Amenzi fabuloase date de Poliţia Locală, în doar patru zile

Amenzi fabuloase date de Poliţia Locală, în doar patru zile

Poliția Locală Brașov a desfășurat acțiuni simultane pe toate liniile de muncă, fie că vorbim despre salubritate, protecția mediului, comerț, ordine și liniște publică sau rutieră – în piețe, zonele adiacente ale acestora, artere principale de circulație sau secundare ori cartiere, într-un plan de măsuri special.

Astfel, oamenii legii au legitimat 90 de persoane dintre care 72 au fost sancționate în decurs de patru zile.

Cei mai mulți au fost surprinși încălcând regulile de circulație. Au fost penalizați șoferii care au parcat ilegal pe locurile special amenajate pentru persoanele cu dizabilitati. Poliția Locală Brașov îi sfătuiește din nou pe conducătorii auto, să fie atenți unde își lasă mașinile. De multe ori persoanele cu nevoi speciale, care șofau, au fost nevoite să parcheze în zone aflate la mari distanțe de instituțiile sau zonele unde aveau treabă.

În timpul acestor acțiuni, printre contravenienți s-au numărat și cetățeni care au fost surprinși că își comercializează produsele în condiții improprii, punând în pericol sănătatea cumpărătorilor.

De remarcat a fost și cazul unui locuitor din zona limitrofă orașului, care a fost sancționat cu 50 de lei pentru că deținea buletin de identitate expirat – conform OUG 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români. Persoana respectivă a fost sfătuită ca, în cel mai scurt timp să își depună documentele pentru a avea o carte de identitate valabilă.

Precizăm faptul că, Poliția Locală desfășoară frecvent astfel de acțiuni de verificare în teren, în paralel cu activitățile curente derulate pe raza municipiului de către agenții serviciilor și birourilor din cadrul instituției brașovene”, declară directorul executiv al Poliției Locale, Nicolae Aldea.

Valoarea totală a sancțiunilor aplicate, în cele patru zile menționate, a fost de aproape 13.300 de lei, doar în ceea ce privește aceste planuri de măsuri, fără a mai pune la socoteală activitățile obișnuite ale agentilor de la Locală.

Totodată în urma sancțiunilor aplicate pe linie de rutieră, au fost acordate și 66 de puncte penalizare pe permisele de conducere, șoferilor indisciplinați.

Leave a Reply

Your email address will not be published.