Peste 51 de metri cubi de lemn, şi aproape 900 de pomi de Crăciun, confiscaţi la Braşov

Peste 51 de metri cubi de lemn, şi aproape 900 de pomi de Crăciun, confiscaţi la Braşov

caruta lemne furateÎnainte de srăbătorile de iarnă, inspectorii silvici împreună cu lucrătorii de la Serviciul Investigare a Fraudelor, Jandarmerie, Garda de Mediu şi Direcţia Silvică au intensificat controalele în principal pentru combaterea tăierilor ilegale de brazi de Crăciun, dar şi pentru a stopa furturile din păduri de lemn pentru foc. În total, din 2 decembrie 2013 şi până în 15 ianuarie 2014 inspectorii silvici au efectuate peste 3.200 de controale şi au aplicat sancţiuni de aproximativ 192.000 de lei. Inspectorii au confiscat şi 125 de metri cubi de material lemnos, din care 75 de mc lemn de foc, în valoare totală de 14.140 de lei.

Numărul pomilor de Crăciun tăiaţi ilegal a explodat

Faţă de anul trecut, şi numărul brazilor tăiaţi şi comercializaţi ilegal în judeţul nostru a crescut foarte mult. „Numărul pomilor de Crăciun confiscaţi a fost de 884 bucăţi în anul 2013, în valoare de 16.387 de lei, faţă de 212 în anul 2012 şi 226 în anul 2011”, a precizat Ioan Criţ, inspector şef al Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Braşov.

În cursul săptămânii 16 – 24 decembrie 2013, s-au efectuat cele mai multe controale şi au fost date şi cele mai mari amenzi. Astfel, s-au executat 845 de acţiuni de control, s-a constatat săvâşirea a 5 infracţiuni şi s-au aplicat sancţiuni contravenţionale de 88.620 lei, fiind confiscaţi şi  42,9 de metri cubi de lemn, cu o valoare de 4.494 lei. În această perioadă , s-au confiscat şi 190 pomi de Crăciun, în valoare de 5.451 lei şi 4.100 coroniţe de brad cu o valoare de  8.200 lei.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate