Burse de 300 de euro pentru medici, acordate de Consiliul Județean Brașov

florin ortanMedicul Florin Orțan, care este și consilier județean din parte PSD,  a anunțat astăzi că membrii Comisiei de Sănătate au solicitat președintelui Adrian Veștea să aibă în vedere ca, odată cu modificarea Legii Reformei în domeniul sanitar, autoritățile publice care au în administrare spitale au posibilitatea să le acorde medicilor stimulente lunare de cel mult două salarii minime brute.

Orțan spune că propunerea consilierilor județeni este de a seacorda o bursă de 300 de euro lunar, care ar acoperi o chirie medie în municipiul Brașov pentru un apartament necesat unei familii cu doi copii .

„Aceasta este o soluție de de a atrage personal medical în specialități deficitare, cum ar fi UPU, ATI sau Neonatologie, fiindcă este un personal cu o excepțională mobilitate. Nu vorbim de oameni care nu știu să deschidă internetul și să-și cumpere un bilet de avion. Vorbim de oameni, majoritatea căsătoriți, iar nevoile financiare sunt destul de mare. Mi s-a reproșat că este populism în campanie, dar trebuie explicată situația existentă. Medicul primește drept de liberă practică după ce termină rezidențiatul și dă examenul de medic specialist. După ce își dă examenul de specialitate rămâne practic și fără acel salariu mic de medic rezident, dar și fără loc de muncă. Acest examen are loc în luna octombrie. Nu putem aștepta să treacă campania, să se constituie Guverul, că nu stă nimeni cinic luni fără salariu. În acest timp, medicii vor pleca peste hotare, mai ales că sunt și companii de profil care vânează aceşti specialişti”, a afirmat Orţan.

Într-o scrisoare deschisă transmisă de şefa UPU, dr. Cristian Vecerdi preşedintelui CJ Braşov, aceasta a prezentat care este situaţia dezastruoasă în materie de personal. Potrivit specialiştilor, normele de personal se calculează în în funcție de numărul de pacienţi veniţi la spital: doi medici de gardă 20.000 de prezentări, dar în realitate sunt 80.000 de prezentări pe an, și există sub un sfert din numărul de medici necesar.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate