Doar 29 de doze de vaccin hepatic B în depozitul DSP Braşov

Doar 29 de doze de vaccin hepatic B în depozitul DSP Braşov

Potrivit purtătorului de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Braşov, dr. Claudia Bularca, în 25 ianuarie, mai existau doar 29 de doze în depozitul DSP.

Conform dr. Claudia Bularca, la finele lunii decembrie 2016, existau 250 de doze de vaccin hepatitic B în teritoriu (la maternităţi) şi alte 995 în stocul DSP.

Cum stocul de vaccin împotriva Hepatitei B, este aproape epuizat a cerut alte 2.500 de doze de la Ministerul Sănătăţii, însă şi aici este criză.

„Pe lângă dozele de la DSP, probabil doze mai sunt în teritoriu la maternităţi. Noi am solicitat 2.500 de doze de la Ministerul Sănătăţii pentru primul trimestru şi aşteptăm un răspuns“, a declarat purtătorul de cuvânt.

Din motive de fabricaţie, producătorul Belgian al serului a anunţat încă de anul trecut că nu va mai livra vaccinul  până în ianuarie 2018. Ministerul Sănătăţii a încercat să obţină vaccinul din SUA, dar până la urmă autorităţile americane au anunţat că nu pot face livrarea.

În aceste condiţii, dacă Ministerul Sănătăţii nu găseşte nicio soluţie, aproximativ 150.000 de nou-născuţi ar putea rămâne neimunizaţi, timp de un an. Ministerul Sănătăţii mai avea acum câteva zile 23.000 de doze de vaccin.

Vaccinul hepatitic B pediatric este utilizat pentru prevenirea îmbolnăvirii copiilor de hepatită B. Prima doză de vaccin împotriva hepatitei B trebuie administrată copiilor în primele 24 de ore de la naştere, iar următoarele (în combinaţie cu seruri pentru imunizarea faţă de alte boli contagioase) la 2 şi la 6 luni.

Leave a Reply

Your email address will not be published.