Modificări pe traseele 34 şi 34B ale RAT Braşov

autobuz 34jpgRegia Autonomă de Transport (R.A.T.) Braşov modifică, începând de marţi, 14 iunie 2016, traseele şi orarele de circulaţie ale autobuzelor de pe liniile 34 şi 34B.

În aceste condiţii, mijloacele de transport în comun de pe traseul cu indicativul 34 vor asigura pe parcursul întregii zile legătura directă între capetele de Livada Poştei şi Timiş-Triaj, iar cele de pe linia 34B între capetele de linie Triaj şi Hidro A.

Referitor la aceste schimbări, directorul general al R.A.T. Braşov, ing. Cristian Radu a precizat că „ele reprezintă punerea în aplicare a hotărârilor Consiliului de Administraţie al R.A.T. Braşov şi a Consiliului Local Braşov de modificare a Planului de Servicii pe anul 2016. Prin modificarea acestor trasee, cu resursele existente în acest moment, reuşim să acoperim mai eficient întreaga zonă Triaj şi să asigurăm călătorilor un sprijin substanţial în efectuarea deplasărilor pe raza oraşului. Important de precizat că aceste schimbări au fost propuse de R.A.T. Braşov funcţie de monitorizările efectuate de angajaţii noştri, precum şi de solicitările cetăţenilor”.

Astfel, linia 34 va avea traseul stabilit pe parcursul întregii zile din Livada Poştei până în Timiş-Triaj, nu doar anumite curse ca până acum, autobuzele urmând a se deplasa pe traseul: Livada Poştei – Bd. Eroilor – Bd. 15 Noiembrie – Str. Zizinului – Energoreparaţii – CET Braşov – Timiş-Triaj şi retur.

În ceea ce priveşte autobuzele de pe traseul 34B, acestea vor parcurge pe parcursul întregii zile următorul traseu: Triaj – Str. Fundătura Hărmanului – Ocolitoare – Str. Zizinului – Bd. A. Vlahuţă – Bd. Gării – Bd. Victoriei – Bd. M. Kogălniceanu – Bd. 15 Noiembrie şi retur.

În toate staţiile de pe traseu, precum şi pe portalul www.ratbv.ro, în secţiunea „Trasee şi orare”, vor fi afişate noile orare de circulaţie ale liniilor 34 şi 34B, afişele urmând a purta menţiunea „Valabil din data de 14 iunie 2016”.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate