„Lupii” au învins la scor Progym Gheorghieni

hocheiAşa cum era de aşteptat, Corona Braşov Wolves a mai acumulat şase puncte în Campionatul Naţional, după două victorii obţinute pe gheaţa Patinoarului Olimpic Braşov, în faţa Progymului din Gheorgheni. Dacă în primul meci, scorul a fost mai strâns, 4-2 (1-0, 3-1, 0-1), în cea de-a doua partidă, ,,lupii” s-au dezlănţuit şi au realizat un festival de goluri, câştigând la diferenţă mare: 13-1(2-0, 3-0, 8-1).

În primul meci, au marcat pentru ,,lupi” : G. Biro (2), Richard Filip, Ian Mcdonald, în timp ce în a doua partidă, au înscris : Tomas Klempa (3), Daniel Trancă (2), Arpad Mihaly (2), Zsolt Matyas, Csaba Nagy, Csanad Fodor, Zsolt Peter, Tivadar Petres, Roberto Gliga.

Antrenorul echipei braşovene, Martin Lacroix, a declarat: ,,Am jucat două meciuri bune, cred că am gestionat foarte bine şi primul meci, chiar dacă am marcat doar patru goluri. Cred că am avut multe ocazii în această partidă şi am realizat spectacol.  În al doilea meci, am fost puţin surprins, deoarece nu m-am aşteptat la un scor atat de mare. Este foarte bine si sunt bucuros pentru jucători si pentru cei doi portari, Beres si Toke, pe care l-am mai odihnit în a doua partidă, în perspectiva weekendului cu meciuri dificile. Mi-a mai plăcut si faptul că jucătorii au muncit până la sfârşitul meciului, şi-au păstrat concentrarea, chiar dacă diferenţa de scor a fost foarte mare. Asta vreau să văd în continuare la jucătorii mei, atitudine şi determinare, în orice situaţie”

Pentru Corona Braşov Wolves urmează două meciuri cu HSC Miercurea Ciuc, contând atât pentru Campionatul Naţional, cât şi pentru Liga Mol. Primul meci e vineri, 21 octombrie, ora 19.30, in Patinoarul din Brasov iar urmatorul e duminica, 23 octombrie, in deplasare. 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate