Povestea generalului Ion Dumitrache, fiul de plugari care a eliberat Braşovul de nazişti

general-ion-dumitrache

Generalul Ion Dumitrache este cel care a eliberat Brașovul de sub ocupația trupelor germane. Diplomația generalului în ceea ce privește comportamentul față de populația maghiară și săsească din cetatea de sub Tâmpa a detensionat o situația ce putea degenera într-un război civil.  La 23 august 1944, generalului de brigadă Ion Dumitrache i-a fost încredinţată comanda Corpului de Munte (vânătorii de munte de astăzi) de la Braşov.

În arhiva Muzeului Județean de Istorie Braşov se păstrează Fondul „General Ion Dumitrache”, constituit în urma donaţiilor făcute de generalul însuşi şi de către Aurelia Dumitrache, soţia acestuia, în perioada 1984 – 1999. Fondul cuprinde documente şi fotografii inedite, realizate fie în timpul operaţiunilor la care generalul Dumitrache a participat pe frontul celui de-al Doilea Război Mondial, fie după trecerea sa în rezervă, ne spune directorul Muzeului Județean de Istorie Brașov, dr. Nicolae Pepene.

Ion Dumitrache – copilul unei familii de plugari, la conducerea Divizia 2 Vânători de Munte

Ion Dumitrache s-a născut la 27 august 1889, într-o familie de plugari din comuna Ciorăşti, judeţul Râmnicu Sărat. După absolvirea claselor primare din localitatea natală, a urmat cursurile gimnaziului din Râmnicu Sărat şi liceul la Focşani. În anul 1909 a fost admis la Şcoala militară de ofiţeri de infanterie Bucureşti.

Doi ani mai târziu, sublocotenentul Ion Dumitrache este repartizat la Regimentul 38 Infanterie Brăila, cu care participă la Campania din Bulgaria, în al doilea Război Balcanic. Începând cu anul 1916 a luptat pe frontul Primului Război Mondial, unde, fiind de două ori rănit, a fost decorat şi înaintat la gradul de locotenent şi apoi de căpitan.

În anul 1919, de pe frontul din Ungaria s-a prezentat la examenul de admitere la Şcoala Superioară de Rgeneralul-ion-dumitrache2ăzboi din Bucureşti. A absolvit în anul 1921, fiind calificat pentru stat major şi înalte comandamente. La 1 octombrie a fost repartizat ca ofiţer de stat major la Comandamentul Diviziei 1 Vânători de Munte din Arad, cu gradul de maior. În noiembrie 1924, instituţia militară s-a transformat în Divizia 1 Munte, Comandamentul acesteia fiind transferat la Sinaia.

În toamna anului 1927 maiorul Ion Dumitrache primeşte funcţia de adjunct al comandantului Batalionului 1 Vânători de Munte, iar la 10 mai 1929 este înaintat la gradul de locotenent-colonel şi i se încredinţează comanda Batalionului 11 Vânători de Munte din Caransebeş. În toamna anului 1931 este transferat la Statul Major al Inspectoratului Teritorial Bucureşti.

Patru ani mai târziu este numit comandant al Grupului 4 Vânători de Munte din Bistriţa şi avansat la gradul de colonel. În perioada februarie 1938 – martie 1939, pe lângă comanda militară, îndeplineşte funcţia de prefect al judeţului Năsăud. Din toamna anului 1939 este numit comandant al Brigăzii 2 Mixte Munte, din care făcea parte şi Grupul 4 Vânători Munte.

„Cu această mare unitate a acoperit sectorul Tisa – Maramureş până în toamna anului următor, când a primit ordin de retragere în zona Alba-Iulia – Haţeg, cu postul de comandă la Deva. La 10 mai 1941, la Deva, a fost avansat la gradul de general. În anul următor unitatea aflată sub comanda sa a fost transformată în Divizia 2 Munte şi repartizată la armata de operaţii, prin Ordin de zi, la 6 iunie 1942. La 1 ianuarie 1943 Ion Dumitrache este avansat la gradul de general de brigadă. În luna mai a anului următor Divizia 2 Munte se întoarce de pe Frontul de Est, unde participase la ofensiva împotriva Uniunii Sovietice. La 23 august 1944, generalului de brigadă Ion Dumitrache i-a fost încredinţată comanda Corpului de Munte de la Braşov”, ne prezintă Nicolae Pepene parcursul acestui ofițerului de excepție.

