Mohaci, despre „șantajul” Ford pentru a primi iar ajutoare de la stat

Mohaci, despre „șantajul” Ford pentru a primi iar ajutoare de la stat

Comisia de Industrie şi Servicii a Cemeri Deputaților a avut în discuție acordarea unui ajutor de stat pentru compania Ford din Craiova, care a mai primit 75 de milioane euro, sub aceeaşi formă.

Aceasta avea obligaţia de a face 810.000 de autovehicule şi 1,5 milioane de motoare până în decembrie 2017. Acum se solicită un ajutor de stat de 130 de milioane de euro, cu prelungirea contractului până în 2025.

„Argumentul celor de la Ford a fost și că trebuie să păstreze 2.700 de locuri de muncă. Am solicitat amânarea acestei decizii. Ministerul de Finanțe a venit cu punctul său de vedere, neconvingător. Trebuie să cântărim mai bine aceste lucruri, pentru că, din punctul meu de vedere, toți trebuie să primească și alții un ajutor legal de stat, nu contează dacă au capital românesc sau străin. E drept că s-a vorbit despre multinaționalele care ar fi primit mai mulți bani decât cele din România. Mi-aş dori să existe o situaţie care să lămurească lucrurile în acest sens”, a declarat Mohaci.

El (se) întreabă de ce să nu se dea un ajutor de stat de câteva milioane de euro, cel mult 10 milioane euro, Fabricii de Pulberi pentru producția de TNT.

„Instalaţia montată la această oră la Făgăraş este una dintre cele mai performante din Europa, iar banii rezultaţi din vânzarea producţiei ar fi câștigați tot de stat. Mai trebuie să faci ceva, trebuie să urmărești dacă angajamentele celui care a solicitat ajutorul de stat au fost respectate”, spune Mohaci.

  1. PSD si cu Mohaci in frunte e vadit antiamerican. Mereu cu texte de gen Romania Mare care ascund alte interese de afaceri pentru firmele lor. Sau au lichidat afacerile personale Dunca, Mohaci si Manzatu ca acum sunt parlamentari? Abonamente la fondurile suverane sunt cu licitatie la sediul central sau acasa la Dragnea?

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate