Predeal: Alimentare cu energie electrică în cartierul tinerilor

Predeal: Alimentare cu energie electrică în cartierul tinerilor

alimentare cablu energie electricaÎncă de la începutul lunii iunie au fost demarate lucrările de alimentare cu energie electrică – Cartier Tineri Str. Plăieşilor Predeal, astfel în data de 10 iunie 2014, a avut loc predarea amplasamentu-lui catre executant.
Contractul a fost încheiat în acest sens încă de anul trecut şi are o valoare de 692.550,42 lei inclusive TVA, sumă asigurată integral din bugetul local al Oraşului Predeal. Proiectul presupune execuţia de lucrări din strada Plăieşilor începând de la postul de transformare.
„A fost deschis un traseu de sapătură, pe o distanţă de 500 de metrii, pe linia electric subterană, în vederea alimentării noului post de transformare în anevelopă de beton. De la noul post se vor deschide noii trasee de cablu subteran către cutiile distribuţie ce vor fi montate la linia de proprietate cu acces din domeniul public. Aceste cutii sunt prevăzute pentru racordarea unui număr de 4 consumatori“, a precizat primarul Liviu Cocoș.
Administraţia publică locală consideră că acesta este un prim pas în vederea viabilizării zonei.
De asemenea, edilii au în vedere şi construirea unui bazin apa de 1000 de mc pentru ca beneficiarii celor 100 de parcele acordate în baza Legii nr.15/ 2003 să poată beneficia de apă potabilă. Termenul de finalizare a lucrărilor este până la finele anului 2014.

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.