La 16 septembrie 1944 a depus jurământul de credinţă M. S. Regelui Mihai I. Comandant al Corpului de Munte (cuprindea trei divizii) a participat la eliberarea oraşelor Sf. Gheorghe, Odorhei, Tg. Mureş, Gherla până la sectorul Jibou – Zalău. A fost nevoit să se întoarcă la Braşov deoarece în Protocolul de Armistiţiu era prevăzut că numai două din cele patru divizii de munte puteau să execute operaţiuni militare înafara ţării.

Decăderea unui ofiţer cu o carieră exemplară

Conform datelor înscrise în Livretul militar, din 3 noiembrie 1944 începe declinul unei cariere militare exemplare. Generalul Dumitrache este numit comandant secund al Corpului de Munte, funcţie pe care o îndeplineşte până la 20 martie 1945, când este pus la dispoziţia Ministerului de Război.

„La acea dată, înaltul ofiţer era deja arestat din dispoziţia conducerii Armatei Române, însă la presiunea autorităţilor sovietice de ocupaţie. Alături de alţi ofiţeri români, Ion Dumitrache este considerat criminal de război şi întemniţat pentru o perioadă de un an şi jumătate. În tot acest timp, niciuna dintre acuzaţiile aduse nu au putut fi probate, în consecinţă, la 15 august (conform autobiografiei) i s-a încredinţat din nou comanda Corpului de Munte, cu postul la Târgu Mureş, vreme de un an”, a precizat istoricul brașovean.

După această perioadă Corpul de Munte rămânând cu o singură divizie, comandantul său ajunge din nou la dispoziţia Ministerului Apărării Naţionale, până la 1 septembrie 1947 când este pensionat după 40 de ani de serviciu militar.

La scurt timp Ion Dumitrache se mută la Braşov. Organele Securităţii reîncep interogatoriile, la 3 februarie 1949 fiind reţinut şi închis pentru încă un an şi opt luni. Nici de această dată, împotriva sa nu s-a putut dovedi nici o acuzaţie. La 6 octombrie 1950 a fost eliberat şi s-a întors la Braşov. Şase ani mai târziu s-a căsătorit cu Aurelia Mihalea, contabilă la Colegiul Avocaţilor, cea care i-a stat alături până la sfârşitul vieţii.

Decorat cu cele mai importante distincţii româneşti şi străine

Mărturie a participării sale la campaniile militare stau însemnările oficiale completate în Livretul militar. Astfel, între 20 iunie – 31 august 1913 a luptat, ca tânăr ofiţer,  în Campania din Bulgaria, în cadrul celui de-Al Doilea Război Balcanic. La 15 august 1916 a fost mobilizat în „Războiul pentru reîntregirea neamului” şi demobilizat la 1 aprilie 1921.

A participat pe frontul celui de-Al Doilea Război Mondial, fiind  mobilizat între 28 iunie 1940 – 15 noiembrie 1940 şi 21 iunie 1941 – 1 septembrie 1947. Pentru întreaga carieră militară, la 21 iunie 1945, i s-a acordat dreptul de a purta semnul onorific de 40 de ani serviţi în armată, iar pentru faptele sale de arme a fost decorat cu cele mai importante distincţii româneşti şi străine: Medalia „Avântul Ţării”;  Ordinul „Steaua României”, clasa a V-a; Medalia „Crucea Comemorativă”; Ordinul „Coroana României”, clasa a IV-a;  Medalia „Victoria”; Semnul Onorific de Aur, pentru serviciul militar de 25 de ani; Ordinul „Steaua României”, clasa a IV-a; Medalia Comemorativă „Peleş”; Ordinul Meritul Cultural; Ordinul „Coroana României”, în grad de comandor; Ordinul Militar de Război „Mihai Viteazul”, clasa a II-a; Ordinul Militar de Război „Mihai Viteazul”, clasa a III-a; Ordinul „Steaua României” cu spade; Ordinul german „Crucea de Cavaler a Crucii de fier”; Ordinul slovac „Crucea de Război”, clasa a II-a; Ordinul finlandez „Crucea libertăţii”.

Alte articole:   6 Decembrie. Aprinderea iluminatului festiv de sărbători și întâlniri cu Moș Nicolae

Se pare că generalul Ion Dumitrache a fost decorat, la 15 noiembrie 1944, cu Ordinul „Mihai Viteazul” cu spade, clasa a III-a, fiind unul dintre cei trei generali români (toţi vânători de munte) care au primit de trei ori acest înalt ordin militar.

Mulţămită lui Dzeu, mă găsesc astăzi după un lung şi greu serviciu militar şi mai ales după cele două lungi războaie, un pensionar sănătos şi mulţumit că au apus anii cu obrazul curat şi cu un nume bun, recunoscut mai ales de ostaşii ce au servit sub ordinele mele. Trebuie să mai adaug că (…) n-a fost cu putinţă să capitulez nimic şi de aceea astăzi trăiesc din pensie şi pământul de recompensă naţională (pentru decoraţiile cele mai înalte) care de asemeni nu-mi răsădesc (?), să strâng economii, ceea ce nu este deloc îngrijorător atât cât voi fi sănătos. (…) mă simt la Braşov totuşi, mai acasă ca oriunde în Ţara mea pe care o cunosc, am servit-o şi am dat dovadă că o iubesc. De Braşov mă leagă amintirile de vânător de munte şi mai ales luptele, ce s-au purtat în cuprinsul judeţului şi pe frontiera ce era … între Braşov şi Sf. Gheorghe. Am satisfacţia că atât cât voi trăi eu, locuitorii Braşovului îşi amintesc de acele lupte şi de Comandantul lor”, notează General rez. I. Dumitrache.

Atacul asupra postului de radio de la Bod

În cursul nopţii de 23 august 1944 s-au primit la Divizia 2 Munte de la Deva ordinele telegrafice ale Marelui Stat Major şi Armatei I, prin care generalul Dumitrache este numit la comanda Corpului de Munte, la Braşov, unde trebuie să ajungă neîntârziat.

generalul-ion-dumitracheÎn drum spre Braşov trebuia să se asigure că aerodromul de la Balomir va fi ocupat numai de trupele române. Corpul de Munte (făcea parte din Armata I Română) era dispus în spatele frontierei vremelnice trasate prin mijlocul Ardealului şi cuprindea: Divizia 1 Munte, cu unităţi în Pasul Predeal şi în şesul Bârsei şi două batalioane pe Valea Prahovei, avea ordin de apărare şi atac al graniţei vremelnice; Divizia 2 Munte, cu postul de comandă la Deva, avea jumătate din efective în zona Haţegului şi cealaltă jumătate pe Valea Mureşului, între Deva şi Aiud; era destinată să opereze pe versantul estic al Munţilor Apuseni, către Cluj; Divizia 3 Munte se afla în zona Beiuş – Abrud – Brad şi era destinată să întreprindă operaţiuni militare pe versantul vestic al Apusenilor; Divizia 4 Munte staţiona în sudul Defileului Jiului, în zona oraşului Tg. Jiu şi era rezerva armatei.

Despre sosirea la Braşov şi primele ordine primite, generalul Ion Dumitrache notează în memoriile sale: În ziua de 24 august dimineaţa, după deplasarea Deva – Orăşie – Sebeş Alba – Sibiu, am ajuns la Braşov, la ora 12 şi prezentându-mă la postul de comandă, şeful de Stat major, colonelul Bădescu Tiberiu a prezentat primele măsuri luate pentru executarea ordinelor iniţiale ale Marelui Stat Major şi Armatei I. Din tabelul unităţilor din Braşov şi împrejurimi, rezulta că aveam la dispoziţie: 3 Batalioane de vânători de munte, 2 Batalioane din Reg. 89, 3 Divizioane de artilerie recruţi, 3 Regimente de artilerie părţi sedentare recruţi, Reg. 4 A.C.A., Centrul de Instrucţie A.C.A., Reg. 6 Călăraşi cu 2 Escadroane, Batalionul 2 Transmisiuni Munte cu o companie de instrucţie, Şcoala de şoferi şi Şcoala Militară de ofiţeri de Infanterie plus Batalionul de grăniceri din sector. Contam pe 6500 de ostaşi cu foarte puţine arme automate şi unităţile de artilerie numai cu câteva guri de foc pentru instrucţia recruţilor. Numai Batalionul de grăniceri, la pichetele de pe frontieră şi rezerva de plutoane călări de grăniceri aveau un număr însemnat de puşti mitraliere şi mitraliere, cu un efectiv de 890 ostaşi”.

            Cu aceste slabe efective, şeful de Stat major, colonelul Bădescu, a asigurat din primul moment în noaptea de 23/24 august: ocuparea şi punerea sub pază a tuturor instituţiilor de Stat, paza tuturor posturilor de transmisiuni, înlăturând personalul german dezarmat, întreruperea şi blocarea tuturor legăturilor telefonice şi telegrafice pentru germani, întărirea gărzilor la întreprinderi industriale şi fabrici, aducerea la Braşov a celor 3 Batalioane de Vânători de Munte aflate dispersate în judeţ.

În acea noapte, s-a dat Ordinul nr. 1 de acoperire a frontierei cu Batalioanele Reg. 89 Infanterie, Reg. 6 Călăraşi şi un Batalion Vânători în trei grupări tactice, barând comunicaţiile principale dinspre frontieră către Braşov. Aveau misiune iniţial defensivă şi menţinerea legăturii cu pichetele de grăniceri. Rezervă la Braşov rămâneau 2 Batalione de Vânători de Munte şi Şcoala de ofiţeri la Bran.

Trupele germane, surprinse de măsurile luate în noaptea de 23/24 august, au încercat abia în dimineaţa de 24 august să refacă legăturile şi transmisiunile întrerupte, fără rezultat, iar unităţile din cazarma de la Bartolomeu şi Bateriile de artilerie care trimiseseră patrule în oraş, le-au retras.

„În dimineaţa zilei de 24 august, la orele 7,20, şeful Marelui Stat Major, generalul C. A. Mihail trimite ordinul care trasa misiunea Corpului de Armată aflat în zona Braşov. Sectorul de apărare era cuprins, la vest Homorod – Şercaia, la est Întorsura Buzăului şi creasta Carpaţilor Orientali spre nord şi trebuia eliberat de trupele germane, silindu-le să treacă peste frontieră. În direcţia Rupea – Vânători urma să intre în misiune Centrul de Instrucţie al Infanteriei de la Făgăraş. Zona trebuia menţinută ca bază de plecare pentru eliberarea nordului Transilvaniei. În afara unităţilor aflate la dispoziţie Marele Stat Major trimitea Divizia 3 Infanterie, aflată în marş din sudul Carpaţilor Meridionali, prin Pasul Bran către Braşov. Pentru asigurarea mai multor „guri de foc” au fost aduse, în zona pădurii Lunca Câlnicului, cele trei tunuri destinate încercării muniţiilor de la fabrica de armament Tohan, aşa zisa «Baterie albastră»”, povesteşte Nicolae Pepene.

Pentru executarea misiunii comandantul Corpului de Munte, gen. Dumitrache a dispus „stăpânirea şi liniştirea populaţiei din Braşov şi împrejurimi, populaţie de trei naţionalităţi, din care două de acelaşi neam cu inamicul germano – maghiar. Am chemat la Comandament pentru ora 14 pe şefii celor două minorităţi, protopopul Mőkel şi deputatul maghiar Szabo Beni, cerându-le să liniştească pe conaţionalii lor, asigurându-i că li se va respecta viaţa şi avutul, dacă vor păstra ordinea şi vor executa dispoziţiile guvernului, transmise de Comandamentul Corpului de Munte… Au fost convocaţi la Comandament şi toţi coloneii germani din garnizoană… Recomandându-le  să se grăbească a trece cât mai repede frontiera care este aproape, mi-au cerut îngăduinţa să-mi raporteze până a doua zi la ora 8 dimineaţa hotărârea lor. Am admis, luând măsuri de dispunerea rezervelor de încercuire în cursul nopţii a cazărmilor în care erau batalioanele motorizate, iar Reg. 4 A.A. să fie în alarmă, gata de acţiuni terestre. Până seara şi în cursul nopţii de 24/25 august s-a raportat că nici o patrulă şi nici soldaţi germani izolaţi nu s-au mai văzut în oraş. S-au semnalat de grăniceri în cursul nopţii multe camioane care treceau frontiera de la Braşov spre Sf. Gheorghe”.

Alte articole:   Accident cu victimă la intersecția străzii M. Kogălniceanu și B-dul Griviței

           

            Întâlnirea cu domnul general.

Traducere după Declaraţia-memoriu a fostului preşedinte al Comunităţii Maghiare din România şi deputat în Parlamentul român înainte de 23 august 1944.

                                   

Către

            Înălţimea Sa Dl. General Dumitrache,

            Braşov

Viteazul Domn General,

            Soarta <ne>-a pus pe Dvs. şi pe mine, acum 20 de ani înainte, minus câteva săptămâni, la o întâlnire. Pe Dvs. ca general conducător din Armata Română, pe mine ca Preşedinte al Comunităţii Maghiare din România, recunoscut în virtutea legilor. Întâlnirea noastră a avut loc în Casa Comandamentului al Armatei Române pe care aţi condus-<o> Dvs, pe Calea Lenin şi în cadrul de plăcută înţelegere.

            Scopul era: Apărarea Interesului Poporului.

            Historia întâlnirii şi tematica ei.

            La 25 august 1944, sâmbăta după amiază, la orele 2, în casele nevestei mele în Braşov Schei, str. Constantin Brâncoveanu nr. 68, unde m-am refugiat din cauza bombardamentelor, a apărut un căpitan din armată şi <mi>-a comunicat că, Conducătorul Armatei Române, Dl. General Dumitrache, doreşte o convorbire cu mine într-un caz anumit, la Comandamentul Armatei, pe Calea Leninului.

            „Da cu plăcere Dle. Căpitan”, am răspuns. Am întrebat: „trebuie să mă duc cu Dvs?” „Nu”, a răspuns Dl. Căpitan, „însă cât se poate de iute, Vă rog”. „Într-un ceas am să fiu acolo”, am răspuns.

            M-am îmbrăcat şi am pornit prin Schei şi străzile centrului, unde a staţionat încă armata germană, cu tunurile gata de luptă, pe lângă ele ostaşi germani cu fitilul aprins. În unele părţi ale Braşovului au stat românii, iar alte părţi erau ocupate de trupele Armatei Germane; amândouă părţi gara de ciocnire.

            Am sosit la Comandamentul amintit pe la orele 2 şi 40 minute, unde am fost primit de adjutantul Domnului General. Mi-a oferit un scaun şi a pornit de a mă anunţa la Domnul General. Abia a făcut câţiva paşi şi uşa de <la> intrare s-a deschis şi a sosit un general de Brigadă a Armatei Germane, conducând o delegaţie a Armatei Germane formată din <ofiţeri> de diferite grade, toţi înarmaţi până în dinţi.

            Adjutantul Dlui General a primit pe Generalul German ca pe un bun cunoscut, s-au îmbrăţişat şi colonelul român a spus următoarele:

„- Ludovic, noi am luptat şi am suferit atât împreună şi ne-am stimat reciproc, te rog foarte mult, plecaţi imediat, retrageţi-vă îndată, sunteţi liberi de a lua ce este al vostru, numai plecaţi imediat!” 

„-Deoarece Dl. General al nostru a primit un ordin strict, pentru a vă comunica şi a respecta ca în decurs de 24 de ore să vă retrageţi şi toate obiectele ce vă aparţin vouă, puteţi să le luaţi liberi cu voi. Aceste 24 de ore au expirat ieri după masă la orele 6. Dl. General pe răspunderea lui personală a prelungit acest răstimp cu încă 24 de ore, ce se va expira azi la orele 6 d.m. Te rog plecaţi, de altfel va urma dezarmarea voastră ori lupta!” 

            Acest drăguţ colonel adjutant a îmbrăţişat încă o dată pe Generalul German, s-a sărutat şi au luat rămas bun.

            A trecut la mine acest colonel adjutant şi într-un ton tare plăcut m-a rugat să dau voie să anunţe delegaţia germană, înainte de mine la Dl. General, deoarece cazul este urgent şi vital.

            Bineînţeles am consimţit fără ezitare.

            Colonelul adjutant a anunţat delegaţia militară germană, care a intrat, dar abia a stat înăuntru 10 minute. Pe urmă au plecat. Ca urmare, soldaţii germani s-au retras cu iuţeala cea mai mare şi împreună cu dânşii o parte mare a populaţiei germane-saşi.

            A urmat anunţarea mea. Dl. General m-a primit tare cordial, spunând<u-mi> că cunoaşte mersul vieţii mele, intrarea mea în activitate, tot ce am făcut şi dispune de toate datele posibile despre mine. Mai departe, Dl. General mi-a comunicat că pe baza celor arătate mai sus, doreşte a adresa două rugăminţi, care sunt următoarele:

  1. Rugăminte. Dacă în zilele următoare s-ar produce oarecare întâmplări, eu să iau măsuri ca populaţia maghiară să nu se amestece în nimic.
  2. Rugăminte. Dacă evenimentele s-ar schimba <în> aşa fel, că este nevoie <de venirea> în ajutorul poporului român, cum a fost şi în trecut.

            La cele două rugăminţi susindicate am răspuns următoarele cuvinte:

            „Privitor la cele două rugăminţi fără nici o solicitare, aş fi făcut întocmai cum sună rugăminţile. Adică, în caz de necesitate, tot ce este în puterea omului aş face şi voi face ca să împlinim cele cerute”.

            Pe urmă, în atmosfera plăcută ne-am despărţit şi eu cu toate gândurile mele m-am ocupat ca chestiunea cum să o pornesc, măsurile, care sunt de luat. Toate dispoziţiile mele de interes public <le->am difuzat de obicei prin ziarul „Brassoi Lapok”, la adresa organizaţiilor noastre. De la acest ziar au preluat ziarele maghiare şi aşa fel au aflat organele noastre locale în toată ţara şi <au putut> lua măsuri imediat.

            În ziua aceea era sâmbătă, ziarul apăruse deja, numărul următor nu putea apare înainte de luni sau marţi, iar  atâta aşteptare nu am putut îngădui. De aceea am hotărât ca apelul către locuitorii maghiari să<-l> fac pe maşina de scris în mai multe exemplare şi <să-l> trimit în cel mai scurt timp către plebaniile (parohiile) respective ca ele să poată fi citite în timpul serviciului divin şi tălmăcite în faţa publicului. Apelul l-am terminat sâmbătă seara, iar duminică dimineaţa la locuinţa mea din strada Republicii nr. 28 etaj I Apt. 4 am început cu scrierea lui la maşină.

            După scurt timp a apărut în locuinţa mea un căpitan de poliţie şi <mi->a cerut buletinul şi a comunicat că trebuie să-l urmez la poliţie. Ne-am pornit. Jos la poartă m-au luat între ei doi poliţişti înarmaţi şi aşa m-au condus la Poliţia Regiunii. Acolo se afla deja Vasvari Aladar, protopopul romano-catolic. Am stat acolo 2 zile, iar în a treia zi înainte de masă ne<-a> dus cu autobuzul la Măgurele, într-o clădire modernă, ce a fost proprietatea unei familii de saşi. Aveau o gospodărie agricolă întinsă, cu o baie modernă cu bazin de înot ş.a.m.d., unde proprietarul primea în toţi anii musafiri cu plată, pentru odihnă. Am fost în total 74 de unguri, 33 saşi, 5 evrei, în total 112 bărbaţi, din diferite clase sociale şi de ocupaţii <diferite>. Măgurele nu este un sat, numai o colonie de agricultură între Zărneşti şi Turia (?), la partea stângă aproape de poligon, nu departe de comuna Cristian.

            În această tabără am fost mereu sub pază militară şi de poliţie. A treia zi, în urma ordinelor, trebuia să fie ales un comandant de tabără. Pe mine, Szabo Beni, m-au ales internaţii. De toate ce am avut nevoie trebuia să ne îngrijim noi înşine. Pentru acest scop puteam să iau o persoană de legătură din Braşov. Alimentele ni le-am procurat din Braşov şi din satele învecinate, iar băuturi din Dârste.

            În clădire se afla o bucătărie cu sobă de gătit cu abur, o sală de mese pentru 120 de persoane, camere pentru musafiri în număr mai mare, cu instalaţii potrivite. În acest loc a fost Comandamentul Superior al Armatei Germane de la începutul bombardamentelor, parţial în barăci mari, instalaţi după criteriul timpului. Numai într-o baracă au fost 2 rânduri de maşini de scris, 36 la număr, în care se aflau încă hârtiile cu textul neterminat, tot la fel gamele cu mâncare neconsumată, aşa de repede s-au retras <nemţii> la 25 august, cum am arătat mai sus.

            <M->am gândit mult la cererea dlui General şi la crearea taberei suscitate. Cred că amândoi am deservit aceluiaşi scop.

            Eu am fost numai 3 săptămâni locuitor al taberei, deoarece Iuliu Maniu, atunci ministru fără portofoliu (cu care eram în relaţii amicale) a intervenit şi am fost eliberat, dar a doua zi m-au internat ca ostatic şi <m-au> dus la Bucureşti, unde am stat 4 luni în diferite locuri, când Ioan Lepădatu, guvernatorul Băncii Naţionale, a intervenit şi la mijlocul lui decembrie am fost lăsat acasă.

            Tabăra Măgurele a fost <transferată> în luna ianuarie la Braşov, într-o vilă la Warte, iar pe urmă dizolvată.

Domnule General!

            Întâlnirea relatată a fost un eveniment aproape unic în felul lui. Pe de o parte din cauză de încredere fără limite, cu care m-aţi stimat, pe de altă parte pentru siguranţa pe care am simţit-o, că în caz de nevoie, am să fiu perfect în stare de a îndeplini cele 2 cerinţe, fără preget.

            Au trecut 20 de ani, când pe firul întâmplărilor iar ne-am întâlnit. Eu am stat la poarta casei mele unde locuiesc, iar Dvs. Domnule General, în haine civile, în societate de o doamnă plăcută şi un bărbat bine, aţi trecut în faţa casei nr. 28 din str. Republicii. Dvs. v-aţi uitat la mine şi <m-aţi> întrebat: – „Dvs. sunteţi Szabo Beni? -Da, am răspuns. Dar eu cine sunt? M-am uitat bine la Dvs. şi am răspuns: – Domnul General Dumitrache”. Cu surâsul fericit ne-am amintit de întâlnirea noastră, cu 20 înainte, care a fost de numai câteva minute, însă foarte însemntă.

            Urmare a gândurilor mele, de multe ori am reflectat la amintirea întâlnirii noastre, cum a decurs şi care au fost cauzele ei, văzând tot mai clar tot ce s-a petrecut. Paralel am reliefat în gând imaginea Dvs. Dle  General, că sunteţi un om întreg, format de bunătate sufletească şi cu inimă bună. Doresc din inima mea, Dvs şi familiei Dvs., în numele meu şi în numele celor care aveau interes în întâlnirea noastră din trecut, sănătate bună, viaţă lungă binecuvântată, multe bucurii şi fericire deplină.

Cu mare cinste şi iubire:

ss, Szabo Beni, blănar mic industriaş,

fost viceprimar al oraşului Braşov,

deputat parlamentar,

Preşedinte al Comunităţii maghiare, etc.

Str. Republicii nr. 28 etaj I Apt. 4

Braşov la 15 iunie 1967

 

Alte articole:   #motivesadonezi pentru HOSPICE Casa Speranței
Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

69 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap