Șefa femeilor PSD Brașov, în fruntea Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice

Șefa femeilor PSD Brașov, în fruntea Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice

roxana manzatuVictor Ponta, primul ministru al României a eliberat-o ieri, din funcţia de secretar de stat la Ministerul Fondurilor Europene, pe Roxana Mînzatu şi a numit-o preşedinte, cu rang de secretar de stat, la Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice.

Roxana Mînzatu este născută pe 1 aprilie 1980 şi vine de la Ministerul Fondurilor Europene unde a fost secretar de stat. Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice a fost înfiinţată în iunie anul acesta printr-o Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului României. Roxana este și președinta organizței de femei a PSD Brașov.

Noua instituţie preia atribuţiile şi personalul de la Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice (ANRMAP, de la Unitatea pentru coordonarea și verificarea achizițiilor publice din cadrul Ministerului Finanțelor Publice (UCVAP) și de la compartimentele de verificare a achizițiilor publice din cadrul direcțiilor regionale ale finanțelor publice.
Practic, ANRMAP va fi desfiinţată, toate atribuţiile acesteia urmând să fie preluate de noua entitate.
Noua instituţie se va afla in subordinea Ministerului Finanţelor.

  1. nu mai conteaza competentele, calificarile si performanta: orice functie sa fie atata timp cat sluga isi serveste stapanul!
    pe ce cosiderente a tot fost numita duduia aceasta in diverse functii? nu cumva ca multumire pentru fonduri europene servite?
    Pe d-ra cu pricina nu o verifica nimeni cu privire la toate fondurile europene accesate, facilitate catre terzi, gestionate cu spagarii aia din brasov de la agentia metropolitana camera de comert brasov si scoala romana de afaceri, in perioada premergatoare numirii dansei la Bucuresti in diverse functii?
    Apoi, referitor la prestatia si realizarile cat timp a fost intr-o functie sau alta, nu este evaluata de nimeni?

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate