blog-logo

AGA la Corona: Cernica și-a dat demisia, Mariana Tîrcă preia echipa de handbal

mariana tarcaŞedinţa AGA care a avut loc marţi, la clubul ASC Corona 2010 Braşov a adus schimbări în conducerea clubului. Emilian Cernica cel care ocupa funcţia de preşedinte al clubului şi-a prezentat demisia din funcţia de conducere, el urmând să coordoneze secţia de hochei a clubului braşovean.

Tot în şedinţa AGA s-a aprobat şi numirea Marianei Tîrcă, antrenor principal la echipa de senioare. De asemenea, tot în AGA a fost votată înfiinţarea secţiei de fotbal, acolo unde va activa un centru de copii şi juniori, după modelul celor deja existente la handbal şi hochei.

Directorul executiv al clubului Corona, Liviu Dragomir a declarat că noua conducere a clubului va fi anunţată abia la noua AGA.

„În acest moment putem spune că Emilian Cernica şi-a depus demisia din funcţia de preşedinte al clubului, dar până când se va supune la vot un nou preşedinte, tot el se va ocupa de club. Noul preşedinte trebuie să fie membru AGA, iar în acest moment nu ştim componenţa acesteia. După alegerile de la începutul lunii, AGA de la Corona va suferi modificări, astfel că trebuie să aşteptăm ca acest lucru să se întâmple şi apoi să supunem la vot noua conducere a clubului”.

Liviu Dragomir a mai anunţat că Mariana Tîrcă va ocupa funcţia de antrenor principal la echipa de handbal şi va fi prezentată oficial miercuri, într-o conferinţă de presă.

„În şedinţa de astăzi, a fost numită în funcţia de antrenor principal Mariana Tîrcă. Ea va face echipă pe banca tehnică împreună cu Dumitru Berbece, cel care îi va fi antrenor secund. Noua conducere tehnică a echipei de handbal va fi prezentată oficial miercuri dimineaţă, atunci urmând să discutăm mai multe punctual despre echipa de handbal de la Corona”, a precizat Dragomir.

Legat de înfiinţarea secţiei de fotbal de la Corona, Liviu Dragomir a subliniat că secţia de fotbal de la Corona nu va avea echipă de seniori proiectul de fotbal adresându-se doar copiilor şi juniorilor:  „A fost supusă la vot şi a trecut cu două abţineri, ale lui Ciprian Jurubescu şi Cristian Macedonschi, înfiinţarea secţiei de fotbal. Trebuie însă să se înţeleagă un aspect important, şi anume că această secţie nu va avea echipă de seniori, proiectul de fotbal adresându-se doar copiilor şi juniorilor. Se vede că la handbal şi la hochei sunt două proiecte de succes care se adresează celor mici şi trebuie să facem ceva şi pentru copii care vor să practice fotbalul în Braşov”.

Distribuie dacă îți place!
Alte articole:   Dacă tot e zi electorală, bancuri cu politicieni...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate