Casa Mureșenilor vrea să aducă la viață zece personalități istorice din Brașov

Casa Mureșenilor vrea să aducă la viață zece personalități istorice din Brașov

În această toamnă, Piaţa Sfatului va prinde viaţă prin prezenţa personajelor istorice marcante ale Braşovului, care vor avea rolul de a oferi mini-ghidaje localnicilor şi turiştilor.

Am încercat, în ultimii ani, să creăm proiecte care să lase ceva în urma lor. Din fericire, proiectele pe care le-am realizat în ultimii ani au avut un impact asupra culturii braşovene şi s-au bazat pe istoria oraşului, precum «Tipografia Mureşenilor», «Arhiva Mureşenilor», proiectul cultural de revitalizare a dansului Romana, care va avea loc şi anul acesta. Astăzi, am venit în faţa dumneavoastră cu un nou proiect menit să îmbine turismul cu istoria, prin care personalităţile marcante ale oraşului vor reveni la viaţă, vor avea din nou o voce, vor avea din nou un chip”, a declarat Valer Rus, directorul Muzeului “Casa Mureşenilor”.

Asociaţia Cultour este în căutarea a zece braşoveni care îşi doresc să intre în pielea celor mai importante personalităţi ale oraşului. Demersul face parte din proiectul „Istoria la persoana întâi”, iniţiat şi coordonat de Muzeul Casa Mureşenilor Braşov şi finanţat din bugetul Primăriei Municipiului Braşov. CV-urile doritorilor pot fi trimise pe adresa info@asociatia-cultour.ro, până la 31 august.

Proiectul „Istoria la persoana întâi”, îşi propune constituirea unui corp de ghizi – personaje istorice specializaţi în prezentarea într-o manieră personală a unor informaţii cu caracter turistic şi cultural despre Braşov, pentru o mai bună informare a turiştilor şi a comunităţii locale. Grupul de „personaje istorice”, format din 10 facilitatori îmbrăcaţi în costume de secol XVI-XIX, va fi prezent pe străzile din centrul istoric al Braşovului şi va prezenta trecătorilor şi turiştilor poveşti de viaţă ale unor personalităţi locale din acea perioadă.

Cei zece ghizi vor anima viaţa culturală a Braşovului. Prin prezenţa lor, aceştia vor încerca să propună un alt tip de prezentare a oraşului, un alt tip de turism şi o experienţă diferită de vizitare a Braşovului. Îmbrăcămintea ghizilor va fi specifică epocii respective, astfel readucând la viaţă cele mai importante zece personalităţi din oraş”, a declarat Cristina Seitz, manager de proiect, Muzeul “Casa Mureşenilor”.

În perioada 19 septembrie – 23 octombrie 2016, cei zece ghizi-personaje istorice vor interpreta într-o manieră personală poveştile de viaţă ale personalităţilor evocate, vor îndruma şi ajuta turiştii să descopere o parte din istoria Braşovului.

Localnicii şi turiştii vor putea să îi cunoască îndeaproape, să le pună întrebări şi să se pozeze cu ei. Ghizii-personaje istorice îi vor aşteapta cu bună dispoziţie, poveşti şi istorii braşovene.

Personalităţile în care se vor transforma ghizii sunt figuri marcante ale braşovului, care şi-au pus amprenta asupra vieţii culturale ale perioadei în care au trăit. Astfel, ghizii îi vor readuce la viaţă pe:

  1. Johannes Honterus (1498-1549)
  2. Diaconul Coresi  (d. 1583)
  3. Apollonia Hirscher (d. 1547)
  4. Michael Weiss (1569-1612)
  5. George Bariţiu (1812-1893)
  6. 6.Andrei Mureşanu (1816-1863)
  7. Mişu Popp (1827-1892)
  8. Elena Mureşianu (1862-1924)
  9. Maria Baiulescu (1860-1941)
  10. 10.Aprily Lajos (1887-1967)

În perioada 12-16 septembrie 2016, va avea loc o sesiune de instruire cu o componentă istorico-culturală şi una dramatică-teatrală.

Ne dorim ca ghizii noştri să fie oameni pasionaţi de istorie, care să-şi dorească să promoveze şi să ia parte la promovarea turismului istoric din Braşov. Le vom asigura un program de training pe partea de ghidaj şi promovare, astfel încât aceştia să fie pregătiţi să răspundă la orice întrebări din partea turiştilor. Vrem ca fiecare ghid să-şi formeze o legătură cu oraşul şi cu personajele importante de aici”, a completat Simona Ciuraru, Asociaţia Cultour.

Proiectul este iniţiat şi coordonat de Muzeul Casa Mureşenilor Braşov. Acesta este co-finanţat de Primăria Municipiului Braşov, în cadrul liniei de finanţare a proiectelor culturale II/2016. Contribuţia Primăriei este de 31.250 de lei, din valoarea totală de 39.370 de lei. Anul acesta am primit mai multe propuneri de finanţare decât anul trecut şi ne bucură faptul că există proiecte care urmăresc să implice braşovenii în promovarea oraşului lor”, a declarat Costel Mihai, viceprimarul Braşovului.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate