Vor dispărea samsarii imobiliari din Piaţa Sfatului. Consilierii locali vor cenzura evenimentele de aici

Vor dispărea samsarii imobiliari din Piaţa Sfatului. Consilierii locali vor cenzura evenimentele de aici

razvan popaÎn sfârșit, am ajuns la un numitor comun cu Executivul referitor la noile reglementari privind actele de comerț, târguri și evenimente din Piața Sfatului, a anunţat consilierul local PSD Răzvan Popa.

Acesta a precizat că s-a pregătit un proiect de hotărâre ce va intra în ședința din luna septembrie sau cel mai târziu în cea din octombrie.

„Sunt următoarele principii prinse în acest regulament. Toate târgurile tematice  din Piața Sfatului vor fi organizate, pe baza unui calendar, de către Primărie. Nu se va mai da aprobare pentru cineva care ia 30-40 de amplasamente pe care apoi le subînchiriază. La Regia Kronstadt se va confecționa modelul de tarabă – căsuță destinat acestui târg. Regula va fi ca municipalitatea să anunțe ce târguri se organizează în Piața Sfatului, iar comerciantul, meșterul popular etc. vine la Primărie, depune cerere, plătește taxa de ocupare a domeniului public și chiria pentru mobilierul de la Regia Kronstadt, fără  intermediari, speculanți ș.a.m.d. Încă nu s-a stabilit preţul pentru închirierea mobilierului, dar va fi mai mic, în mod cert, decât tarifele practicate de speculanţii din Piaţa Sfatului. Ocuparea domeniului public va costa tot 2,6 lei/mp/zi”,  a precizat Răzvan Popa.

Încălcarea legii estetaxată cu o amendă între 1.000 și 2.000 de lei și ar trebui aplicate de inspectorii Primăriei și Poliția Locală. Mai mult, ar putea fi oprită și activitatea respectivă, dacă nu se respectă hotărârea de Consiliu Local, mai susțien Răzvan Popa.

„Apoi, evenimentele mari pentru Piața Sfatului, de genul festivalurilor, vor fi mai întâi aprobate de Consiliul Local și abia ulterior se vor putea desfășura, dar nu mai mult de o dată pe lună. Adică firma X nu poate să vină să spună că face trei evenimente în Pața Sfatului, cu același specific, și rămâne la latitudinea Consiliului Local care sunt evenimentele care se desfășoară în Piața Sfatului, fără foc deschis. Mai mult, în proiectul de hotărâre se precizează că marile evenimente din Piaţa Sfatului să aibă şi o componentă culturală. Pentru foc deschis (lemne sau butelie) au fost stabilite două amplasamente – Lacul de la Noua și Pietrele lui Solomon. De asemenea, s-a mai stabilit o locație, unde se pot desfășura târguri de artizanat, meșteri populari și hand-made, în sensul că organizatorii de astfel de evenimente se pot organiza, pe Aleea Parcului Nicolae Titulescu, dar nu mai mult de o dată pe lună pentru un beneficiar.

 

  1. Sper ca acest regulament sa fie supus si dezbaterii publice inainte de a ajunge pe ordinea de zi a Consiliului Local …

    Reply
  2. In sfarsit! Bravo! Poate o sa avem si noi un oras civilizat, cu evenimente frumoase.

    Reply
  3. Domnule Răzvan Popa, unde este afișat spre consultare proiectul de modificare a regulamentului?

    Reply
  4. Proiectul regulamentului va fi disponibil pentru consultare publica incepind de miine, pe site-ul primariei. Cei interesati pot trimite eventuale sugestii pina in data de 9 octombrie.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.