprobat, joi, alocarea a 4,5 milioane de lei pentru închiderea depozitelor neconforme de deşeuri menajere, pentru a se asigura că, după luna iunie, nu vor primi amenzi drastice pentru nerespectarea obligaţiilor asumate în acest domeniu faţă de UE.

Astfel, opt localităţi braşovene vor primi bani, pentru echilibrarea bugetelor locale, din cotele defalcate din TVA şi din cota de 18,5% din impozitul pe venit.

Pentru închiderea depozitului de deşeuri industriale de la Triaj este propusă suma de 1.000.000 lei, iar localităţile  Făgăraş, Săcele, Codlea, Râşnov, Rupea, Zărneşti şi Victoria ar urma să beneficieze de câte 500.000 de lei.

În ceea ce priveşte închiderea depozitului de deşeuri industriale nepericuloase de la Timiş-Triaj, Primăria Braşov a trimis o adresă către Ministerul Mediului şi Dezvoltării prin care solicită sprijin financiar în contextul în care această operaţiune ar urma să coste peste 8 milioane de euro, astfel că trebuie găsite şi alte surse de finanţare.

Potrivit secretarului de stat al Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, Cătălin Ștefan Rotea, România se află în procedură de infringement pentru depășirea termenelor de închidere a depozitelor de deșeuri neconforme, riscând o sancțiune de 1,8 milioane de euro, la care se adaugă o amendă zilnică cuprinsă între 3.000 și 120.000 de euro, până la închiderea efectivă a tuturor depozitelor neconforme de deșeuri.

Leave a Reply

Your email address will not be published.