Tentaculele caracatiţei privatizării Oltchim au ajuns la Braşov

sif_transilvaniaPentru a pune mâna pe OLTCHIM, o gașcă de „dinozauri roșii” au pus la la cale o escrocherie de zile mari care, vine să continue „schema tactică” a celebrului pușcăriaș Dan Diaconescu.
Recent, în capitala Rusiei s-a deplasat o delegație formată din personaje „cheie” ale economiei românești care, a avut întâlniri la nivel înalt și ar fi stabilit „calea” de urmat pentu îngroparea definitivă a combinatului OLTCHIM.
Personaje extrem de dubioase (http://presadeinvestigatii.ro/index.php/2016/05/17/reintors-de-la-moscova-generalul-constantin-roibu-vrea-din-nou-in-fruntea-oltchim/ ) s-au unit în jurul stupului cu miere și se pregătesc să-și lingă degetele după ce vor face încă o privatizare „ca la carte”, cum le place lor să spună.
Brașoveanul implicat în marea escrocherie a privatizării OLTCHIM este președintele directoratului de la SIF Transilvania – deschizătorul de drumuri, eroul național, salvatorul economiei românești, „fratele” unui guvernator, investitorul strategic de pe plajă și de pe nisipurile din vest care, a reușit să demonstreze acționarilor că, în fața lui sunt apă de ploaie.
„Protejatul” – Mihai Fercală, combinator abil, s-a orientat spre borcanul cu mierea cea mai dulce și alături de dubioși mai mult sau mai puțin acoperiți cu pături roșii din zona mafiotă, vrea să contribuie la lovitura decisivă asupra OLTCHIM.
Salvatorul economiei românești, brașoveanul nostru ( cu vize de Rusia pe pașaport), a înființat o companie cu nume predestinat – SIF Transilvania Project Management Company SRL Brasov prin care a intenționat atât preluarea combinatului Oltchim, cât și a Rafinariei Arpechim Pitești, a SC Conpet SA și a resurselor de sare ale SALROM de care este dependentă Oltchim.
Prima acțiune a eșuat pentru că, un personaj extrem de dubios – ALEXANDER MICHAEL DOKYCHUK,  ( pe a căruie carte de vizită este scris: ” MBA – CORPORATE ECONOMIC AND FINANCIAL ADVISER – PRINCIPAL ” – USA-EU-CIS ), neuronul lui DAN DIACONESCU în prima țeapă dată la OLTCHIM, n-a reușit să „aranjeze” finanțarea din surse sovietice, promisă salavtorilor economiei noastre.
Liantul care unește tentaculele caracatiței este „generalul” Constantin Roibu ( http://presadeinvestigatii.ro/ ), nimeni altul decât fostul manager general al OLTCHIM, cel care, încă mai organizează ședințe private cu actuali sau foşti angajaţi din combinat care i-au ramas loiali după ce a devalizat societatea si a lăsat-o cu o datorie de peste 700 milioane de euro.
Așa cum îi șade bine unui erou al devalizării economiei românești, Constantin Roibu merge pe ideea că, urmărește redresarea societății care l-a îmbogățit și intenționează să revină la conducerea ei doar pentru că ar fi singurul care o poate redresa.
Ca să iasă „ca la carte”, administratorii judiciari: Rominsolv SPRL si BDO Business Restructuring SRL (printre ei avocatul Gheorghe Piperea – colaborator de nădejde al SIF Transilvania, plătit probabil la standarde superioare și posibilul îndrumător al unor celebri doctori în drept de la cea mai „protejată” societate de investiții financiare din estul continetului) au publicat In paralel, pe siteul instituției, după 10 ani de pierderi, faptul că societatea a trecut in sfărșit pe profit. „Oltchim SA a inregistrat in trimestrul I 2016, pe total activitate, un profit brut de 1,3 milioane euro si un indicator EBITDA pozitiv de 4,3 milioane euro, respectiv de 11,4% din cifra de afaceri care a fost in cuantum de 37,8 milioane euro. Ultimul an in care societatea a inregistrat profit total din activitatea curenta a fost 2006”. – http://www.oltchim.ro/uploaded/2016/OLT-Comunicat%20presa%2011.05.2016.pdf
Creierul caracatiței a avut discuții și cu: Ștefan Vuza și Virgil Bancilă (patronul, respectiv președintele Consiliului de administrație de la  de la Chimcomplex Borzești), afaceristul Sever Mureșan (reprezentantul Swiss Investment Found for Emerging Markets) sau Florin Dezideriu Rozescu, cel care susține că reprezintă atât interesele companiei rusesti Oil Gas Trade (OGT), cât și ale ROSATOM.
Singurii cu care fostul manager n-a reușit să discute sunt chinezii de la consorțiul Junlun-Baota.
Dezastrul de la OLTCHIM, instrumentat de „generalul” Constantin Roibu este cuantificat și consemnat în documente: http://presadeinvestigatii.ro/
Alte articole:   Cât va costa cazarea în centrul de bătrâni de tip pensiune al Primăriei Braşov

Raportul de Insolvență al Oltchim, realizat in martie 2013 de administratorii judiciari, spune clar că, vina și responsabilitatea pierderilor uriașe înregistrate de combinatul vâlcean sunt ale fostei conduceri a Oltchim in frunte cu Constantin Roibu.

Pentru acest motiv, în urmă cu doi ani, pe 1 mai 2014, a fost depusă la Tribunalul Vâlcea o acțiune în răspundere asupra fostului preşedinte – director al combinatului, Constantin Roibu, şi a directorilor săi de la Economic (Vasile Mandica), Comercial (Veronica Preoteasa si Nicolae Olaru) şi de la Divizia Petrochimică Piteşti (Daniel Mihăescu).

Ei arau acuzați atunci de „folosirea bunurilor societăţii în interes propriu sau în interesul altei persoane[…] dispunerea, în interes personal, a continuării activităţii care duce la încetarea de plăţi, folosirea mijloacelor ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăţi” ……

În Raportul de Insolvență amintit, au fost identificate trei cauze principale care au creat dezechilibrele financiare uriașe și au trimis societatea in insolvență: “măsuri manageriale inadecvate si remunerarea non-performanței”, “tranzactii comerciale controlate direct sau indirect de managementul societatii” (fami(g)lia Roibu si prietenii ei) și “investiții ineficiente care au decapitalizat substanțial societatea”.

În perioada supusă analizei (2009-2012) managerii Oltchim au incheiat contracte dezavantajoase pentru combinat si au vândut in pierdere, sub costul de producție, către mai multe firme, multe dintre ele fiind controlate direct sau indirect  de “managementul societății”, inclusiv către firme localizate in paradisuri fiscale.

S-au pierdut astfel, doar in 3 ani, aproximativ 105 milioane euro.

Societățile comerciale Chempro Chemicals (actionari: Roibu Alexandru Călin, Enache Nicolae, Chempro SRL), Protectchim (actionari Enache Nicolae, Horincar Dorel Vasile, Petre Ion Oltchim SA si administrator Roibu Constantin), Comchim Chemical    (Neagoie Bogdan Constantin, Neagoie Gheorghita), Designro (46 asociati inclusive Olaru Nicolae Radu – director Comercial Oltchim, iar administrator Constantin Roibu, Nicolae Olaru s.a.), Oltgrup PVC (deținut de offshorul cipriot  Moonteck Ltd si administrat de Roibu Gheorghe, Cristiana Eugenia Pariza, Alin Smeu s.a.), Euro Urethane(detinut de Oltchim SA si PCC SE si administrat de Constantin Roibu si Wojciech Zaremba), SistemPlast(administrata de Roibu Constantin si altii).

http://presadeinvestigatii.ro/

Pentru aprovizionare cu materii prime (furnizori), cât și pentru desfacere (client) un alt grup de firme: Calvi Trade Limited, Chemimpex Ltd, Polchem Societe Anonime, Kronos Worldwide Limited, Bulrom Gas Romania SRL, Chempro Chemical SRL Valcea (administrator Roibu Alexandru Calin s.a.), Oltgrup PVC SRL (administratori Roibu Gheorghe s.a.), Protectchim SRL (admin Roibu Constantin s.a) …….

Alte articole:   Schimbări majore în Codul Fiscal. Exemplu de calcul după mutarea CAS de la angajator la angajat

În ceea ce privește relațiile preferențiale manageriate de echipa lui Constantin Roibu există suspiciuni privind substratul unei relații privilegiate a fostului manager general cu firma BETAPOL din Italia, cea care detinea exclusivitatea desfacerii produselor Oltchim pe piața italiană șinle comercializa sub o marcă proprie (Betol). Suspiciunile vin de la o afirmație pe care a facut-o un reprezentant al firmei italiene, conform careia “periodic au fost transferate sume importante de bani catre persoanele din conducerea combinatului (deci nu către societate!) pentru a menține colaborarea”.

De asemenea, anumite relatii comerciale privilegiate au continuat dupa demisia lui Roibu si sunt si azi foarte active.

Spre exemplu: relația cu SC Bulrom Gas Impex SRL Bucuresti, firma de care, prin contractele semnate anterior de Constantin Roibu a ajuns sa depindă aprovizionarea cu propilena a Oltchim.

De altfel, conform unei surse din combinat, in baza contractelor de ipoteca incheiate de directorul general – pe atunci – Constantin Roibu, Bulrom Gas a devenit proprietarul unor importante active ale Oltchim, cum ar fi instalația de producere si ardere a varului precum și câteva zeci de vagoane cisternă, în timp ce combinatul a ajuns în situația să cumpere var.

Aceeași sursă susține că fostul manager ar fi chiar cel care ar fi convins firma din Bucuresti să demareze acțiuni in instanță pentru recuperarea debitelor prin executarea garanțiilor imobiliare, probabil in scopul de a crea dificultați noii echipe manageriale.

Tot legat de acest aspect, trebuie amintit și faptul că, fostul manager a constituit ipoteci în favoarea altor firme apropiate precum Calvi Trade Limited din Cipru sau POLCHEM  din Liechtenstein, pe aproape toate activele combinatului, astfel că OLTCHIM, ale cărui capitaluri proprii au fost negative multă vreme, a ajuns sa fie considerată o societate nebancabilă.

Prospera firmă vâlceană Protectchim, mentionată deja mai sus si condusă efectiv de ceva timp de „generalul” Constantin ROIBU  a câştigat licitaţii în lanţ pentru execuţia unor lucrări, bine evaluate, cu finanţare  europeană, al cărui beneficiar a fost si este Consiliul Judeţean Vâlcea. În acea perioadă preşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea era un fost subordonat (dr. inginer în ştiinţe agricole) al domnului ROIBU.

O alta sursă din interiorul combinatului susține că “pentru a finanța activitatea Oltchim, aflat într-o situaţie financiară critică, actuala conducere a intenţionat să vândă unul dintre active, secţia RAMPLAST, numai că, vânzarea nu s-a mai realizat din cauza opoziţiei unor creditori, fiind identificată şi pusă în practică soluţia închirierii RAMPLAST către o firmă din Galaţi, Dynamic Selling Grup (aceeaşi care dorea să cumpere secţia respectivă)”. Interesant este că Eli Catrina, mama celui de-al doilea fiu al lui Constantin Roibu, a fost asociată la firma din Galaţi până în luna februarie 2013, iar după câteva luni a luat fiinţă o altă firmă, tot în Galaţi, la care Eli este asociată cu ceilalţi acţionari de la firma Dynamic, ceea ce demonstreaza ca Roibu încă mai trage foloase din relația cu Oltchim.

Desigur, acest lucru este cauzat si de faptul că parte din echipa manageriala a lui Constantin Roibu a ramas pe funcții de conducere în cadrul combinatului, printre ei fiind Victor Avram (director general adjunct), Alin Smeu (director economic), Mihai Talpasanu (director de productie), Florinela Gheorghita, soția unui magistrat vâlcean este șef Oficiu Juridic si Dan Moldovan (șef serviciu vanzari).

Alte articole:   Registrul Comerțului nu lucrază cu publicul în perioada 26 ianuarie - 3 februarie

Pe de alta parte, susținerea de care se bucuraă din partea unor actuali angajati ai combinatului este cauzata si de faptul, consemnat deja in Raportul de insolventa din 2013, că fostul manager a marit nejustificat salariile angajatilor cu aproximativ 40% in condițiile în care societatea înregistra pierderi nete anuale de peste 200 milioane RON.

Există chiar suspiciuni conform cărora bani folositi din așa-zise surse externe pentru finanțarea combinatului ar fi chiar ai lui Roibu sau ai unor „amici” de-ai lui. Este cazul finanțărilor obținute de la MFC Commodities GMBH din Austria si Tricon Energy Ltd Houston din SUA.

Scopul acestor presupuse false finanțări externe ar fi îndatorarea combinatului către cele doua societăți până la un nivel care să-i poată permită lui Roibu ca, în situația falimentului sau a blocajului financiar al Oltchim, să cumpere pachetul majoritar de acțiuni in condițiile în care, conform estimărilor unor apropiați ai săi, el ar controla deja un sfert din datoriile combinatului.

Cu toate acestea, Roibu dorește să revină la conducerea Oltchim și deja, organizează ședințe clandestine cu cei alături de care a devalizat societatea, ședințe în care amenință voalat că, în cazul în care ar fi tras, cumva, la răspundere, va trage după el persone importante: „dacă dai în ROIBU e ca şi cum ai da cu „rahat” într-un ventilator” – spune „generalul” de la Oltchim.

Acțiunile din instanță împotriva lui Roibu au rămas făra ecou, iar fostul manager n-a fost încă deranjat de autoritați.

Instituțiile statului pagubit de „generalul” Roibu nu se grăbesc să recupereze sutele de milioane de euro disparute in gaura neagra numită Oltchim.

La începutul anului, avocatul Gheorghe Piperea, unul dintre administratorii judiciari ai Oltchim, anunța că a cerut echipei manageriale conduse de Roibu despăgubiri de 500 milioane de euro pentru jaful de la Oltchim, că a făcut demersuri inclusiv la DNA si DIICOT, dar ca până acum nu s-a mișcat nimic, nici măcar în sensul recuperării imensului prejudiciu adus combinatului de echipa lui Roibu.

Va veni un moment cand această pierdere va putea fi recuperată de la fosta conducere. Din punct de vedere al responsabilitații penale, din 2013 am făcut mai multe demersuri, dintre care o documentație la DNA si alte două plângeri penale, una la Parchetul de la Râmnicu Vâlcea şi una la DIICOT, toate ţinând de bancrută frauduloasă. Până acum nici macar nu am fost chemați o singura dată la audieri„, a declarat Gheorghe Piperea in ianuarie 2016.

Este de apreciat atitudinea pozitivă a distinsului avocat Gheorghe Piperea de a proteja averea poporului, motiv pentru care-l rugăm să aibă în vedere și o plângere pentru o posibilă manipulare pieței de capital sau alte posibile infracțiuni comise de Societățile de Investiții Financiare din România.

Loading...
  1. […] ar urma să fie ”atrași” printr-o firmă din Brașov (cu un nume interesant!) – SIF Transilvania Project Management Company SRL (înființată împreună cu Mihai Fercală, același care cotrolează și SIF Transilvania SA […]

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap