Trei braşoveni, trimişi în judecată pentru fraudă cu fonduri europene

agricultura bradet2Cei trei inculpaţi au folosit acte false sau incomplete pentru a obţint fonduri europene pentru investiţii în agricultură. În realitate însă multe dintre terenurile pentru care au obţinut bani nu erau agricole.

Istudor Gheorghe, Pătru Gheorghe şi Aldica Nicolae Ovidiu au fost trimişi în judecată de DNA în stare de libertate pentru şase infracţiuni de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, totul având ca scop obţinerea pe nedrept de fonduri europene.

„În perioada 2009-2014, inculpaţii Istudor Gheorghe, Pătru Gheorghe şi Aldica Nicolae Ovidiu au beneficiat în mod nelegal de plăţi efectuate atât din bugetul general al Uniunii Europene cât şi din bugetul naţional, declarând necorespunzător adevărului că folosesc anumite suprafeţe de teren, cu respectarea condiţiilor de agro-mediu, deşi în realitate nu le utilizau în întregime sau potrivit obligaţilor asumate. O parte din acele suprafeţe de teren au fost împădurite printr-un program de îmbunătăţire a calităţii mediului realizat de către Primăria Comunei Ticuş împreună cu Consiliul Judeţean Braşov.  Ca urmare a acestor demersuri, cei trei inculpaţi au obţinut pe nedrept fonduri din bugetul general al Uniunii Europene şi de la bugetul de stat în valoare totală de 571.902,85 lei, sumă cu care Agenţia de Plăţi şi Intervenţie din Agricultură s-a constituit parte civilă în cauză“, se arată în rechizitoriul procurorilor.

În cauză, a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului asupra unui imobil ce aparţine inculpatului Aldica Nicolae Ovidiu. De asemenea, s-a dispus instituirea unor popriri asiguratorii asupra conturilor aparţinând inculpaţilor Istudor Gheorghe, Pătru Gheorghe şi Aldica Nicolae Ovidiu. Dosarul se va judeca la Tribunalul Braşov.

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.