Cât de mult călătoresc multe produse din alimentaţia noastră, cât de nocive sunt ele pentru sănătate şi mediu şi cât de scumpe devin pentru buzunarele românilor

piata tractorul brasovConceptul de food-miles reprezintă distanţa parcursă de un produs alimentar de la producător la consumatorul final. Între 1968 și 1998, producția mondială de alimente a crescut cu 84%, iar populația cu 91% în timp ce comerțul cu produse alimentare a crescut 184%!

Astăzi, multe din produsele utilizate de români în prepararea mâncărurilor tradiţionale şi care ar putea fi produse în România, din păcate, sunt importate de la sute şi mii de kilometri, acest transport având efecte negative nu numai asupra mediului, ci şi asupra sănătăţii noastre.

tiruri

„Roşiile din Turcia sau ţările arabe, cartofii polonezi, usturoiul din China, ceapa din orient, merele din ţările vestice nu înseamnă pentru noi distrugerea economiilor locale, ci au cel puţin trei efecte negative: preţuri mult mai mari decât dacă ar fi produse în România, purtând povara costului de transport, al RCA-urilor mărite, al rovignetei şi a altor taxe, importăm poluare prin emisiile de carbon ale camioanelor sau mijloacelor de transport, cu dezastruoase efecte nocive pentru producerea de gaze cu efect de seră și afectează iremediabil sănătatea noastră şi a copiilor noştri datorită substanţelor utilizate pentru o păstrare îndelungată” ne spune economistul Adrian Oprică.

Toate acestea în timp ce avem aproape 50% din terenurile din România necultivate

Pe piaţa românească, gama produselor ecologice sau sănătoase este destul de restrânsă. Majoritatea alimentelor  sunt  aduse din străinătate – conserve de legume, fructe, unele produse de panificaţie etc. Pe piaţa românească, cele mai vândute produse din producţia locală sunt laptele, iaurturile, brânzeturile, ouăle, fructele, legumele, dar şi produsele crud uscate – salam, cârnaţi ș.a.m.d.

De multe ori, ele sunt vândute în pieţe volante sau direct de la producător, dacă îl cunoşti sau ai pe cineva la ţară. Astfel, conform statisticilor europene (EUROSTAT) vânzările totale de produse ecologice în România ajung la aproximativ 12 milioane de euro, ceea ce reprezintă sub 1% din piaţa de retail şi foarte puţin faţă de 5-6%, cât este media europeană. Restul, de 99% din piaţă, înseamnă de multe ori produse din import sau fabricate de companii multinaţionale.

Cum simt românii aceste efecte ale importurilor și ce pericole găsim în farfurie ?

Referitor la pericole acestea sunt OMG-urile – organismele modificate genetic sau care folosesc hormoni de creştere, toate acestea generând riscuri majore pentru sănătate şi mediu prin utilizarea excesivă a pesticidelor.

organisme modificate genetic

Cât despre modul în care populația resimte aceste elemente negative o scurtă enumerare ar fi că românii plătesc cel puţin dublu preţul legumelor din supermarket şi de multe ori şi din piaţă, plătesc mai mult pe medicamente pentru că multe dintre aceste alimente sunt tratate pentru a-şi menţine valabilitatea o mare perioadă de timpcu efecte devastatoare asupra organismului uman, iar consumul de către copii fac să crească absenteismul şcolar datorită afecţiunilor digestive sau a dereglărilor hormonale, spun specialiștii în nutriție.

Toate acestea ar putea fi evitate prin existenţa unei politici agricole îndreptată către stimularea producţiei locale şi a implementării de către Ministerul Agriculturii şi ANSVSA a mecanismelor adiacente lanţurilor scurte alimentare.

„În studierea comportamentului consumatorului trebuie să se ia în calcul factorii economici precum: venitul personal al consumatorului, venitul total realizat de toţi membri gospodăriei/ familiei, preţurile produselor/serviciilor, salariul minim/mediu realizat la nivelul economiei naţionale, veniturile  populaţiei şi structura acestora pe surse de provenienţă, indicii preţurilor, etc. În loc de marginalizarea producătorilor locali de alimente, avem nevoie de produse  centrate pe oferta acestor  producători care pot hrăni comunitățile locale, fără să existe presiunea lanțurilor de aprovizionare industriale”, este de părere sociologul brașovean Aurelian Danu.

Modul în care la nivel local se produce, procesează și distribuie alimentele poate ajuta la transformarea economiei noastre, astfel încât aceasta să abordeze şi problema schimbărilor climatice, a colapsului biodiversității, precum și scăderea nivelului de inegalitate socială și economică.

Sistemele noastre alimentare pot sprijini economiile locale și oamenii care le utilizează pentru a crea o economie mai ecologică și mai corectă, construirea de afaceri locale, consolidarea coeziunii sociale și crearea de locuri de muncă.

„Lanțurile scurte de aprovizionare pe piețele locale s-au dovedit a fi benefice pentru creșterea veniturile producătorilor, sunt capabile de a genera o autonomie mai mare pentru agricultori, precum și de a consolida economiile locale prin sprijinirea întreprinderilor mici şi mijlocii. Autorităţile locale ar avea disponibilitatea să pună la dispoziţia producătorilor locali spaţii în pieţe pentru desfacerea produselor locale certificate ca fiind direct de la producător. Acest mecanism nu este foarte dificil de realizat, dar tebuie voinţă şi disponibilitate din partea autorităților de a face posibilă modificarea legislaţiei în favoarea producătorilor locali”, precizează Adrian Oprică.

Să preluăm din nou controlul asupra mâncării !!!

În trecut, oamenii utilizau reperele tradiţionale în alegerea hranei, bazându-se pe cunoştinţele moştenite de la predecesori, iar autoritatea în materie de alimentaţie şi stabilirea meniului aparţinea mamei. Obiceiurile alimentare au fost transmise astfel din generaţie în generaţie şi au rezistat în timp deoarece, aplicându-le, oamenii erau sănătoşi.

mezeluri

În prezent, apelăm tot mai mult la argumente ştiinţifice când alegem un aliment sau altul şi ţinem cont de dovezile şi recomandările oamenilor de ştiinţă, ale cercetătorilor, comercianţilor de produse alimentare, a departamentelor de marketing etc.

Astfel, cultura, a cedat ştiinţei o parte importantă a influenţei, pe care o avea asupra modului nostru de a mânca şi de a gândi. Hrana a început să fie acaparată de ştiinţă în secolul XIX, odată cu descoperirea nutrimentelor, a acelor compuşi chimici şi minerale din mâncare, pe care oamenii de ştiinţă le declaraseră benefice pentru sănătate – proteinele, grăsimi, carbohidraţi. De aici a apărut un mit nociv, care s-a concretizat apoi în ideologia nutriţionistă.

În alimentaţie nutrimentul este cel care contează, nu mâncarea. Deoarece nutrimentele sunt „invizibile”, avem nevoie de ajutorul „experţilor” pentru a decide ce să mâncăm. Astfel, cele mai simple chestiuni legate de alimentaţie au devenit complicate.

„Mai bine zis, au fost complicate intenţionat. Din punct de vedere psihologic şi social, mâncarea înseamnă însă şi plăcere, comuniune, familie, spiritualitate, înseamnă legătura oamenilor cu universul natural şi exprimarea propriei identităţi. Cea mai mare parte a lucrurilor pe care le consumăm astăzi nu reprezintă mâncare, iar felul în care le consumăm nu înseamnă, de fapt, a mânca, cel puţin nu în sensul pe care civilizaţia l-a atribuit multă vreme acestui cuvânt. În contextul nutriţionismului, mâncarea a căpătat o conotaţie negativă, fiind percepută ca un duşman, ca ceva nociv. Așa se  face că, după treizeci de ani de recomandări nutriţionale, suntem poate mai graşi, mai bolnavi şi mai prost hrăniţi decât atunci când nu ne preocupam atât de mult de mâncare şi ne hrăneam intuitiv”, concluzionează sociologul Aurelian Danu.

  1. bulşit politicăli

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.

De top în Brașov