Adrian Munteanu: Șapte ani, șapte volume cu sonete

Adrian Munteanu: Șapte ani, șapte volume cu sonete

adrian munteanuDupă șapte volume de sonete apărute în șapte ani consecutivi și după recunoașterea națională și internațională a acestei străduințe, poetul brașovean Adrian Munteanu se află într-un moment fast al carierei sale literare, acela de a-și vedea adunate într-o antologie cuprinzătoare o parte însemnată a sonetelor tipărite în cele șapte volume, cu modificări ulterioare pe care le-a operat.

Antologia „FLUTURELE DIN FÂNTÂNĂ“, apărută la editura bucureșteană eLITERATURA și beneficiind de o copertă imaginată de artistul plastic Mihai Criste, conține și un capitol de sonete netipărite în volume.

Adunându-și atât resursele poetice, cât și cele interpretative, de actor cu peste 20 de premii naționale de interpretare, Adrian Munteanu a decis să realizeze evenimente atipice de promovare a operei sale. Cu dorința de a simplifica desfășurarea, de a crea intimitate, de a lăsa poezia să vorbească plenar, de a se apropia de cititorii săi, subliniind mereu că atunci când ridici poezia pe scenă o transformi în spectacol, autorul recurge la o formă de manifestare extrem de rar întâlnită în spațiul literar românesc, și anume formula de PERFORMANCE POETRY, însemnând un recital din sonetele sale susținut chiar de autor, o demonstrație a capacităților poetice și interpretative în același timp.

La Brașov evenimentul are loc vineri, 20 februarie, ora 17.00, la Casa Baiulescu, Bdul. Eroilor nr. 35.

  1. Prestatia poetului Adrian Munteanu la centrul bucurestean JLCalderon pledeaza pentru autoritatea de necontestat a vocii de actor experimentat, menita sa puna in valoare mesajul cand energic , chiar dur al sonetului, cand sensibilitatea comunicarii autobiografice. Sub simbolistica fluturelui, a sufletului prins in implacabile capcane. Sonetul sau are multiple valente, autorul provoaca prin atitudinea sa iconoclasta

    Reply
  2. vocabular liric bogat, socuri intre cuvinte uimitoare intr/un sonet/ de regula apartinand unei alegeri dupa criterii ale rafinamentului. Vocea, gesticareluarile obsedante de sintagme. Spectacol de poezie.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.