Corona are doar varianta victoriei cu Măgura Cisnădie

Corona are doar varianta victoriei cu Măgura Cisnădie

Antrenorul echipei de handbal Corona Braşov a declarat înaintea partidei cu Măgura Cisnădie că în ciuda înfrângerii la scor, pe care echipa a întregistrat-o la Zalău, nu are altă variantă decât să se mobilizeze foarte bine pentru jocul de duminică.

Nu suntem într-o situaţie foarte bună pentru că venim după o înfrângere usturătoare la Zalău, dar acesta este sportul, nu ai timp prea mult să îţi revii după un eşec, ci trebuie să faci totul pentru a te mobiliza cât mai bine. Am discutat despre ceea ce s-a întâmplat acolo, fiecare ştie unde a greşit iar acum lucrăm la pregătirea partidei cu Măgura. Nu va fi un meci uşor, pentru că Măgura este o echipă în disperare de puncte, care vine cu pretenţii şi cu un ascendent moral, după ce în tur au reuşit să câştige, iar la turneul de la Vâlcea să scoată un egal în faţa noastră. Cu toate acestea, noi trebuie să privim în faţă, să ne concentrăm la ce trebuie să facem pentru a aduna cât mai multe puncte. Mă bazez pe fete, am încredere în ele că vor trece şi peste acest moment  deloc plăcut pentru toată lumea şi vor demonstra că au valoare. Nu vreau să fiu înţeles greşit, că sunt total lipsit de modestie, însă jucăm cu Măgura Cisnădie şi trebuie să ne respectăm şi numele, şi valoarea. Vrem să demonstrăm că ne respectăm pe noi şi că putem să mai ştergem din amărăciunea de la meciul cu HC Zalău”, a spus tehnicianul Coronei.

Meciul dintre Corona Braşov şi Măgura Cisnădie se va juca duminică, 19 februarie, de la ora 11.30, în Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibaşi” din Braşov.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.