Controale de la Prefectură împotriva fumatului în instituțiile publice!

Controale de la Prefectură împotriva fumatului în instituțiile publice!

fumat droguri„Fumatul dăunează grav sănătății!“ este un slogan binecunoscut, dar care trebuie completat și cu faptul că este un viciu costisitor pentru cei care o fac în instituțiile publice.

Începând de astăzi, prefectul Mihai Mohaci a anunțat că Prefectura Brașov va face controale pentru a vedea dacă se respectă Legea privind interzicerea fumatului în instituțiile publice.

„Conform Legii privind prevenirea efectelor consumului produselor din tutun, cu referire la fumatul în spațiile publice închise, așa cum sunt ele definite la art.2, se înțelege toate spațiile din instuțiile publice centrale și locale, dar și unități de alimentație publică de turism, comericiale, de învățământ, medico-sanitare, gări etc. Va exista un control pe baza unui ordin de prefect, prin care inspectori de la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului (CJPC) și Direcția de Sănătate Publică Brașov să facă controale în instituțiile publice locale, deconcentrate și alte instituții care aparțin unor autorități și agenții. Tocmai pentru ca exemplul de respectare a legii trebuie să vină din partea instituțiilor publice în ceea ce privește respectul pentru cetățean, am solicitat ca primele verificate să fieacestea. Am solicitat să facă aceste controale înaintea celor care se vor face la agenții economici“, a precizat pentru newsbv.ro prefectul Mihai Mohaci.

Cei care vor fi depistați fumând vor fi sancționați cu amenzi contravenționale între 100 si 500 de lei și se aplică persoanelor publice. La agenții economici se poate ajunge chiar și la suspendarea activității!

Potrivit Legii 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, aflată în prezent în vigoare, în spaţiile publice închise, fumatul este permis numai în camere special amenajate pentru fumat, cu respectarea unor condiţii obligatorii.

Astfel, camerele special amenajate pentru fumat trebuie să servească exclusiv fumatului, să nu fie spaţiu de tranzit sau de acces în spaţiul public închis, să fie dotate cu sisteme de ventilaţie care să asigure eliminarea fumului de tutun şi să fie dotate cu scrumiere şi extinctoare.

Legea menţionează că aceste camere trebuie să fie marcate, la loc vizibil, cu unul dintre următoarele indicatoare: „Cameră pentru fumat”, „Încăpere în care este permis fumatul” sau „Loc pentru fumat”, astfel încât orice persoană să poată fi avizată asupra faptului că numai în acel spaţiu se poate fuma.

Iniţiatorii Legii au dat ca exemplu faptul că în mai multe ţări membre UE, printre care Marea Britanie, Bulgaria, Irlanda, Letonia, Grecia, Spania şi Ungaria, fumatul este interzis în toate spaţiile publice închise, inclusiv în baruri, restaurante şi discoteci.

De asemenea, iniţiatorii precizează că în majoritatea ţărilor UE nu este permis fumatul, inclusiv în clădirile Parlamentului European, decizia fiind luată din mai 2004.

  1. pai sa inceapa cu "fumuarul" din prefectura. sa dea amenzi acolo asa de incalzire. sa dea un exemplu bun.

    Reply
  2. M-as mira chiar sa se dea amenzi…

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate