Laura Bratosin știe foarte bine ce-și doresc românii!

Lista candidaților ALDE Brașov pentru Senat este deschisă de brașoveanca Laura Bratosin. Gândirea pozitivă și spiritul de echipă au făcut-o să aibă convingerea că orice punte, oricât de firavă ar fi, poate fi consolidată, astfel încât să susțină noi construcții. Acum, societatea românească pare să fie acea punte care are nevoie de consolidare.

Sloganul care o definește: „Demnitate și respect în România”.

– Cum vi s-a părut această campanie electorală?

Este normal ca oamenii să-și dorească să interacționeze cu cel pentru care trebuie să-și dea votul. Mai puțin agreabilă mi s-a părut perioada de desfășurare a campaniei și modul în care, pe frigul de afară, să fii nevoit să reții omul câteva minute, timp în care să-i expui proiectele, să-i răspunzi la întrebări și să-l convingi să te voteze.
– Cum v-au primit oamenii pe care i-ați abordat?

Cum s-au purtat oamenii? Cu bunăvoință, majoritate, cu curiozitate unii, alții cu tristețea acumulată în cei 26 de ani de clasă politică românească. Oamenii sunt sensibili la oameni, la semenii lor, la „ai lor”, nu mai vor promisiuni, nu mai cred, vor doar să poată trăi demn, în țara lor
– Ce așteptări au cetățenii de la parlamentari?

Românii așteaptă o clasă politică onestă, așteaptă oameni politici patrioți, așteaptă să fie mai bine pentru ei. Au atâtea nevoi imediate! Vor salarii decente, pensii mai mari, vor respect din partea instituțiilor statului, vor legi clare și suple, pe înțelesul tuturor. Într-un cuvânt, vor totul „ca la carte”. Românii vor totul de la cei care-i conduc: vor bunăstare, vor decență, vor siguranță, vor un stat echilibrat, vor continuitate. Ei știu foarte bine ce vor. Din păcate, nu prea știu cum să ajungă să realizeze ce vor, de aceea au mari așteptări de la politicienii pe care-i votează.

– Aveți vechime ca politician, dar pentru prima dată candidat la o poziție în Parlament. Ați perceput o schimbare în mentalitatea electoratului față de acum 10 ani?

Am observat în această campanie că românii sunt triști și obosiți, că sunt grăbiți și nu mai au sclipirea aceea în ochi. Poate sunt puțin blazați, conștienți că schimbarea pe care și-o doresc nu poate veni brusc. Foarte mulți m-au întrebat dacă eu încă mai cred că pot schimba ceva și cum anume o pot face. Le-am răspuns tuturor că sunt datoare să cred până în ultima clipă, pentru pentru copiii noștri ai tuturor, că pot trăi într-o Românie așezată pe baze temeinice, acea Românie frumoasă, că nu vreau să-mi trimit copiii la alte școli, că există școli frumoase și în România, că poți răzbi și în România, că poți performa și aici. Oamenii s-au schimbat foarte mult in acești 10 ani: sunt foarte atenți, știu foarte bine ce vor și pe cine vor.

– Cum veți putea sumariza doleanțele tuturor, astfel încât, din funcția de senator, să puteți ajuta prin inițierea de proiecte aplicate?

Nu îmi doresc nici eu și nici cetățenii decât lucruri normale într-un stat așezat. Dorim cu toții lucruri firești, am putea spune: un spital nou, o autostradă, un aeroport, o asistență socială bazată pe nevoile societății, un învățământ educațional… nimic spectaculos. Nu trebuie să promitem decât că, odată ajunși acolo, în Parlament, nu ne vom schimba, nu vom uita de unde am plecat, nici cine ne-a ajutat, nici cine ne-a votat.
– Se știe că politicienele sunt încă privite cu reticență chiar și de femei. Cum credeți că pot fi convinse că și femeile pot fi puternice într-o lume până nu demult considerată a bărbaților?

Lucrurile s-au mai schimbat. Am întâlnit în această campanie foarte multe doamne care m-au încurajat, m-au îmbărbătat și care au dorit să-și aducă la rândul lor contribuția în a mă sprijini. Sunt convinsă că femeile sunt solidare atunci când vor, căci cine cunoaște mai bine problemele femeilor dacă nu o femeie?
– Mai sunt oamenii încrezători că societatea românească se poate schimba în bine sau vor merge la vot doar pentru că „așa se cade”?

Aș îndrăzni să spun că părerile sunt destul de împărțite: o parte vrea schimbare, o parte votează din convingere, o parte votează cu cei care au demonstrat, iar o bună parte nu votează deloc.
– Ce-i sfătuiți pe oameni care merg la vot? Aveți un mesaj pentru cei care încă nu sunt hotărâți să meargă la vot?  

Cei care merg la vot, majoritatea o fac în cunoștință de cauză și știu foarte bine ce vor. Cei care nu merg la vot stau acasă cu convingerea că votul lor nu contează și nu pot schimba cu nimic cursul vieții. Pentru cei care nu s-au hotărât încă, am următorul mesaj: Doar cu votul tău poți face schimbarea pe care ți-o dorești, doar votând ai dreptul să-și spui părerea, să-l „tragi de mânecă” pe cel pe care l-ai votat dacă acesta nu te reprezintă cu onoare și demnitate, dacă nu te respectă, dacă nu îți respectă votul dat!

– Cine este Laura Bratosin?

Am 43 de ani, sunt căsătorită și sunt mama a doi copii minunați. De șase ani sunt director la Unitatea de Asistență Medico-Socială de Pneumoftiziologie Sânpetru. De-a lungul timpului am mai lucrat ca organ de control la Comisariatul pentru Protecția Consumatorului Brașov și în industria alimentară.

Europarlamentarul Norica Nicolai, vicepreședintele grupul Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa în cadrul Parlamentului European o susține pe Laura Bratosin în aspirațiile politice pentru Senatul României: „Sunt unul dintre oamenii care o cunosc de mult timp pe Laura Bratosin, astfel că mi-am permis să-mi conturez o opinie despre ea. Este un om care poate să intre în Parlament, este un caracter și acolo unde a fost ea a marcat locul. Este o femeie căreia îi pasă de ceilalți, are sensibilitate, are deschidere față de oameni și este nevoie de astfel de oameni în politică. Eu m-am săturat de domni și doamne în politică, dar care nu văd mai departe de interesul personal. Am văzut multe acțiuni făcute de Laura Bratosin la Brașov, prin organizația de femei pe care eu am condus-o o perioadă îndelungată în PNL și m-am bucurat că ea a ales să rămână liberală și să meargă la ALDE. Mi-am dat seama că o face pentru principii și nu pentru oportunism politic. Pentru că multora le-ar fi mai ușor să-și rezolve interesele meschine într-un partid mare decât într-unul care doar anul acesta va intra în Parlament, după o rundă de alegeri. De aceea eu cred că brașovenii merită un om ca Laura Bratosin și cu siguranță în Senatul României, pe care eu personal îl iubesc, pentru că am fost tot timpul doar senator. Acolo, Laura va fi o voce, căreia îi pasă de comunitate ei, îi pasă de copii, îi pasă de oameni și îi pasă de femei. Puține femei se încumetă să vorbească despre femei. Exisă chiar și o afirmație care se tot vântură prin politica românească, aceea că femeile nu votează femei. Este o mare greșeală. Femeile știu să se respecte atunci când trebuie, după cum știu să fie și foarte critice, când este cazul. Dar și vocea femeilor din Brașov va fi auzită prin vocea Laurei Bratosin pentru că este un om care promovează foarte mult femeile”.

  • Comandat de ALDE Brașov
  • COD AEP 11160008

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate