Perioada de doliu la copii

Perioada de doliu la copii

doliul la copiiLa nivel mondial, în perioada 19-25 noiembrie, se marchează  Săptămâna Internațională a Conștientizării Doliului la Copii. Astfel,  sâmbătă, 28 noiembrie, echipa EquilibruPsi, găzduiește un workshop gratuit, susținut de către specialiștii Centrului Psihomedeor București și dedicat părinților, profesorilor și consilierilor școlari care doresc să afle mai multe despre cum pot fi alături și cum pot ajuta copii care trec prin perioade de doliu.

Campania Centrului Psihomedeor a lansat astfel o serie de acțiuni în direcția constientizării doliului la copii. Prin activitățile derulate la nivel național  și prezentate acum și la Brașov,  se urmărește  atât familiarizarea cu nevoile copiilor în perioada de doliu, cât și conștientizarea importantei sănătății emoționale a adulților aflați în proximitatea acestora.

Ca parte a acestei initiative  au fost organizate mai multe workshop-uri și ateliere informative gratuite,  adresate consilierilor școlari, părinților, profesorilor și adultilor care doresc să înțeleagă și să poată fi un sprijin sănătos pentru un copil care a pierdut un om drag. Sesiunile sunt facilitate de psihoterapeuți cu experiență practică extensivă în psihoterapia și consilierea în perioada de doliu, precum și în organizarea și derularea programelor de sprijin pentru persoane care au pierdut un om drag din 2010.

Workshop-ul de la Brașov va avea loc sâmbată, 28 noiembrie, în intervalul orar 17.00-20.00, pe str. Dr. Ion Ratiu, nr. 2.

Pentru buna desfășurare a atelierului organizatorii evenimentului recomandă confirmarea prezenței persoanelor interesate printr-un e-mail trimis la adresa:moldovan_maria_alina@yahoo.com (persoană contact: psih. Alina Moldovan).

Proiectul “Susținerea familiei în doliu: copil, adolescent, părinte, adult” este o inițiativă a Centrului Psihomedeor și este implementat voluntar de către toate persoanele implicate. Pentru mai multe informații puteți accesa acest link:

https://www.facebook.com/events/1537965916518864/

  1. Multumim pentru disponibilitatea de a publica initiativa noastra, cu siguranta impreuna putem ajunge la cat mai multe persoane care au pierdut un om drag si care au nevoie de ajutor specializat in aceasta perioada.
    Cu ganduri bune,
    Livia Caciuloiu
    Psihoterapeut @ http://www.psihomedeor.ro

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate