Medicul ortoped Marius Stoica a fost condamnat pentru luare de mită

marius stoicaMedicul ortoped Marius Stoica a fost condamnat la 2 ani şi 6 luni de închisoare pentru luare de mită de magistraţii Tribunalului Braşov. A cesta nu mai poate profesa într-un spital de stat timp de patru ani.

Sentinţa dată de Tribunalul Braşov nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs. Medicul a fost reţinut în 20 iulie 2016 după ce a fost prins în flagrant în timp ce lua 800 de lei mită de la un pacient. Procurorii au făcut atunci percheziţii la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov şi la locuinţele medicului. Ulterior reţinerii Marius Stoica a fost plasat în arest la domiciu.

„Instanţa condamnă pe inculpatul Stoica Marius Ioan, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară prev de art 66 alin 1 lit a,b,g Cod Penal, respectiv interzicerea următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa profesia de medic specialitatea ortopedie traumatologie în cadrul unor unităţi sanitare publice de stat, cu excepţia cazurilor medicale de urgenţă“, se arată în sentinţa magistraţilor Tribunalului Braşov.

Marius Stoica este  al treilea medic ortoped prins cu mită în ultimul an la aceeaşi secţie. În 11 februarie 2016 la cabinetului medicului Dumitru Petrescu şi el ortoped la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov au fost efectuate percheziţii. Medicul a fost reţinut atunci pentru luare de mită, dar încă nu a fost trimis în judecată.

  1. Cetateanul Turmentat octombrie 19, 2016, 11:46 am

    E bine ca ii condamnam pe doctori (in condițiile in care oricum nu mai avem in Brasov) pentru 800 ron si pe lichelele alea de parlamentari care iau mita/spaga cu milioanele de euro ii lasam sa isi vada de viata lor si sa se ingrijeasca de binele oamenilor in continuare.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate