Ionel Fliundra este de astăzi, oficial, viceprimar al Ghimbavului

Ionel Fliundra este de astăzi, oficial, viceprimar al Ghimbavului

După cum am anunțat, în exclusivitate, la data de 1 noiembrie, Ionel Fliundra a fost ales viceprimar de majoritatea din Consiliului Local. Astăzi a primit „înțtiințarea” oficială de la Primărie.

„Hotărârea a fost adoptată de consilierii PNL – Partidul Verzilor – PER cei care formează majoritatea în Consiliul Local. Astăzi, 16.11.2016, mi s-a înmânat adresa prin care pot să-mi încep activitatea. Pot spune că s-a tergiversat puțin, lucru pe care îl înțeleg de altfel, pentru că am deranjat actualul Executiv care, cu siguranță, nu și-a dorit asta. Mai mult, în hotărârea de Consiliu Local secretarul nu a semnat de legalitate și nici dl. primar adresa de înștiințare. Mai pot spune și că mulți dintre cetățeni au primit mustrări și chiar amenințări de la «unii» pentru că m-au felicitat și mi-au dat Like-uri pe Facebook. Nu pot decât să rămân dezgustat de practicile care au umilit cetățenii foarte mulți ani și care nu fac decât să crească mânia dumnealor. Doresc să mulțumesc colegilor din consiliul local pentru încrederea acordată și totodată cetățenilor Ghimbavului care ne-ați acordat votul și girul pentru următorii patru ani și vă garantăm că ne vom ține de cuvânt la promisiunile pe care le-am făcut. Aș dori, deasemenea, să vă propun să fim toți viceprimari câte puțin, iar ochii Dvs. să vadă și să transmită tot ce ar putea aduce un plus frumosului nostru orășel. Vă stau la dispoziție pentru dialog, iar audiențele cu Dvs. vor fi primordiale pentru mine 24 de ore din 24. Numărul meu de tel este 0722.858.939”, a precizat Ionel Fliundra.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

De top în Brașov