Lansare de carte: „Trăim fără noi”

lansare-carte-felicia-popaLansare de carte la librăria Șt. O. Iosif, vineri, la ora 18.00. Este vorba despre volumul „Trăim fără noi”, scris de jurnalistul braşovean Felicia Popa. Prezintă scriitorii Doru Munteanu, Ion Popescu Topolog şi Virgil Borcan.

Un scurt eseu despre eseuri

Termenul „eseu‟ l-am luat de la francezi: „essai‟, ca atîtea alte mii de neologisme – sigur, și pe filiera lingvistică a celor două limbi surori, sau și pe cealaltă filieră, a lui Ex occidente lux, respectiv Lumina Occidentului, iradiind de pe malurile Senei. Că acum nu mai este așa, e fiindcă procesul s-a încheiat, acum se poartă exclusiv englezismul lingvistic, aproape strict ca mijloc de comunicare. Dar în Franța clasică – se zicea așa – eseul a atins culmi regale, mai ales prin iluminiști și romantici. Motivul? Cred că era dovada cea mai înaltă a inteligenței și mijlocul de educație morală cel mai rafinat. Deci, ca text, eseul arăta strălucirea minții unui cugetător, fie că se numea Montesquieu, Montaigne, Voltaire, Pascal sau  Mateaubriand sau Diderot, J. J. Rousseau.

Chiar dacă unii și-au intitulat comentariile lor „cugetări‟ dar mai ales „discursuri‟, ca formă de structură compozițională – și ca fond – problema dezbătută – erau tot eseuri. Adică dezbatere – comentariu – pe temă propusă. Cît privește aria de cuprindere, eseul este tot atît de prezent și-n plan filozofic, cît și literar sau științific, pe mai toate ramurile. Totuși, cine se apleacă asupra eseului – clasic, cum spuneam – va constata că una din trăsăturile fundamentale este finețea, adică ironia aceea fină, dar nu mai puțin mușcătoare, respective critică.

Și – această componentă de fond, obligatorie, am regăsit-o pe o foarte bogată paletă în toate textele din acest volum al scriitoarei–jurnaliste Felicia Popa. O știam din volumele anterioare – și acestea tot din zona comentariului etic, respectiv: „Întîlnire cu eternitatea‟ (aici sub forma interviului) sau „Murim cu viața în brațe‟, (aici deja în zona eseului propriu-zis). Și-o știam din activitatea, îndelungată și prodigioasă, desfășurată în televiziunile și presa brașoveană. Am avut chiar onoarea să fiu invitat în atîtea și atîtea dialoguri, conduse inteligent, în cel mai nobil scop educativ. Deci finețea, prin educație și îndreptare, prin dezvăluirea negativului distructiv și nociv. Uneori chiar cu revoltă, fiindcă răul, mai ales cel social-politic, a atins – în România ultimilor 25 de ani, cote de avarie. Înseși titlurile cuprind sau sugerează, într-un fel sau altul obiectivul-țintă.: „Exercită-ți libertatea de a fi tu însuți‟, „Tăcerea cuvintelor‟, „Nu pot, nu vreau să fiu ca lumea‟, „Lista sufletului‟, „Trăim fără noi‟, „Epistolă către Dumnezeu‟, „Scrisoare deschisă adresată demnitarilor români‟, „Îmi bag picioaele-n bocanci de cursă lungă (2)‟, „Şi eu am fost om, da’ a-nceput să-mi treacă…‟, „Îmi crapă nădejdea-n jugulară‟, „Apărătorii patriei, variantă nouă…‟ și altele.

Construit oarecum piramidal, volumul își atinge vîrful etic prin grupajul Esteticilor: a normalității, a omului, a iubirii, a sufletului, a singurătății, a ultimului zbor, a amintirilor, a prostiei, a ratării. Adică există – sau ar putea exista – un mod frumos, onest, simplu și mai ales corect de a trăi sau a judeca aceste stări? Sigur că există și comentariile de față fac demonstrația, excelentă și dinamică, mai ales prin nucleul epic, cu întîmplări și personaje, nominalizate ca Trandafira Gîscă (în Estetica prostiei) sau Olga și dr. Gheorghiu (din Estetica unei aniversări), Mihai (Estetica ultimului zbor) sau categoriale, precum muzicianul din Estetica ratării și altele. Ca piesă cu totul remarcabilă în acest grupaj – sigur, e o alegere subiectivă – consider a fi Estetica sufletului. Cu construcții de-a dreptul aforistice precum: „Sufletul este asemeni timpului, îl consumăm, dar nu-l vedem‟, se derulează un dialog imaginar, emoționant și aproape poematic„… Mi-e dor de tine, nu mă mai abandona. Tu eşti odaia mea caldă.‟ Așadar, ființa e locuire a sufletului. Profund și cald prin îndemnul de a umbla frumos cu acest locuitor.

Volumul se încheie cu grupajul Rememorări. Indirect, dar, le putem numi și așa dar ele sunt Cugetări în toată regula și se încadrează tot în sfera didacticii, respectiv a învățăturilor: „Ne putem asuma oare postura maturității în fața iubirii? Fascinantă ‹‹capcană››!‟ – de exemplu. Sau: „Dacă vrei să rămîi în viață, însoțește-te pînă la moarte…‟

În fine, eseistului i se cere o cultură solidă și multilaterală, un lexic de specialitate și, bineînțeles, o bogată experiență de viață. Nu poți să-i înveți pe alții ceea ce tu nu știi, n-ai trăit sau măcar n-ai studiat. În tot comentariul său trebuie să se simtă autenticitatea experienței. Doamna Felicia Popa le are pe toate. Plus farmecul sincerității și al dragostei de ființa umană.

Ion Popescu – Topolog

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.