Primarii braşoveni solicită ajutor pentru pacienţii abandonaţi în spitale

aurelian danu„În cursul acestei săptămâni am avut discuții cu mai mulți primari din judeţul Braşov, care mi-au semnalat situația de la Victoria în ceea ce privește asistența sanitară. Practic, dacă o persoană are nevoie de un consult spitalicesc, are un accident vascular cerebral sau este necesară o intervenție suna la 112 şi este transportată la Făgăraș, dar dacă nu este internată, aceasta nu poate să se întoarcă acasă, iar autoritatea publică locală nu are resurse să asigure întoarcerea pacientului acasă”, spune purtătorul de cuvânt al PNL Braşov, Aurelian Danu.

Mai mult, persoana respectivă rămâne singură, pentru că actualele regulamente nu permit ca, în Ambulanță, să vină un aparținător al pacientului. Rreprezentantul liberalilor spune că modificarea Legii Sănătății este o prioritate pentru PNL. Aceasta trebuie modificată structural, iar din perspectiva Ambulanței, aceasta ar trebui să asigure și serviciul de transport acasă a bolnavului, care este în momentul de față lăsat pe holul spitalului.

Spre exemplu, acum, un pacient din Victoria investigat poate, la ora 2.00 dimineața este în imposibilitatea de a se întoarce acasă în cazul în care se decide că nu este nevoie să fie inernată. Din această perspectivă și pentru a asigura standardele europene Brașovul ar trebui să aibă Unități de Primire Urgență și să asigure transportul bolnavilor în toate punctele județului pentru a respecta normativele de timp pe care o ambulanță trebuie să le respecte, respectiv să ajungă la pacienții din mediul urban în 4 minute, iar la cei din mediul rural în maxim 15 minute.

„Mai mult, vrem să reactivăm Unitatea de Primiri Urgenţe de la Victoria și să asigurăm cadrul legal pentru funcționarea în fiecare micro-regiune din judeţ a unei unități de primire urgență.Brașovul trebuie să dețină Unități sau Centre de Primire Urgență dotate cu toată aparatura necesară la Victoria, Rupea, Săcele, Codlea, Zărnești, Poiana Brașov. Ultimele două vor trebui să asigure transportul turiștilor care pot semnala o urgență medicală. Toate aceste centre ar trebui să dispună de ambulanțe de tip A1 sau A pentru transportul pacienților la locurile de reședință, aceste servicii trebuind suportate de la bugetul Ministerului Sănătății. Ambulanta de tip A1 este folosită pentru transportul sanitar neasistat al unui singur pacient, fiind dotată cu materialele și echipamentele minime necesare acordării primului ajutor. În cazul celei de tip A2, aceasta poate asigura trasportul sanitar neasistat pentru mai multe persoane. Dacă de acasă preiei un pacient, trebuie să îi asiguri acestuia returul către casă. Un al doilea lucru pe care îl considerăm prioritar este asigurarea asistenței medicale gratuite în școli. La această oră, este asigurat doar în precent de 43% din bugetul necesar dat de către Ministerul Sănătății pentru şcolile din Braşov, acesta asigurând resursele doar pentru grădinițele din Brașov și o școală generală. Autoritatea publică – deși ar dori – nu poate face alocări pe acest domeniu. Eforturile Primăriei de a dota toate școlile cu cabinete medicale a fost realizat. Ministerul trebuie să asigure resursele necesare pentru personalul medical aferent. La fel și asistența stomatologică, pentru elevi, studenți, pentru toți cei din sistemul educațional. Practic, fiecare copil ar putea primi un consult gratuit, ar putea fi asistat medical sau stomatologic fără ca părinți să mai plătească și mai ales s-ar asigura prevenția într-o manieră mai eficientă. Este mai ușor să previi, decât să tratezi!”, a mai precizat Aurelian Danu.

Din perspectiva mecanismelor de prevenire al afecțiunilor medicale, nu s-au alocat suficient de mulți bani de către Ministerul Sănătății pentru prevenția și educația sanitară a cetățenilor. Există o sumedenie de boli care ar putea fi prevenite prin intermediul unor asemenea programe. Toate acestea ar trebui incluse în noua lege a sănătății.

 

  1. O! A reaparut piticul padurii?! Asta are memoria scurta cu siguranta. Cand a inaugurat UPU la Rupea oare ce a spus?! A! Uitasem eu, atunci era la PD (L) sau un prefect apolitic?! Parca la fel zicea: dotari, spitale, performante, bla…bla…bla…

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.