Promisiuni realizate

Promisiuni realizate

Guvernul a adoptat două măsuri menite să sprijine antreprenorii şi economia naţională. Unul este programul Start Up Nation, care va avea efect crearea unor noi locuri de muncă în economie, prin înfiinţarea a 10.000 de IMM-uri anual. Celălalt este un program de finanţare a antreprenorilor care vor dori să îşi exporte produsele şi serviciile. Se vor genera, astfel, 60.000 de noi locuri de muncă bine plătite în economie. Persoanele fizice care înființează întreprinderi mici și mijlocii vor putea avea acces la ajutor de minimis de până la 200.000 lei, reprezentând 100% din valoarea cheltuielilor eligibile. Finanțarea urmează să fie asigurată de la buget și din fonduri europene. Pentru a pune în aplicare acest program,  se va folosi o procedură simplificată de aplicare: înfiinţarea gratuită a 1 SRL, 1 euro capital social, 1 zi înfiinţare, 1 semnătură electoronică, 1 cont bancar gratuit. De asemenea, Ministerul pentru Mediul de Afaceri va acorda sprijin guvernamental de până la 50.000 lei, bani nerambursabili, pentru antreprenorii care vor dori să îşi vândă produsele şi serviciile în străinătate.

România pornește cel mai ambiţios program de susţinere a start-up-urilor, program ce se aplică cu succes şi în alte ţări precum Israel sau Marea Britanie și face, astfel, un alt pas spre atingerea dezideratului – România, ţara cu mediul de afaceri cel mai atractiv din Sud-Est-ul Europei. Start-up Nation – România va motiva tinerii să rămână în ţară și să desfășoare activități de antreprenoriat, va contribui la crearea de noi companii în domenii cu valoare adăugată ridicată, crescând astfel atractivitatea României în regiune. Acest program va crea companiile de succes de mâine care vor consolida baza economiei românești.

În plus, de astăzi, 464.273 de studenţi beneficiază de gratuitate la transportul feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a. Toţi studenţii sunt beneficiari, nu există niciun fel de discriminare – dacă sunt la universităţi de stat sau universităţi private. Nu există niciun fel de discriminare legată de vârstă. Singura condiţie este ca instituţia de învăţământ superior să fie autorizată sau acreditată. Gratuitatea este valabilă pe tot anul calendaristic.
Mai mult decât atât, de astăzi, milioane de români beneficiază de creșterea salariului minim la 1.450 lei și de eliminarea celor 102 taxe.
România se îndreaptă spre normalitate, se îndreaptă spre o clasă de mijloc puternică, se îndreaptă spre un nivel de trai decent. Fiecare promisiune devine faptă, fiecare angajament PSD este respectat.

Marius Dunca,
Președinte PSD Brașov

  1. Iar tu esti remaniat. AMR 1 zi.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate