Șoferii RAT Brașov, instruiți cum să ajute persoanele cu dizabilități locomotorii

Șoferii RAT Brașov, instruiți cum să ajute persoanele cu dizabilități locomotorii

instruire soferi rat brasov persoane cu dizabilitati     Peste 30 de conducători auto de mijloace de transport în comun ale Regiei Autonome de Transport (R.A.T.) Brașov au luat parte astăzi la o prezentare, realizată de membri ai Fundației ”Motivation”, referitoare la modul în care pot fi sprijinite persoanele cu dizabilități locomotorii pentru a călători cu autobuzele sau troleibuzele.

Această prezentare a fost prima dintr-o serie mai lungă de asemenea activități, programate pentru ca toți conducătorii auto ai R.A.T. Brașov să deprindă modalitățile practice de a ajuta persoanele care se deplasează în cărucioare rulante să urce sau să coboare din mijloacele de transport în comun. Aceste prezentări reprezintă doar unul dintre rezultatele încheierii luna trecută a parteneriatului de colaborare între R.A.T. Brașov și Fundația ”Motivation”.

     Directorul general al R.A.T. Brașov, ing. Cristian Radu a spus înainte de începerea prezentării că ”am inițiat această colaborare și aceste acțiuni pentru a arăta că ne pasă, chiar dacă ne gândim rar sau deloc la faptul că oricare dintre noi am putea ajunge în situația de a circula într-un cărucior rulant. Sper ca în viitorul apropiat să beneficiem de alte mijloace de transport în comun, care să fie și mai accesibile persoanelor cu dizabilități. Până atunci vom face lucrurile așa cum trebuie, pentru ca și aceste persoane să aibă parte de mobilitate”.

Conducătorilor auto ai R.A.T. Brașov le-au fost prezentate modalitățile concrete în care pot sprijini persoanele cu probleme de sănătate de ordin locomotor să urce sau să coboare din mijloacele de transport în comun: cum trebuie poziționat căruciorul, cum sunt acționate frânele, cum se pot bloca roțile, cum trebuie asigurat căruciorul în timpul deplasării mijlocului de transport în comun etc.

De asemenea, atât pe o rampă mobilă, dar și pe o treaptă a unui autobuz parcat în terminalul ”Roman”, conducătorii auto au exersat practic manevrarea unui cărucior cu rotile în care se afla o persoană cu dizabilități.

      Coordonatorul filialei Brașov a fundației amintite, Ciprian Lupu a ținută să precizeze faptul că ”această acțiune trebuie văzută ca o cale de îmbunătățire a serviciilor pe care R.A.T. Brașov le oferă deja persoanelor cu dizabilități. Mai există lucruri de rezolvat, însă, din punct de vedere al accesibilității și, mai ales a planurilor de viitor în acest domeniu, R.A.T. Brașov este cea mai bună regie din țară. Acest program de instruire contribuie și la prevenirea accidentelor ce pot avea loc în timpul urcării sau coborârii din mijlocul de transport ori în timpul deplasării”.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate