Donțu: Guvernul Ponta 3, vinovat de recesiunea economică

Donțu: Guvernul Ponta 3, vinovat de recesiunea economică

mihai dontuPotrivit datelor Eurostat, România a intrat în recesiune tehnică, având două trimestre consecutive de scădere a Produsului Intern Brut şi cea mai mare scădere economică dintre ţările Uniunii Europene în al doilea trimestru din 2014, de 1% din PIB.

România s-a mai aflat în recesiune tehnică (două trimestre consecutive de scădere a PIB comparativ cu trimestrul anterior), după opt ani de creştere economică neîntreruptă, pentru doi ani şi jumătate, în perioada 2008-2011, şi a reintrat în recesiune tehnică la începutul anului 2012, reuşind totuşi să revină pe creştere până la finalul acelui an.

„Din păcate, toate rezultatele bune obţinute în plan economic în anii 2012 şi 2013 au fost anulate în prezent şi cred că acest fapt se datorează în primul rând politicilor greşite aplicate de guvernul actual, Guvernul Ponta 3. Şi mă refer aici la acele decizii care nu trebuiau luate sub nicio formă în acest context! Mai concret, după toate sacrificiile României din anii de criză economică şi financiară, iar în prezent având aproape de graniţă o situaţie geopolitică dificilă, cred că astfel de politici economice şi fiscale, cum sunt cele privind diminuarea investiţiilor publice şi reducerea cofinanţării şi, implicit, a absorbţiei fondurilor europene sau împovărarea fiscală excesivă a întreprinzătorilor privaţi, sunt genul de greşeli care trebuiau clar evitate, fiind mai mult decât evidente acum consecinţele lor negative!“, a declarat în plenul Camerei Deputaților liberalul Mihai Donțu.

El crede că mai sunt şi alte aspecte îngrijorătoare, care ar trebui să pună pe gânduri Guvernul Ponta 3, cu privire la politicile eronate pe care le-a susţinut şi aplicat până în prezent. Astfel, potrivit datelor furnizate de BNR, investiţiile străine directe au scăzut în primul semestru cu mai mult de 10% şi, tot în acest an, peste 70.000 de firme şi-au încetat activitatea.

„Oare de unde vine acest efect în lanţ de consecinţe negative pentru economia românească? Nu cumva atât investitorii interni, cât şi cei externi aşteaptă de prea multă vreme o politică economică şi fiscală predictibilă? Sau poate aşteaptă chiar o relaxare fiscală firească după ani de împovărare, care să facă din economia noastră una stimulativă şi cu un avantaj net de competitivitate fiscală, din punctul de vedere al atragerii de investiţii consistente? Stimaţi guvernanţi, nu credeţi că cei care au ţinut cât au putut de mult turat motorul economiei româneşti, întreprinzătorii privaţi, au acum nevoie de mai mult decât promisiuni neonorate şi de ajutor dat doar pe hârtie, adică pe documente rămase la sertar?! Acestea sunt motivele pentru care noi, parlamentarii PNL şi PDL, am considerat necesară susţinerea unei moţiunii simple pe teme economice şi fiscale, moţiune care a intrat în aceste zile în dezbaterea Camerei Deputaţilor“, a mai precizat deputatul Donțu.

În opinia parlamentarului liberal, dacă vrem ca acest „motor să nu se caleze“, avem nevoie de oameni competenţi în Guvern – printre decidenţi de la finanţe şi buget -, dar şi de o strategie  guvernamentală clară şi de „politici aplicate în folosul mediului privat, cel care a alimentat acest motor şi l-a făcut să funcţioneze timp de 25 de ani!“.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate