11 dintre victimele accidentului de la Perşani vor fi externate astăzi de la Spitalul de Pediatrie

marcel albeanMedicii de la Spitalul de Pediatrie au anunţat că adolescenţii sunt în stare bună şi vor fi externaţi până diseară. Şi răniţii aflaţi la alte trei spitale din Braşov sunt în stare bună, dar până la această oră medicii nu au anunţat dacă astăzi se vor face externări. Poliţiştii şi procurorii fac cercetări pentru a stabili cauza accidentului.

26 de persoane au fost rănite ieri în teribilul accident de pe DN1 de la Perşani. Cele mai multe dintre victime, 12 adolescenţi au ajuns la Spitalul de Pediatrie din Braşov. 11 dintre victime vor fi externate astăzi. O fată de 16 ani va mai rămâne în spital cel puţin până marţi.

„11 dintre pacienţi vor fi externaţi până diseară. Starea lor este bună şi permite acest lucru. S-a făcut toaleta plăgilor deoarece au fost foarte multe cioburi în răni şi era nevoie să prevenim infecţia. Am mobilizat tot persoanalul. 20 de medici, dar şi asistente au venit ieri de acasă pentru a avea grijă de răniţi. În spital va mai rămâne o fată de 16 ani care a fost operată, deoarece a suferit două fracturi la membrele superioare. Primeşte tratament cu anticoagulante şi antibiotice, am pansat-o chiar în această dimineaţă. Starea ei este bună, dar va mai rămâne internată trei zile, până marţi. Unii copii au depăşit mai uşor şocul momentului, iar alţii au avut nevoie de consiliere. Am avut doi psihologi care au stat de vorbă cu ei. Au venit între timp şi părinţii şi s-au mai linişit“, a declarat dr. Marcel Albean, şeful Secţiei de Chirurgie Plastică şi purtătorul de cuvânt al Spitalului de Pediatrie.

Alţi cinci răniţi se află internaţi la Spitalul Clinic de Urgenţă Braşov. Patru dintre ei sunt în afara oricărui pericol. O tânără de 21 de ani care a suferit o fractură de bazin şi mai multe traumatisme este încontinuare internată la Terapie Intensivă. Starea ei este gravă, dar stabilă.

La Spitalul Militar sunt alţi cinci răniţi, iar la Spitalul Sfântul Constantin (unitate privată) încă patru. Starea lor este bună şi ar putea fi externaţi astăzi. Unităţile nu au anunţat însă oficial când vor începe să plece acasă pacienţii.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate