blog-logo

Internetul gratuit va funcţiona în toate cele 250 de autobuze ale RAT, până luni

Internetul gratuit va funcţiona în toate cele 250 de autobuze ale RAT, până luni

Wi-fi gratuit autobuze RAT Brasov (2)Aproape toate autobuzele şi troleibuzele RAT Braşov au începând din această lună montate sistemele wireless, astfel că toţi călătorii care au un telefon mobil inteligent sau o tabletă se pot conecta la internet gratuit.

Mijloacele de transport în comun care au Wi-Fi gratuit au lipite abţibilduri care menţionează acest lucru. Pentru a vă putea conecta este necesar să scanaţi reţelele wireless şi apoi vă puteţi conecta fără nici un fel de parolă la reţeaua „Digi WiFi Primăria BV”.

„Cred că în acest fel vom creşte atractivitatea transportului în comun în Municipiul Braşov, mai ales în rândul tinerilor. Vor beneficia de acest sistem atât braşovenii, cât şi turiştii, care vor putea astfel ca pe durata unei călătorii să acceseze informaţii despre locuri pe care doresc să le viziteze, sau alte informaţii de care au nevoie. Acest proiect va completa celelalte proiecte pe care noi le avem în desfăşurare, respectiv e-ticketing-ul şi reabilitarea capetelor de linii RAT, şi în acest fel vom face încă un pas pentru a asigura un transport în comun civilizat, modern şi pe măsura aşteptărilor cetăţenilor”, a apreicat primarul George Scripcaru, care a testat personal ieri modul în care funcţjonează reţeaua wireless din autobuze.

Alte articole:   Brașovenii pot cumpăra și dona alimente pentru susținerea comunităților vulnerabile din județ

8 euro pe lună, costul abonamentului pentru fiecare maşină

Până în prezent s-au instalat sisteme de wi-fi în 182 de mijloace de transport în comun, respectiv 18 troleibuze şi 164 de autobuze. Până luni, se va finaliza acţiunea de instalare, astfel că, de săptămâna viitoare, toate mijloacele de transport în comun care vor ieşi în trafic vor avea sistemele wi-fi instalate şi operaţionale. Furnizorul acestor servicii este DIGI Mobil, care asigură atât componenta de echipamente, cât şi cea de servicii de internet. Costurile pentru furnizarea de servicii de internet gratuit pe 250 de mijloace de transport în comun este de 8 euro/autobuz/lună, care includ furnizarea de echipamente: router, antena, convertor, configurarea acestora, dar şi serviciul de internet, aceste costuri fiind suportate de Primăria Braşov.

Alte articole:   Centre mobile de vaccinare în trei localităţi din judeţul Braşov

Aceste echipamente oferă posibilitatea oricărui călător care are la dispoziţie un dispozitiv mobil (telefon inteligent, tabletă etc) să se conecteze la internet la o viteză de 21 Mbps. Această viteză de trafic permite navigarea pe internet pentru căutarea de informaţii, adrese, locaţii de vizitat, obiective turistice sau a destinaţiei finale a călătoriei, dar şi accesul pentru postări pe reţelele de socializare sau pentru consultarea poştei electronice.

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate