Vechea clădire Bancorex de pe Republicii a intrat în reparaţii. Deocamdată, se lucrează la acoperiş

Vechea clădire Bancorex de pe Republicii a intrat în reparaţii. Deocamdată, se lucrează la acoperiş

Lucrari cladire Bancorex fatade Republicii 15 iulie 2014 (1)Lăsat în paragină încă de la începutul anilor ‘90, sediul fostei bănci Bancorex de pe Republicii a fost acoperit, încă din 2012, cu o plasă pe care este desenată faţada clădirii, aşa cum va arăta ea după renovare.

Anul trecut, municipalitatea braşoveană a elaborat un studiu, pentru a vedea ce probleme are clădirea, dar şi pentru a stabili ce lucrări sunt necesare. Lucrările de restaurare au fost estimate la suma de 8 milioane de lei, iar, pentru început, se lucrează la reparaţia acoperişului.

„Într-o primă fază se lucrează la acoperiş, pentru că s-a constatat că o astfel de intervenţie este absolut necesară, urmând ca în etapele următoare să se execute şi celelalte lucrări necesare reabilitării imobilului”, a precizat Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov.

Construită în 1906 după planurile arhitectului Albert Scheller, clădirea este una din puţinele în stil Art Nouveau din Braşov. Imediat după darea în folosinţă, imobilul a adăpostit sediul Băncii Naţionale Săseşti. Din 1929, până la naţionalizarea din 1948, aici a funcţionat sediul Casei Generale de Economii. Odată cu sosirea la putere a comuniştilor, clădirea a trecut în patrimoniul statului şi a fost utilizată mai întâi drept sediu al Societăţii Naţionale de Electricitate, iar din 1950 a trecut în administrarea Ministerului Finanţelor. După Revoluţia din 1989, imobilul a fost sediu al Bancorex până acum câţiva ani, când banca a dispărut. Imobilul a fost preluat în proprietate şi administrare de către municipalitate, care a încercat de mai multe ori să-l reabiliteze şi să-l consolideze.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate