Răcădău, Centrul Civic şi Astra – cele mai sigure cartiere din Brașov

Răcădău, Centrul Civic şi Astra – cele mai sigure cartiere din Brașov

Potrivit unei cercetări, Storia.ro, Oradea a fost desemnat cel mai sigur oraş din România, poziţia a doua fiind ocupată de Braşov, urmat de Cluj-Napoca, Sibiu, Sfântul Gheorghe şi Timişoara.

Capitala României se clasează abia pe poziţia a noua, iar Ilfov pe a zecea. La polul opus, oraşele desemnate în cadrul cercetării ca fiind cele mai puţin sigure sunt Alexandria, Suceava, Satu Mare, Bacău, Călăraşi, Târgovişte, urmate de Vaslui, Piatra Neamţ, Galaţi şi Reşiţa.

Printre criteriile de evaluare se numără costul general al vieţii, accesul la instituţiile de sănătate publică, calitatea mediului înconjurător, curăţenia şi zgomotul din mediul urban, spaţiile verzi, situaţia transportului public sau accesul la instituţiile educaţionale.

La nivel de regiuni istorice, Transilvania a primit cel mai bun scor de siguranţă, fiind urmată de Crişana şi Bucureşti şi Ilfov. La polul opus, Maramureş şi Moldova au obţinut cel mai mic punctaj, fiind evaluate ca fiind cele mai nesigure regiuni din ţară.

În general, s-a observat o legătură strânsă între numărul mare de locuitori din fiecare oraş şi siguranţa resimţită de cetăţeni. Astfel, oraşele care au primit cele mai mari note au un număr de aproximativ 300.000 de locuitori, pe când cele care se încadrează în pragul de sub 100.000 considerate cele mai nesigure. Mai mult, oraşele cu grad ridicat al siguranţei au şi un Produs Intern Brut ridicat şi o rată a şomanului scăzută, de sub 4%.

În top 20 a celor mai bune cartiere din România, sondajul arată că cele mai bune zone din Braşov în privinţa siguranţei, sunt: cartierul Răcădău, aflat pe locul 6 cu nota 82,33 , Centrul Civic cu 80,23 de puncte, clasat pe locul 8 şi Astra cu 76,18. Locuitorii oraşului au mai inclus în acelaşi clasament şi zonele Noua (73.90), Tractorul (73,28), Florilor şi Calea Bucureşti.

La nivel naţional, cele mai sigure cartiere sunt Grigorescu (Cluj-Napoca), Otopeni (Ilfov), Aviaţiei (Bucureşti), Gheorgheni (Cluj-Napoca) şi Racadău (Braşov). Cele mai nesigure cartiere sunt: Itcani (Suceava), Brestei (Craiova), Alecu Russo (Bacău), Calea Caransebeşului (Reşita) şi Bora (Slobozia).

Studiul complex asupra siguranței vietii, s-a desfășurat în perioada noiembrie 2016 – ianuarie 2017 în 42 de orașe din România la care au participat 93.532 de persoane.

Foto: remaxcentral.blogspot.com

Leave a Reply

Your email address will not be published.