Traficanți de minori, condamnați definitiv la închisoare

Traficanți de minori, condamnați definitiv la închisoare

Trei bărbaţi au fost condamnaţi definitiv vineri de către magistrații Curții de Apel Brașov la închisoare, după ce au respins atât recursul inculapaților, cât și al procurorilor de la DIICOT.

Curtea de Apel a menținut sentința Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov, care i-a condamnat pe inculpaţi la închisoare pentru trafic de minori şi complicitate la trafic de minori. Astfel, magistraţii i-au acordat lui Dan Andrei Sarnulea 6 ani şi 8 luni de închisoare pentru trei infracţiuni de trafic de minori şi una de pornografie infantilă.

Mădălin Cristian Stângă a fost condamnat la 2 ani şi 8 luni de închisoare pentru două infracţiuni de complicitate la trafic de minori, iar al treilea inculpat, Lorand Kasza, a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare, cu termen de supraveghere de 2 ani, pentru o infracţiune de complicitate la trafic de minori. Primii doi au primit şi pedepse complementare de interzicere a mai multor drepturi, între acestea aflându-se şi dreptul de a se apropia de victime şi familiile acestora.

Pe latură civilă, Dan Andrei Sarnulea va fi nevoit să-i plătească uneia dintre victime 10.000 de lei, cu titlu de daune morale, iar unei alte victime, în solidar cu Mădălin Cristian Stîngă, suma de 15.000 de lei. Acesta din urmă mai trebuie să plătească unei alte victime suma de 3.000 de lei, tot cu titlu de daune morale.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate