Ședință generală la Primărie pe tema limitatoarelor de viteză

Ședință generală la Primărie pe tema limitatoarelor de viteză

george scripcaruPrimarul municipiului Brașov, George Scripcaru, a declarat astăzi că a solicitat întrunirea Comisiei de Circulație în data de 12 aprilie, ]n care se va rediscuta toate deciziile luate în ceea ce priveşte amplasarea de bumpere în oraş sau desfiinţarea unor teceri de pietoni.

Mai mult, Scripcaru spune că va solicita înfiinţarea unor astfel de treceri de pietoni, cum ar fi în zona Tribunalului cu Spitalul Constantin, care va fi semaforizată. De asemenea, trecerea de pietoni din faţa Hotelului Aro va fi mutată în zona Palatului de telefoane (Corpul T al Universităţii), iar în locul zebrelor de la interesecţiile B-dului Griviţei cu Mircea cel Bătrân și Emil Racoviță să fie amenajată una singură, la mijlocul distanţei între ele.

  1. Da, faceti tot posibilul domnule primar ca pietonii sa nu mai aiba treceri de pietoni ,eu zic sa le desfiintati pe toate si fiecare trece cum vrea si poate, ca in India ,am auzit…, Va rog lasati limitatoarele montate. Chiar mai trebuie la Gara si la intersectia Vlahuta cu Harmanului. AM calculat, 3 secunde ii ia soferului sa le treaca, nu e mult. Viata are prioritate!E buna si ideea domnului ziarist Vranceanu cu mai multi politisti, dar tine de civilizatie, sa opresti sau sa incetinesti la trecerea de pietoni. Da, si pietonii trebuie educati.

    Reply
    • Costul amortizoare/arcuri/planetare l-ai calculat?

      Reply
    • Pietonii intai sa invete sa se asigure. Nu sa se arunce ca oile inainte cu capul in pamant/telefon etc 😉

      Reply
    • Brasovul era laudat de toata lumea ca fiind un oras in care fluenta circulatiei era pe cale de a fi rezolvata. Acum, din cauza catorva inconstienti, teribilisti sau pur si simplu dobitoci trebuie sa sufere un oras intreg. Oricum, dupa parerea mea, nu limitatoarele de viteza sunt solutia pentru scaderea numarului de accidente, atentia soferilor este concentrata mai mult pe depasirea obstacolului decat pe ceea ce se intampla pe trecerea de pietoni. In plus starea de nervozitate creeata de aceste sicane care iti fac deplasarea un chin nu face decat sa mareasca riscul producerii de accidente. Practic iti transformi deplasarea intr-o cursa cu obstacole in care ba accelerezi ba franezi violent. Imi pare rau domnilor de la „Sistematizarea circulatiei” dar solutiile pe care le-ati gasit sunt proaste si mai mult strica decat ajuta… Probabil o solutie mai buna ar fi fost semaforizarea trecerilor de pietoni din zonele cu trafic intens si o implicare mai hotarata si obiectiva a politiei rutiere in prevenirea si sanctionarea abaterilor de circulatie.

      Reply
  2. Costi, te iau o tura cu mine cu masina din bartolomeu pana in steagu sa calculezi un pic cat dureaza sa le treci daca nu iti bati joc de masina?

    Reply
  3. Costi, permite-mi ca pentru fiecare piesa din masina care se strica sa ti-o trag in cap si sa ti-o fac guler. La ce minte ai m-as mira sa ai permis. Daca n-ai foarte bine ca tu nici permis de pieton nu vei primi. Sper sa te plimbi cu salvarea in timp ce asistenta va incerca sa te salveze de la propria ta prostie. Doamne ocroteste-ne!

    Reply
  4. Nu cred ca se putea face o eroare mai mare decit decizia de a monta un nr absolut exagerat de mare a acestor „bumpere”.
    Mai trebuie luat in calcul si urmatorul aspect .eu pentru ca am si folosesc o masina sunt obligat sa platesc un impozit .primaria care incaseaza acest impozit este obligata sa -mi creeze conditii optime de circulatie.Nu numai ca eu nu am aceste conditii dar mi se deterioreaza masina in mod accelerat.Ar trebuii sa ne constituim parte si sa cerem suportarea partiala a reparatiilor si a pIeselor de schimb de catre primarie .Deasemenea ar trebui sa vedem ceva demisii la primarie si poltia brasov ..si sa fim mai atenti pe cine votam

    Reply
  5. F. bine ca s-au montat bumperele, ar trebui montate si acolo unde inca lipsesc.
    Pe de alte parte, eu le-as monta din 100 de m in 100 m si pe portiunea Patria – str. Zizinului sau Harmanului – Camera de Comert sa stric cursele de motociclete si planetarele, respectiv amortizoarele la BMW-uri.

    Reply
    • Solutia sunt acele semafoare cu buton la toate trecerile.E frustrant sa iti rupi amortizoarele si franele din cauza unor cretini care au dat peste pietoni.
      Semnalizarea corecta si clara a trecerilor de pietoni si nu in ultimul rand sa se porneasca luminile la primul semn de intuneric…nu dupa aproape o ora dupa lasarea serii.

      Dupa logica unora ar trebui sa punem si cuie in asfalt, si ceva dinamita… poate asa nu vor mai fi curse ilegale…nu? Aici cred ca politia trebuie sa aiba o implicare mai mare pentru a combate aceste teribilisme.

      Reply
  6. Oooops! Doar in 17% din cazurile de decese ale pietonilor a fost vina soferilor in 2015. Restul de 83% din vina pietonilor care au trecut prin loc nepermis sau pe rosu. Dar, vai! Bestiile astea de soferi care omoara oameni. (http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Social/Aproape+570+de+pietoni+au+murit+in+accidente+rutiere+anul+trecut)

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.