Societatea civilă nu mai rabdă: Vrem un spital nou la Brașov!

Societatea civilă nu mai rabdă: Vrem un spital nou la Brașov!
Medici, asistenţi medicali şi studenţi braşoveni în timpul primirii victimelor exploziei de la Braşov

Medici, asistenţi medicali şi studenţi braşoveni în timpul primirii victimelor exploziei de la Braşov

„Vocea străzii” a dărâmat guverne, dar de fiecare dată nu s-a întâmplat nimic notabil, pentru că pentru politicieni totul a fost doar un schimb de „terenuri”: „Pleacă ai noștri, vin ai noștri, Noi rămânem toți…”.

La Brașov, societatea civilă s-a organizat, în premieră, pentru a obliga politicienii să înțeleagă că așa nu se mai poate. Doar promisiuni neonorate de zeci de ani, „cârpeli”, iar lucrări edilitare în forță pe ultima sută de metri înainte de alegeri, nu rezolvă necesitățile unei comunități. Cu atât mai mult ale Brașovului, cu care ne lăudăm că este pol regional de creștere economică, că este în topul județelor turistice, că este în topul județelor care contribuie la PIB-ul României, că este printre primele județe la nivel național la mai toate capitolele.

Cu toate acestea, Brașovul este bătaia de joc a politicienilor, indiferent de culoarea politică, de guvernări: Aeroportul nu are finanțarea necesară – care a ajuns un subiect de ping-pong între PSD și PNL, iar construirea unui adevărat Spital Județean nici măcar nu este luată în discuție (deși ar fi justificat să avem unul regional, mai ales că pacienții în stare gravă de pe Valea Prahovei și din județul Covasna sunt transferați la Brașov). Un alt motiv pentru spital regional este acela că aceste unități trebuie repartizate uniform pe teritoriul României, iar două astfel de spitale, unul la Cluj și altul la Tg. Mureș nu se justifică!

Tragediile de la Clubul Colectiv şi de la fabrica de pâine Vel Pitar au demonstrat cu prisosinţă necesitatea unui sistem medical care să fie pus la punct. Iar la Braşov, construirea unui nou Spital este urgenţa zero!

Ofensiva pentru câștigarea dreptului de a avea un spital nou la Brașov

62 de personalități marcante ale comunității brașovene au semnat, marți seară, actele de înființare a Asociației. Printre membri fondatori se regăsesc medici, asistenți medicali, profesori universitari, oameni de afaceri, jurnaliști, artiști plastici, preoţi, manageri în domeniul sănătății în sectorul privat, cosmonautul Dumitru Prunariu. Cu toții au spus, răspicat, că Brașovul are nevoie de un nou spital.

Argumentele pentru care Guvernul trebuie să finanțeze construirea unui Spital nou la Brașov sunt prezentate AICI!

Există profesioniști, există aparatură, dar nu există spațiile adeccvate pentru desfășurarea actului medical în interesul suprem al pacientului. Sistemul pavilionar nu permite acordarea unei asistenţe multidisciplinare pentru pacienţi. Practic, la Braşov, spitalul judeţean, „împrăştiat” în mai multe colţuri ale oraşului, determină cheltuieli mult mai mari ale actului medical, dar şi un disconfor crescut al pacientului, care este plimbat de la o secţie la alta pentru un consult.

Iată cine sunt membrii fondatori ai Asociaţiei şi ce spune fiecare despre acest obiectiv important pentru Braşov.

dan grigorescuDin această fotogalerie, lipseşte medicul Dan Grigorescu, iniţiatorul petiţiei online pentru construirea unui nou spital la Braşov. „În primul rând, vreau să precizez că acest demers nu este unul politic. Din acest moment, al înfiinţării Asociaţiei „Noul Spital al Braşovului”, vreau să cred că nu mai este un proiect al meu, ci al tuturor celor care sunt membrii fondatori şi că vom lupta împreună pentru a-l vedea realizat”, a declarat Grigorescu. Acesta a propus ca printre primele acţiuni ale Asociaţiei este invitarea noului ministru al Sănătăţii la Braşov şi trimiterea unei scrisori deschise către acesta, pentru a-i prezenta argumentele pentru care Guvernul să ia decizia construirii unui spital nou. De asemenea, Grigorescu nu a abandonat nici ideea organizării unui referendum local pe această temă.

CLICK pe poze pentru a se mări!

 

  1. unul din societatea civila noiembrie 24, 2015, 1:54 pm

    Doctorul Grigorescu nu mai rabda?Daca ptr a deveni director trebuie ca noi sa construim un spital nou inseamna ca nu avem toate tiglele pe casa!Stimate domn ati confirmat competenta manageriala cat ati fost director,jalnic!Agresivitatea prin care va manifestati dorinta, obsedanta de altfel, de a fi director cu orice pret deranjeaza.

    Reply
    • Unii au idei puţine, dar fixe. Din fericire, aşa cum se autonumeşte, e doar UNUL. Şi jalnic anonim! N-ai înţeles nimic, era de aşteptat, în condiţiile expuse puţin mai înainte. Du-te, nu ne vei lipsi!
      PS.Oare cei care nu mai rabdă şi se bat pentru autostradă, vor să fie directori ai autostrăzii? Iar cei care nu mai rabdă fără aeroport, tot aşa?
      PPS. Aştept acum să spuneţi orice despre mine. Dar puteţi desfiinţa ideea în sine a unui spital modern în care şi tu, UNULE, tristule, vei fi tratat mai bine? Ă?

      Reply
  2. Sunt curioasa dupa ce se va construi cu cat vor mari medicii spaga.

    Reply
  3. Frustrarile sunt evidente dl. Grigorescu.Adevarat,sunt trist,extrem de trist cand vad cum unii doresc cu orice pret si prin orice metode sa se catere pe scara.Poate gresesc dar parca pe perioada mandatului d-voastra sa introdus sistemul catering la spitalul judetean,firma castigatoare apartinand unui coleg de partid,ca sa vezi!Aveti o idee fixa eu am o opinie clara cu privire la dorinta d-voastra directoriala.

    Reply
    • Văzând ce scrieţi, sunt convins fie că aveţi dificultăţi de înţelegere semantică a textului meu, fie nu vreţi (ceea ce e mai puţin scuzabil, pentru că e fie rea-voinţă, fie reacţie la comanda cuiva). Asta fiind prima chestiune. A doua, cred că nu aveţi proprietatea termenilor, referindu-mă la frustrare, care, pentru Dvs e folosit ca un fel de jignire. Oţi fi auzit Dvs cum v-o fi spus unul spunându-vă „frustratule!” şi aţi crezut că vă înjură. Citiţi DEX-ul.Asta fiind a doua! A treia, vă repet până înţelegeţi: vă înţeleg frustrarea că sunteţi doar „Unul”, pe când eu fac parte dintr-o distinsă colectivitate care susţine ideea, care numără mii de oameni bine-intenţionaţi! Cu asta-basta, nu mai am timp să vă răspund nici măcar dacă mă roagă toţi cei care susţin ideea de mai sus! La adio, tu!

      Reply
  4. Se apropie alegerile…, si in Brasov e nevoie de voturi pt unii sau altii… 🙂

    (OK, ar fi bine un spital nou, dar nu asa, überpolitizat…)

    D-le Grigorescu, se zvoneste va vreti sa va dati demisia de din CJ, sa va puteti dedica trup si suflet exclusiv actului medical.
    E asa, nu?

    Reply
    • Şi dacă toată zbaterea noastră, a zecilor, sutelor sau chiar miilor de cetăţeni care vă vor mai-binele, nu e pentru voturi? Vă faceţi cunoscută identitatea şi vă cereţi scuze public? Dacă sunteţi atât de interesat despre demisia mea din CJ, nu vă rămâne decât să vă informaţi, nu vă opreşte nimeni şi nimic! Mulţumesc pentru interes şi pentru inserţia de cultură germană pe care ne-aţi furnizat-o (vezi „über”), dar cum vă explicaţi că niciunul din membrii fondatori ai Asociaţiei nu este implicat politic. Unde-i über-ul? Jenant, domn Dinică!

      Reply
  5. Domnule doctor, ideea dumneavoastra este foarte buna. Interesul e mare. Aveti si sustinatori. Totul ar fi perfect exceptie facand caracterul elegiac al povestii. Dumneavoastra sunteti un profesionist al actului medical fara dar si poate! Si un om implicat. Sa spunem ca se gaseste si bugetul necesar (daca aveti sustinerea politica estimata corect). INSA apare si marea problema – Cu ce medici populati noul spital. Sa nu-mi spuneti ca avem facultate de medicina ca ma umfla rasul!!!!! Cu medicii din judetean? Vor lasa balta MedLife si Regina Maria si vor da buzna in noul spital? Iar daca vom importa medici din centre mari – cu ce costuri?

    Reply
    • În sfârșit, discutăm pe argumente!
      1. Nu EU am susținători, PROIECTUL are!
      2. Cine va lucra într-un spital nou-nouț? Va fi bătaie, vor veni din toată țara medici tineri și maturi extrem de bine pregătiți.Și nu uitați, pregătirea medicilor specialiști nu se realizează doar de Facultatea din Brașov, sunt atâtea universități de medicină în țară! Și nu trebuie să-i importăm noi, se importă singuri! Costuri? Chiar și dacă le dai temporar o locuință sau o altă facilitate, nu merită pentru comunitate?
      3. De când începe să se construiască spitalul și până se dă în folosință trec 3-4-5 ani! E timp berechet să faci strategii de personal.
      4. Îmi pare rău că îi desconsiderați pe medicii de spital din Brașov. Majoritatea știu meserie la nivel de excelență. Doar că nu au cum să o demonstreze în actualele condiții.
      ** Oricum, incorectă abordarea. Dezvoltarea strategică înseamnă să știi și să ai CUM, nu să ai toate condițiile îndeplinite, mai puțin una! Deci, se poate! PS Oricum, decât reticent, mai bine implicat. Un drum în viață începe cu primul pas! Faceți-l!

      Reply
  6. sorry mister grigorescu..dar sunt foarte multe persoane cu trecut politic, sa nu zic murdariti la ”ciolanul public”, in ”gasca” voastra…si toti numitii vremelnic la conducerea diferitelor structuri, tot cu acord politic au fost!!…asa ca mai subtire cu initiativa civica..se vrea spital..cautati fonduri…cati din fondatori vin cu bani de acasa? au plait macar o cotizatie, sau au facut o donatie, la inscrirea in asociatie?? e in trend -vocea strazii! si hai facem galagie..e o forma fara fond…vrem spital dar 75% sunt medicii…un proiect, un parteneriat public -privat?? de undeeee! sa dea statul.. ca asa ne-am obisnuit.
    sa fie clar..fara implicarea unui organism regional nu se poate face o asemenea investitie…restul sunt povesti..sa dea apa la moara politicienilor care au conferinte de presa si nu au curaj sa vorbeasca despre ce e in partide…si atunci..o companie apa, un tarif mare la nu stiu ce, caldura si apa cald oprita din cauza de furaciune,etc… si cum paleta sociala s-a epuizat..halta-nu mai merge cu aeroportul si autostrada..hai sa o „ardem” cu spitalul…si pentru referendum..fara infrastuctura pardidelor politice -nu o se se faca nici in 2021

    Reply
    • Asociația constituită NU are rolul de a aduna bani pentru spital! Am fi ridicoli! Rolul ei este să determine guvernul, Ministerul Sănătății, să aloce banii pentru spitale în mod corect și transparent, să o facă după generarea de strategii publice, nu stabilite în spatele ușilor închise! De ce să vină membrii fondatori cu bani de acasă? Excluzându-mă din ceea ce voi spune imediat mai departe, ei vin cu un capital mult mai important: al credibilității, al inteligenței, al implicării publice, al potențialului de lobby. Toate acestea sunt mai importante decât o cotizație! Iar cotizațiile sunt pentru funcșionarea asociației, nu pentru împlinirea rolului ei! Trebuie să înțelegeți că este OBLIGAȚIA guvernanților să aloce DIN BANII BRAȘOVULUI pentru BRAȘOVENI bani pentru asigurarea drepturilor noastre. Iar urgența tratată în spital este unul dintre acestea! Guvernul trebuie determinat să facă ce trebuie, nu ce vrea mușchii lui! Șsta este rolul societății civile! Iar dacă vreți doar „îngeri” peste tot, poate doar în ceruri!

      Reply
  7. Sunteti foarte repezit,si dur in exprimare,ar trebui mai mult echilibru,diplomatie,asa cum ii sta bine unui medic (director in dorinte)sau om politic.Ascultati si opiniile altora asta in conditiile in care considerati ca nu detineti adevarul absolut.Cu privire la lectia de gramatica citez din scrierea dvs”cum vo fi spus unul spunandu-va” cam multe „spuneri” nu credeti?

    Reply
    • A aculta opiniile altora e una (iar faptul că răspund tuturor e unul din argumente), iar a înghiți toate mizeriile, e alta! Vă e ușor să conversați polemic cu unul căruia îi cunoașteți măcar fața, (dacă nu cumva mă știți chiar mult mai bine, dar vă convine să mi-o „ziceți” din umbra anonimatului), dar mie îmi cereți să fiu calm, elegant, permisiv, soft, echilibrat, diplomat (mai e vreo calitate de care vreți să mai beneficiați ca să nu cumva să vi se enerveze neuronii?) în fața insinuărilor, jignirilor de tot felul (venite nu neapărat de la Dvs, dar citiți și restul comentariilor din ultimele săptămâni). Sau eventual să stau pe post de Honterus în raport cu toți porumbeii Pieții Sfatului, și să le arăt cu mâna întinsă unde să se ducă să se ușureze… Iar în privința lecției de gramatică, nu era vorba de gramatică, era de semantică! PS Tot nu mi-ați răspuns: ce înseamnă pentru Dvs „frustrare”, ca să vă înțeleg și eu mai bine. Iar pentru propoziția începută cu „Oți”, sunt convins acum că nu ați sesizat ironia modului în care a fost concepută!

      Reply
  8. Eu n-am pomenit o iota de membrii Asociatiei, ci de Dvs, care nu de ieri de azi sunteti (profund) implicat politic.

    Banuiesc ca inclusiv acestei implicari ati ajuns si director de spital, nu? (Daca nu, scuze anticipat… 🙂 )

    D-le, atat de multi ne vor binele in tara asta, ca deja bate la ochi. Asa ne amagea nu de mult dr. Oprescu…, sa va dau si un exemplu 🙂
    (Si ce s-a ales de el, saracu’…)

    Reply
    • Să înțeleg că, deși, până în prezent, am cea mai largă expertiză dintre cei implicați în proiect (care sunt buni!) și am identificat potențialul de realizare a acestuia, ar cam trebui să „mă car” din peisaj, pentru că aș fi „profund” implicat politic. Ia spuneți-mi și mie: dacă eu sunt profund implicat politic (doar pentru că chiar cred în modelul de dezvoltare social-democrat de tip suedez, având și eu dezamăgirile mele politice – și nu puține!), ceilalți, care au populat parlamentul, consiliile locale și județene, consiliile de administrație ale societăților de stat, care au avut contracte cu statul c- direct sau prin interpuși, etc, ceilalți cum naiba mai sunt? După 25 de ani de muncă în spital, la patul bolnavului și în sala de operații, după zeci de mii de operații, după mii de zile de gardă, deci după atât timp de lucru pentru omul de rând (că protipendada s-a dus la privat), tot ce contează pentru comunitatea pentru care am lucrat, e că am fost director de spital 3 (trei) ani! Timp în care am scos spitalul din faliment. E drept, lovind în interesele financiare, mai mari sau mai mici, ale multora. Și atunci vă mai mirați că am fost ținta atâtora? Ați auzit de vreun șmen pe care l-am făcut? Ați auzit de vreo acuzație confirmată de organele statului? Că plângeri au fost zeci, nici eu nu le mai știu numărul! De asta nu mă mai interesează, că oamenii sunt în urma vremurilor! Mă limitez la proiecte. Și când vor fi gata, să vină băieții, care așteaptă cu interes pe margine (nu mă refer la DVs., vorbesc doar în principiu). Ar trebui să-mi fie lehamite, dar eu măcar cred în ceva! Și nu pentru mine, pentru toți!
      Cu oarecare tristețe…

      Reply
  9. IN URMA UNOR INFORMATII „PE SURSE” NI SE PREGATESTE O NOUA CATEDRALA IN CENTRUL CIVIC CEEA CE ESTE MULT MAI DUREROS DECAT A AVEA DIRECTOR DE SPITAL UN MEDIC CONTESTESTAT DE UNII. FACAND O PARANTEZA :), ERA VORBA DE A SUSTINE O PETITIE PT UN NOU SPITAL NU UN NOU DIRECTOR ASA CA FRATILOR DACA NU PUTETI STATI IN UMBRA SI LASATI PE CEI CE POT

    Reply
  10. Aici este vorba strict despre construirea unui nou spital regional la Brasov (nu PRIVAT!) , necesar pentru binele si nevoile comunitatii. Nimic personal, nimic politic! Este irelevant in acest moment cine vrea sa fie director,cine il va conduce, cine va lucra in acest spital.Important este sa IL AVEM! Multumim pentru intelegere !

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate