Donțu: PSD instrumentează legislativ măcelul pădurilor României

Donțu: PSD instrumentează legislativ măcelul pădurilor României

padure taiata cioateO vorbă bătrânească spune cu înţelepciune faptul că pădurea dă coada securii. Plecând de la această cugetare românească, ajungem în realitatea cotidiană unde cei care ar trebui să protejeze pădurile României ajung să plănuiască şi să instrumenteze legislativ din Parlamentul şi din Guvernul  României, un adevărat măcel al „aurului verde”, și-a început deputatul PNL declarația politică din plenul Camerei.

„Susţin acest lucru deoarece a fost depus, recent, în Parlamentul României, un proiect de lege periculos pentru siguranţa naţională, de un număr de 38 de parlamentari ai Partidului Social Democrat, politicieni între care se numără şi zece proprietari de pădure. Această iniţiativa legislativă dă liber celor care deţin suprafeţe forestiere să defrişeze legal întreaga suprafaţă de pădure pentru a-şi construi pensiuni, spaţii de agrement, baruri, piscine şi spa-uri, totul în scop turistic. Mai mult, se doreşte ca pădurile să fie astfel incluse în intravilan, sfârşind prin a fi scoase integral din fondul forestier pentru a se construi unităţi turistice”, a precizat Donțu.

Potrivit deputatului liberal, un alt element grav al acestei acţiuni a PSD este „minciuna cu care iniţiatorii propunerii legislative încearcă acum să îşi acopere intenţiile de-a dreptul mafiote”, scuzându-se că au semnat iniţiativa fără ca măcar să cunoască prevederile ei: „O astfel de atitudine iresponsabilă nu ar trebui să îşi aibă locul în Parlamentul României, cu atât mai grav fiind faptul că în discuţie se află o resursă naturală de o valoare inestimabilă şi care, în ultimii ani, deja s-a aflat şi încă se află sub asediul jafului celor care exploatează continuu şi ilegal  lemnul românesc”.

„Ca şi braşovean şi parlamentar ales prin votul locuitorilor judeţului Braşov, cunosc foarte bine importanţa turismului ca activitate economică ce contribuie decisiv la dezvoltarea şi chiar existenţa multor localităţi din zona noastră. Nu pot însă să nu reacţionez vehement la o astfel de şmecherie prin care se doreşte sacrificarea celei mai de preţ bogăţii, cea mai apropiată sufletului românesc şi cea care, în acest moment, este unul dintre elementele care atrage la Braşov cel mai mare număr de turişti în special în sezonul estival în care ne şi aflăm. Consider că nu tăierea pădurilor este soluţia pentru relansarea industriei hoteliere şi a turismului naţional şi nu cred că persoanele care doresc să investească în această ramură economică duc lipsă de suprafeţe disponibile unde să îşi dezvolte proiectele. Apreciez însă proiectul depus de parlamentarii PSD ca fiind un instrument de jefuire definitivă a pădurilor, măcel ce se doreşte a fi desfăşurat în forţă la umbra unor vorbe frumoase despre viitorul turismului românesc, acelaşi turism pentru care social-democraţii aflaţi la puterea alături de aliaţii lor nu au nici o strategie”, a afirma Donțu.

Din acest motiv, Donțu susţine că a permite proprietarilor de pădure dreptul de defrişare „la liber” ar reprezenta o greşeală cu urmări catastrofale pentru mediu şi elementele sale de climă.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.