Fermele moderne, afaceri din ce în ce mai profitabile

În condițiile în care suntem înconjurați la tot pasul de diverse corporații, cu greu am putea să mai credem faptul că o fermă ar mai reprezenta o idee îndrazneață de afacere. Deși poate este greu de crezut, cert este faptul că statisticile indică faptul că numărul afacerilor bazate pe creșterea animalelor se află într-o creștere constantă.

Tehnologizarea acestor ferme a fost unul dintre factorii care au transformat aceste afaceri într-unele deosebit de atractive în acest an. Mai mult decât atât, tehnologiile noi utilizate în procesele care au loc în cadrul unei ferme asigură o producție mult mai însemnată.

Un alt factor care transformă aceaste afaceri într-unele atractive se datorează și faptului că fermierii pot obține diverse fonduri europene nerambursabile care pot reprezenta un start excelent pentru o astfel de afacere.

            „Fermele sunt în cele mai multe dintre cazuri niste simple afaceri de familie dar care pot garanta un venit însemnat. O fermă construită la cele mai noi standarde se traduce printr-o ferma în cadrul căreia animalele beneficiază de un habitat confortabil și unde majoritatea proceselor sunt automatizate. Aceste două aspecte sunt doi dintre cei mai importanți factori care pot asigura o producție ridicată si implicit venituri considerabile” a declarat Dan Crăciun, administrator al site-ului www.evolutiadan.ro

Ce anume însă nu trebuie să lipsească sub nicio formă din cadrul unei ferme moderne, construită după cele mai noi standarde.

  1. Covoarele de cauciuc pentru grajduri

Atunci când vorbim despre confortul animalelor, cu siguranță covoarele de cauciuc pentru grajd reprezintă o soluție optimă pentru orice ferma care se vrea a fi modernă. Aceste covorașe de cauciuc sunt foarte ușor de amplasat, oferă confort animalelor și în plus sunt foarte ușor de curățat grație suprafeței de care dispun. Prin amplasarea acestor covorașe, animalele nu vor mai fi nevoite să doarmă pe suprafețe de beton care sunt în permanență reci.

  1. Adăpătoare pentru animale

Adăpătoarele sunt considerate un strict necesar pentru orice fermă dat fiind faptul că acestea asigură animelelor în permanență o cantitate suficientă de apă grație clapetei cu care sunt prevăzute. Mai mult decât atât, acestea sunt construite din materiale rezistente, astfel că riscul distrugerii acestora de către animale este minim.

  1. Gardul electric

Una dintre cele mai eficiente metode de protecție a unei ferme încă este gardul electric. Gardul electric este foarte ușor de amplasat, protejează ferma împotriva intrușilor și în plus acesta reușește să delimiteze eficient întreg perimetrul fermei.

 

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate

Share via