Convenţia Carpatică vrea atragerea de fonduri europene pentru dezvoltarea turismului

Convenţia Carpatică vrea atragerea de fonduri europene pentru dezvoltarea turismului

Reprezentanții statelor membre ale Convenţiei Carpatice – Ucraina, Cehia, Slovacia, Ungaria, Serbia şi Muntenegru, România şi Polonia – pe teritoriul cărora se află Munţii Carpaţi, s-au reunit zilele acestea la Braşov, la întâlnirea grupului de lucru privind Turismul Durabil.

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Gabor, a precizat că în urma acestei întruniri s-a stabilit crearea unei platforme comune în vederea atragerii de finanţări nerambursabile pentru dezvoltarea turismului din arealul Carpaţilor pe modelul ţărilor dunărene.

„Vrem ca la Braşov să înfiinţăm «secretariatul Carpaţilor» din România împreună cu Ministerul de Externe în vederea depunerii de proiecte şi accesării de finanţări nerambursabile. O astfel de coaliţie există în cazul ţărilor dunărene, iar, în conformitate cu datele acestora, prin proiectele derulate de aceasta au fost aduşi 600.000 de turişti în România, în cei cinci ani de când există”, a explicat Gabor.


Convenţia-Cadru pentru protecţia şi dezvoltarea durabilă a Carpaţilor (Convenţia Carpatică) a fost semnată în 2003 de statele pe teritoriul cărora se află Munţii Carpaţi şi a intrat în vigoare în 4 ianuarie 2006.

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate

0 Shares
Share via