Despre acţiune şi reacţiune în politichia braşoveană

sebastian danClasa politică braşoveană este praf. Este meritul procurorilor DNA. Ştiu ei de ce. Noi ştim doar după ce sunt nişte unii plimbaţi la beci cu cătuşe.

După care nu mai ştim, pentru că aceiaşi unii sunt lăsaţi în libertate şi fac liste. Liste pentru alegeri, locale sau parlamentare, ce mai contează…

Avem de-a face cu liste care nu  au nicio logică – logica celor întâmplate până acum. Joaca de a schimba totul, dar să nu se schimbe nimic, ne aduce în faţă marionete, care nu ştiu cum le cheamă nici măcar cu buletinul în faţă.

Primii care au ieşit cu o listă la înaintare cu fost social-democraţii. Un gest de curaj. Listă nouă, oameni noi, cei vechi trecuţi în decor mai mult sau mai puţin voluntar. Experienţă, politică şi administrativă? La mulţi dintre ei da. Însă, pe fondul unei reacţii general negative la adresa PSD, Dragnea ştie de ce, lista celor de la Braşov pare închegată, ba chiar s-ar putea arunca pe piaţă ideea de echipă…

Evident, toată lumea a aşteptat reacţia principalului partid din Braşov. Principal după alegerile locale, deşi, dacă primarul George Scripcaru nu exista, PSD scria istoria la ora asta. PNL a ajuns o glumă sinistră. Dacă încă la nivel de municipiu funcţionează pe baza vechilor structuri PD, coordonate riguros de Adrian Oprică, în judeţ este panică totală.

Vechiul şef de la PNL, Adrian Căncescu, încă mai trage „hăis”, cei din PDL, unii mutaţi la alte partide, „cea”, unii nici măcar nu mai ştiu cu cine să tragă, după ce primarul de la Şinca Nouă, Dumtru Flucuş,  se joacă de-a independetul, susţinut de mult prea fericitul mitropolit Streza, individul care a bagat în faliment, ca idee, construirea unei catedrale în centrul Braşovului.

Cum este cu acţiunea şi reacţiunea în politică? Revenind la candidaţi, PSD a spart gheaţa cu liste nominale. La Camera Deputaţilor, Mihai Popa, făgărăşean, fost vice la Consiliul Judeţean Braşov.  Replica PNL nu s-a lăsat aşteptată: a scos în primele poziţii „decât” trei făgărăşeni – Mara Mareş, Camera Deputaţilor, locul 1, Daniel Zamfir – actual deputat, locul 1 la Senat şi Sorin Mănduc, cel care a înfrânt zdrobitor de pe locul 4 la alegerile pentru Primărie. Adică, o fost nevoie de tăte aceste personaje la PNL, puse moţ în liste, ca să facă faţă la nu se ştie ce tsunami politic în Făgăraş .

Trecem peste bazaconiile decizionale politic, unde ALDE şi PMP, de exemplu, au ştiut foarte clar că au şanse cel mult la un post de deputat, şi au paraşutat candidaţi impuşi de la Bucureşti. Trecem şi peste desemnarea „locomotivei” Mara Mareş PNL la Camera Deputaţilor. Am fost asiguraţi că ea nu este „fata tatei” şi nici „prinţesa cartofilor”, după cum au numit-o tabloidele… Durerea unora este că ăia, „proști, dar mulți” nu mai pun botul nici la vrăjelile pupilei lui Johannis, aşa-zisul tehnocrat liberal Daniel Cioloş.

Partidele – hai să le zicem tradiționale – din Brașov, sunt în derivă. Cele „noi”, tulpini sălbatice ale vechilor partide, altoite cu aceleași năravuri, fac balet. Proștii, ăia puţini care încă mai votează, sunt și ei din ce în ce mai puțini…

Leave a Reply

Your email address will not be published.

De top în Brașov