„Crai Nou” în premieră la Braşov acum 135 de ani

foto: iubescbrasovul.ro

Dacă ai fericirea să pătrunzi pe scările devenite istorice ale monumentalei clădiri ce adăposteşte astăzi Colegiul „Andrei Şaguna” şi dacă mai ai bucuria de a fi singur, trăieşti cu adevărat senzaţia că te găseşti într-un labirint medieval, pierdut într-un imens spaţiu al istoriei şi te aştepţi ca din fiecare ungher al clădirii să-ţi apară un personaj medieval, costumat în haine de epocă şi să-ţi vorbească pentru a-ţi spune că aici unde te afli totul e sacru. Palmă şi talpă e istorie şi cultură.

Te aştepţi să-ţi vorbească de pe pereţi chipurile acelea sculptate cu nume răsunătoare: Andrei Şaguna, Gavril Munteanu, Virgil Oniţiu, Titu Maiorescu şi mulţi alţii. 49 de foşti academicieni au călcat pragul şcolii acesteia, o pleiadă de scriitori, poeţi, compozitori, pictori, personalităţi politice de marcă.

Dacă mai urci alte trepte, ai cu adevărat o revelaţie că poţi să pătrunzi ca într-un panteon în sala festivă dominată de dictonul latin ,,literis et virtuti’’, înscris pe o panoplie purtată parcă în vânt de doi îngeri. Te aştepţi să-ţi răsune în urechi acordurile monumentalei operete româneşti „Crai nou… crai nou, la noi bine-ai venit…’’.

Premieră, în sala Colegiului Șaguna

Saguna - poza liceuÎn urmă cu 135 de ani, în 28 februarie 1882, când pe o scenă improvizată în această sală s-a cântat prima dată prima operetă românească, „Crai Nou” a rămas parcă în conştiinţa celor ce pătrund aici răsunetul acestui superb text muzical.

„Şi totuşi cât de greu trebuia să-i fi fost lui Ciprian să pună în scenă pe atunci o compoziţie de asemenea proporţii şi de o asemenea complexitate scenică. Cum de nu a apelat el la sala Reduta de pe Hirscher, căci aceasta era adaptată perfect unor concerte de asemenea  manieră? Prietenul său de la Viena, Friederic Bohme, pe atunci organist la Biserica Neagră, putea să mediatizeze pentru a da spectacolul într-o asemenea clădire, căci doar el îi transcrisese lui Ciprian textul orchestral al operetei. Se pare că n-a avut succes şi bietul Ciprian a fost nevoit să se mulţumească cu sala gimnaziului şagunian, care prin acustică şi prin dimensiuni nu răspundea totuşi pretenţiilor valorice ale unei operete, chiar dacă ea era prima”, ne spune preot prof. dr. Vasile Oltean, directorul Primei Şcoli Românești.

Mai dăduse aici spectacole şi Gheorghe Dima, predecesorul lui Ciprian la catedra de muzică a gimnaziului şi la pupitrul dirijoral de la Biserica Sf. Nicolae.

„Cu siguranţă că prietenul său Andrei Bârseanu, fost şi el coleg la Viena şi cu care compusese melodia şi textul de la imnul «Pe al nostru steag», l-a încurajat pe Ciprian: «-Lasă măi Cipriane, nu fi trist. N-o fi ea bună sala, dar sufletul amar al celor ce te vor asculta va recepţiona cum se cuvine mesajul tău. O să ai succes». La fel l-o fi încurajat şi prietenii săi veniţi din Moldova, de pe meleagurile Bucovinei ca dascăli la acelaşi gimnaziu braşovean. Este vorba de Lazăr Nastasi şi Gheorghe Chelariu. Locuiau împreună în clădirea de vizavi de gimnaziu. Tare se temeau de starea de sănătate a lui Ciprian, care dădea mereu semne de înrăutăţire. Noaptea mai scuipa din când în când sânge. De la 16 ani, de când fusese închis pentru că avusese curaj să cânte în Bucovina cântece patriotice împreună cu formaţia condusă de el şi numită «Arboroasa» (după numele vechii Bucovine), s-a instalat în fiinţa sa o incurabilă boală a plămânilor”, povesteşte greutăţile vieţii prin care a tecut Ciprian Porumbescu.

A venit în Cetatea Braşovului cu „Colecţiunea…”

Poate tocmai de aceea părăsea Viena şi bucuria de a-l avea în continuare coleg pe marele Straus la Conservatorul din capitala Austriei. Era tot mai bolnav. Cu siguranţă că braşoveanul Andrei Bârseanu, colegul  său de cameră la Viena l-a sfătuit să vină la Braşov.

I-a spus că Braşovul nu e doar o capitală a culturii transilvănene, dar e  şi un oraş mare şi iubitor de muzică. Au   dovedit-o Anton Pann, George Ucenescu, Mureşenii şi, mai ales, Gheoghe Dima. Aici putea face rost de bani şi să meargă apoi în Italia să se vindece. Sau să meargă la Tuşnad, la Elopatac, cum îi ziceau unii sau acasă la Dorna să facă tratament. Mai mult, la Brașov putea fi tratat de cei doi doctori cu studii la Viena: Neagoe și Baiulescu.

Aşa a venit Ciprian Porumbescu la Braşov aducând în mâini ,,Colecţiunea…’’ sa de cântece, argumente veritabile privind valoarea sa în faţa exigenţilor curatori ai Bisericii Sf. Nicolae, care angaja pe toţi dascălii de la gimnaziu. În cerea sa de angajare, compoyitorul preciza că a absolvit clasa a IV-a a seminarului mitropolitan din Cernăuţi, „o dovadă de progres şi iveală’’, având cântările după melodia greacă, din cântarea corală şi despre melodia slavă” toate aprecierile cu „foarte bine’’, „deplin cunosc Bazul general şi am funcţionat ca dirijor, precum se vede aceasta din atestatul domnului profesor şi organist al curţii imperiale, Kreun…’’. Actul contractual din 27 decembrie 1881 este semnat ca „absolvent de teologie şi filozofie şi conservatoriu”, ne dezvăluie preot prof. dr. Vasile Oltean.

Şi aşa a ajuns Ciprian Porumebscu nu doar să conducă corul bisericii Sf. Nicolae, dar i-a dat şi catedra de muzică a gimnaziului şi corul gimnazial. Ba, mai mult, el va conduce şi corul „Reuniunii române de gimnastică şi cântări”. Multă muncă, dar și-a mai găsit timp şi de dat meditaţii să-şi asigure traiul. Și a avut timp să-şi pregătească şi lansarea operetei sale, la care ţinea tare mult.

Ziua cea mare!

În gazeta locală, singura de altfel pentru români, găsim doar o sumară informaţie cu acelaşi conţinut: ,,Teatrul român în Braşov. O societate de diletanţi va prezenta în 27 şi 28 februarie, în sala cea mare a gimnaziului român de aici opereta Crai nou de Vasile Alecsandri, muzica de C. Porumbescu’’.

În pofida slabei reclame, recompensa a fost succesul spectacolului. Sora sa, Marioara, venită din Moldova cu o caleaşcă împreună cu iubita lui Ciprian, Berta, fiica pastorului Gorgon din Stupca, scria părinţilor: „Aplauzele erau colosale, publicul în culmea entuziasmului…Ciprian de mult visa un asemenea succes încă de când era copilandru’’.

„Opera a avut un succes extraordinar de mare – aprecia un martor ocular. Totul a mers de minune. Toţi erau aşa de entuziaşti, încât se zăpăciseră: băteau din picioare, strigau, aplaudau… Toţi în costume naţionale, care străluceau şi scânteiau de te orbea…’’.

„Şi totuşi, acei «diletanţi» de care vorbea Gazeta nu erau oarecine. Erau personalităţi ale vieţii publice şi culturale din Braşov. Un afiş păstrat ca prin minune ne confirmă între interpreţi în rolul Dochiţei pe Carolina Lengher, soţia cunoscutului jurist şi profesor de la gimnaziu, Ion Lengher; Cornelia Roman, în rolul Ancăi; Gheorghe Strâmbu în rolul lui Leonaş, iar cel mai potrivit rol l-a avut Zaharia Butnaru, în rolul lui Moş Corbu, căruia îi rămăsese această poreclă toată viaţa. Ce trăire o fi avut Ciprian să-şi vadă toată protipendada Braşovului înghesuită într-o sală festivă aplaudând într-un ison şi apreciindu-i strădania sa”, precizează directorul Primei Şcoli Româneşti din Șcheii Braşovului.

Şi totuşi, a doua zi, Gazeta mai sparge odată elanul său, apreciind că „Muzica ce a compus-o pentru Crai nou e vie, foarte plăcută şi ne dovedeşte că a studiat cu multă diligenţă operele compozitorilor moderni: Offenbach, Genee, Strauss, Lecocq ş.a.’’.

Groaznică furie l-a putut apuca pe Ciprian, ştiind că muzica sa nu avea nimic de a face cu a celor invocaţi. ,,Îmi permit a declara la locul acesta, că eu din toată literatura muzicii moderne, chiar componiştii aceştia îi cunosc mai puţin şi nici când nu i-am făcut ca obiect de studiu … şi dacă este vorba de vreun componist, care l-am studiat şi-l studiez şi acum cu multă diligenţă, atunci îmi permit a spune că componistul acesta e însuşi poporul nostru român, care stă peste Offenbach, Genee, Suppe etc.’’, a scris Ciprian Porumbescu în replica publicată în ziar. La ora la care el făcea asemenea declaraţii folclorul românesc era puţin cunoscut în Ardeal. Culegerea lui Pauleti s-a tipărit în puţine exemplare. Culegerile lui Andrei Bârseanu şi Ion Codru Drăguşanu încă nu se tipăriseră. Moldova era mai bine alimentată prin culegerile de folclor ale lui Alecsandri şi Bolintineanu.

I-a fost de bun augur succesul operetei sale

Poate acesta a fost motivul pregătirii unui nou spectacol. A fost nevoie, totuşi, de o mică relaxare, căci după aceste eforturi şi emoţii boala s-a agravat şi drept urmare, cu îngăduinţa autorităţilor şcolare, petrece o perioadă de odihnă la Tuşnad, făcând tratament de reabilitare.

Oarecum refăcut, în 14/26 martie 1882 oferă braşovenilor ultimul său spectacol şi îşi permite să intercaleze între primul şi actul secund „Hora Braşovului’’, alcătuită special pentru braşoveni. O vitrină din cadrul muzeului „Prima Școaă Românească”, alături de manuscrisul unic al operetei „Crai nou’’, se găseşte şi exemplarul original al acestei noi compoziţii. Fila de gardă reproduce o imagine impresionantă a Braşovului la acea dată.

Nou spectacol a fost magnific! Dar ultimul. În documentele personale, aflate în arhiva istorică a Muzeului biseicii Sf. Nicolae, afli o tristă existenţă. Ciprian face tot mai des referiri la starea sa de sănătate. Încercări peste încercări pentru a face faţă, pe de o parte obligaţiilor promise prin contracte, pe de altă parte şubrezeniei fizice care se accentua. Strigătoare la cer este ultima sa cerere de concediu, aşezată alături de Certificatul medical semnat de doctorul Neagoe, prezentând ,,morbul’’ său.

„Preaonorat Comitet  – se adresa Ciprian Porumbescu Comitetului parohial al bisericii, în a cărui responsabilitate financiară intra şi gimnaziul – mizera şi periculoasa mea stare sanitară mă necesitează a pleca peste iarnă într-o climă mai caldă  şi a petrece acolo cel puţin3 luni, spre a mă cura şi a-mi recâştiga iarăşi sănătatea mea. Pentru adevărul acestei aserţiuni, servească atestatul medical ce-l alăturez aice … Prin atestatul său, doctorul Neagoe confirma că ,,suferă de un morb cronic de plămâni şi că spre vindecare este neaparat de lipsă a cerceta pentru lunile de earnă clima Italiei-Mentone, fiind temperatura şi schimbările ei prea dese şi mari, periculoase – deocamdată”.

Ca atare Ciprian, în continuarea cererii sale transmitea: ,,Rog deci prea onoratul comitet, având în vedere trista mea poziţie în care mă aflu de prezent, care poziţie e numai drept consecinţă a dificultăţilor remarcabile în oficiul meu, să binevoiască a-mi da un concediu de trei luni, adică de la l noiembrie până la 1 faur 1883. Pentru postul meu ca dirigent al corului m-am îngrijit de un substitut, pentru timpul absentării mele, carele o să conducă corul la serviciile liturgice, aşa încât în privinţa dătorinţelor mele în oficiul meu, nu va proveni nici o împiedicare sau scădere.’’

„Generoasă ofertă a protopopului Vasile Voina de a-l suplini benevol şi fără pretenţia remunerării. Gestul său a fost completat de Gheorghe Dima şi Nicolae Pop, suplinindu-i orele de la gimnaziu în aceleaşi condiţii. Se despărţea de Braşov pentru trei luni, dar şi pentru totdeauna, căci după plecarea în Italia şi visul redresării sale fizice a urmat o adevărată tragedie”, deapănă povestea vieții compozitorului preotul prof. dr. Vasile Oltean.

În aprilie Porumbescu scria din Italia  ,,mă aflu tot bolnav şi sub continuă căutare medicală… După cum îmi spun medicii, nici nu mă voi putea afla în curând în acea stare sanitară în care mi-ar fi comporalmente permis a-mi realiza iarăşi activitatea oficiului meu ce-l primii de la prea onoratul comitet…’’

Popasul la Braşov, după revenirea din Italia a fost doar o perioadă de agonie, care a culminat cu plecarea acasă, la Stupca pentru a muri şi a se odihni veşnic. Are totuşi puterea fizică de a mai scrie o scrisoare de adio braşovenilor.

„Se stinge din viaţă la nici 30 de ani, dar braşoveni nu-l uită. Îi găsim trimiţând încă în 1908, deci după circa 20 de ani, 100 de coroane Reuniunii de Cântări „Ciprian Porumbescu’’ din Suceava pentru a i se ridica marelui compozitor o statuie. Şi statuia din centrul Sucevei parcă vrea să spună braşovenilor care trec pe acolo.

Preot_profesor_Vasile_Oltean„La 135 de ani de la spectacolul operetei «Crai nou», prima operetă românească, a vorbi despre Ciprian Porumbescu înseamnă a trăi alături de el, alături de muzica sa alături de sfinţenia veşniciei sale. Nu numai Dumnezeu trebuie să-l aibă în paza sa cerească, dar şi noi să-i păzim veşnicia şi aceasta ar însemna datoria fiecăruia dintre noi de a purta pe buze, de a păstra pe filele scrierilor noastre mărturii în timp despre un titan al muzicii româneşti şi universale”, a încheiat Vasile Oltean povestea compozitorului care este de referinţă pentru muzica românească şi europeană.

  1. In primul rand vreau sa-i felicit pe initiatorii acestui articol: prof Vasile Olteanu si jurnalistul Sebastian Dan. Cred ca a venit „acel” moment in care ar trebui sa acordam o atentie mai mare personalitatilor din cultura care au ales sa vina la Brasov de-a lungul istoriei. Ciprian Porumbescu este pentru Brasov ceea ce este Mozart pentru Salzburg. Din pacate am uitat acest lucru…Indraznesc sa-i invit pe brasoveni sa „descopere” bogatia culturala a Brasovului, sa participe la evenimentele culturale organizate si sa promoveze Brasovul MULTICULTURAL!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.