Ziua animalelor fără stăpân, sărbătorită la Azilul de câini

Ziua animalelor fără stăpân, sărbătorită la Azilul de câini

azil caini stupiniAsociația de protecție a animalelor „Milioane de Prieteni”, în parteneriat cu Primăria Brașov, organizează sâmbătă, 2 aprilie, două evenimente prin care promovează adopțiile din rândul câinilor aflați în Adăpostul Public Canin din Stupini și implicarea comunității în gestionarea numărului de câini comunitari. Evenimentele vor fi organizate cu ocazia Zilei Internaționale a Animalelor fără Stăpân, care se sărbătorește în fiecare an, în data de 4 aprilie.

Astfel, pentru că această zi pică într-o zi lucrătoare, evenimentele vor fi organizate sâmbătă, în data de 2 aprilie 2016. Copiii vor fi aşteptaţi la „Ziua porților deschise” la Adăpostul Public Canin, din Stupini. Vor fi prezenți și copii ce fac parte din programul educațional al AMP pe care îl desfășurăm în trei școli din județul Brașov. Întâlnirea reprezentanților AMP cu copiii va ava loc în fața Gării Brașov, la ora 10.30.

„Vă invităm cu ocazia acestei zile internaţionale la Adăpostul public din Stupini, pentru a sărbători împreună o victorie a noastră, a braşovenilor. Aici sunt strânşi câinii de pe stradă, şi din păcate mai sunt, dar datorită eforturilor comune ale asociaţiei AMP, ale Primăriei Braşov şi ale Direcţiei Sanitar-Veterniare, în adăpostul public câinii sunt trataţi într-adevăr uman, adică li se oferă îngrijirile necesare, li se oferă un locuşor al lor, un blid de mâncare şi chiar din când în când o plimbare prin jurul adăpostului atunci când voluntari fideli sau cetăţeni responsabili îşi dedică o sâmbătă pentru a le oferi acestor câini o rază de speranţă”, a precizat preşedintele AMP, Cristina Lapis..

Micuții vor avea ocazia să socializeze cu câinii, să îi plimbe în incinta adăpostului și să îi îngrijească, preț de două ore. Vor primi și diplome de voluntariat. 

„Speram ca mai mulţi cetăţeni ai Braşovului să vină cu această ocazie să vada ce s-a făcut în ultimii ani pentru aceşti câini şi, mai ales. ce se poate face în continuare, în spirit civic, dar şi cu sufletul. Câinii se vor bucura, vor simţi că nu sunt abandonaţi de soartă şi poate că unii dintre ei îşi vor găsi o familie care să aprecieze devotamentul lor. Cei care vor adopta un câine, vor primi zgarda și lesa, jucării și un certificat de «cetățean responsabil»”, spune preşedintele AMP, Cristina Lapis.

Tot sâmbătă, între orele 15.00 – 17.00  va fi organizată o expoziție inedită, în parcul Nicolae Titulescu, unde vom împărți și fly-ere de promovare a adopțiilor din Adăpostul Public și de informare în privința sterilizării și microcipării câinilor cu stăpân. Se vor da premii și cadouri participanților.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

De top în Brașov