Pregătiri pentru debutul campionatului de viteză în coastă la Râșnov

Pregătiri pentru debutul campionatului de viteză în coastă la Râșnov

raliu rasnov viteza in coastaDupă o pauză competițională lungă de cinci luni, Campionatul Național de Viteză în Coastă Dunlop se reia în același loc în care s-a încheiat ediția 2014. Trofeul Râșnov este programat să se desfășoare în weekend-ul 25-26 aprilie, pe celebrul traseu ce leagă localitatea Râșnov de stațiunea Poiana Brașov.

Fiind una dintre cele mai populare etape „de coastă”, atât în rândul piloților cât și în rândul spectatorilor, este așteptat ca Trofeul Râșnov să beneficieze și în acest an de prezența unui număr mare de participanți.

Așa cum Brașovul a fost locul în care piloții Campionatului Național de Raliuri și-au prezentat materialele de concurs pentru sezonul 2015, Râșnovul reprezintă cadrul în care fanii vor putea vedea în premieră mașinile campionatului de viteză în coastă din acest an. Înscrierile sportivilor au început deja și se pot face până în data de 16 aprilie, lista de înscrieri urmând să fie publicată în data de 17 aprilie. Documentele oficiale au fost publicate pe www.autorally.ro.

Traseul Trofeului Râșnov este găzduit de zona numită Valea Cetății, startul urmând să se dea la ieșirea din localitatea Râșnov, iar sosirea după parcurgerea a 4 km. Diferența de altitudine dintre start și sosire este de 239 metri.

Ziua de sâmbătă, 25 aprilie, are programate 3 manșe de recunoașteri și 3 manșe de antrenamente cronometrate. Dimineața zilei de duminică, 26 aprilie, propune încă două runde de recunoașteri, urmanda ca cele două manșe de concurs să se desfășoare de la orele 12:45, respectiv 15:15.

Drumul va fi deschis duminică circulației publice timp de o jumătate de oră, între 12:00 – 12:30, pentru a da o șansa în plus spectatorilor care doresc să urmărească cele mai importante două urcări ale zilei, manșele de concurs.

Trofeul Râșnov este organizat de Auto Blic sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv și se desfășoară cu sprijinul Poliției Rutiere Brașov, al Brigăzii de Jandarmi Mobilă Brașov și al Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Brașov.

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.