Primăria s-a apucat de reparații la școli

Lucrari Ateliere Scoala Kronstadt (4)„Toate unităţile de învăţământ unde erau necesare lucrări de reparaţii vor trece printr-un amplu proces de reabilitare a sălilor de clasă. Sunt vizate aproximativ 85% dintre grădiniţele, şcolile, liceele şi colegiile din municipiul Braşov”, a anunțat, într-un târziu și oficial, biroul de presă al Primăriei Brașov.

„Ca în fiecare an, în vacanţa de vară Primăria Braşov demarează o amplă acţiune de lucrări la unităţile de învăţământ din municipiul Braşov. Anul acesta, se vor executa lucrări de zugrăveli interioare, se vor repara acoperişurile sau hidroizolaţiile, dar şi parchetul şi lambriurile şi locurile de joacă din curţile acestora, unde va fi necesar”, este citat viceprimarul Laszlo Barabas în comunicatul Primăriei.

Din totalul de 85 de unităţi de învăţământ ale municipiului, un număr de 72 vor beneficia de reparaţii în această vacanţă de vară. Până astăzi, s-au semnat contracte pentru 40 de unităţi de învăţământ.

Au început deja lucrările în următoarele unităţi de învăţământ: Grădiniţele nr. 9, 11, 15, 19, 26, 35, Şcolile nr.15 şi 30 şi Colegiul Tehnologic Silvic Dr. Nicolae Rucăreanu. Urmează să fie organizate proceduri şi pentru celelalte 32 unităţi de învăţământ.

„În acest moment, avem deja semnate 40 de contracte de lucrări şi deja am început lucrările la mai multe grădiniţe, şcoli şi licee urmând ca, în perioada următoare, să finalizăm toate procedurile de atribuire a lucrărilor”, ar mai fi spus viceprimarul.

Municipalitatea menţionează că elevii şi preşcolarii braşoveni ar trebui să beneficieze de unităţi de învăţământ începând din septembrie, o dată cu noul an şcolar. Toate lucrările trebuie finalizate până la 1 septembrie, astfel încât preşcolarii şi elevii să găsească cele mai bune condiţii la începutul noului an şcolar”.

Valoarea estimată a lucrărilor pentru cele 72 unităţi de învăţământ este de 550.000 de lei.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate