S-a deschis Centrul de Agrement din Poiana Brașov. Vezi cât costă distracţiile

S-a deschis Centrul de Agrement din Poiana Brașov. Vezi cât costă distracţiile

Centrul de Agrement din Poiana Braşov a fost deschis pentru turişti în 23 decembrie şi în doar o săptămână a avut încasări de 15.000 de lei.

Centrul are o suprafaţă de peste 5000 de mp la interior. Dispune de un club de bowling, având capacitatea de 180 de persoane, precum şi de biliard, o zonă de minigolf, o sală de escaladă şi o sală cu jocuri electrice şi electronice.

De asemenea, are şi un spaţiu exterior generos de 12.700 de mp amenajat special pentru copii. Locul de joacă are  leagăne, inclusiv pentru persoanele cu dizabilităţi, complex cu două turnuri şi tobogane, tiroliene şi trei complexe de escaladă pentru copii.

A fost amenajată şi zona verde din jurul centrului, dar şi o parcare.

Centrul de Agrement şi Divertisment este deschis de marţi până sâmbătă, între orele 12.00 şi 22.00, iar duminică, între orele 12.00 şi 20.00. În ziua de luni a fiecărei săptămâni, Centrul din Poiană este închis.

Primăria a stabilit şi tarifele pentru distracţie. Astfel, la bowling, una dintre cele opt piste existente, poate fi închiriată cu 10 lei/pers./joc, iar o masă de biliard, cu 20 lei/oră.

La sala de minigolf, turiştii plătesc 10 lei/pers./oră, iar la jocurile electronice, 3 lei/fisă.

O oră de escaladă pe pereţii artificiali costă 10 lei pentru copii până la 14 ani şi 15 lei pentru adulţi. Aceste tarife nu includ însă şi echipamentul de căţărare, care este obligatoriu, însă care poate fi închiriat de la Centru, contra sumei de 15 lei.

Centrul de Agrement a costat 31 de milioane de lei, dintre care 11,7 milioane de lei au fost fonduri europene. Acesta este amplasat la poalele pârtiei de schi Bradul, în spatele complexului Capra Neagră. Este cea mai mare investiţie a ultimilor ani din Poiana Braşov.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate