Pe ce loc suntem pe ţară la preţul plătit pentru metrul cub de apă şi cât costă apa în judeţele vecine

Pe ce loc suntem pe ţară la preţul plătit pentru metrul cub de apă şi cât costă apa în judeţele vecine

compania apa brasovCompania Apa a majorat ultima oară tariful perceput pentru apă şi canalizare în vara anului trecut, ajungându-se la un preţ cumulat pentru aceste servicii de 6,93 lei metrul cub, faţă de 6,3 lei metrul cub, cât se plătea până în 30 iunie 2013.

Faţă de anul 2000, când un metru cub de apă rece costa 0,37 de lei, până în 2013, tariful a crescut de 17 ori, iar pentru canalizare, preţul a urcat de 57 de ori, de la 0,05 lei.

Doar cei din Alba plătesc mai mult decât noi!

Conform cifrelor oficiale, suntem însă pe locul 14 la nivel de ţară în ceea ce priveşte preţul perceput pe metrul cub de apă. Pe primul loc este Constanţa, unde localnicii plătesc 8,2 de lei pe metrul cub, urmată de Târgovişte, 8,53 lei/mc, Neamţ, 8,18 lei/mc, Buzău, 8,16 lei/mc sau Slatina, cu 7,87 mc. Apă mai scumpă plătesc însă în zona de centru a ţării doar localnicii din Alba, 7,09 lei/mc. Judeţele cu care se învecinează Braşovul au însă preţuri mai mici la apă şi canalizare, conform preţurilor înregistrate la 30 iulie 2013.

Apa ieftină la Sibiu sau Ploieşti

Dintre judeţele învecinate, cea mai ieftină apă o are Sibiul, de 5,40 lei/mc, clasându-se astfel pe locul 46, din 49 în acest top naţional. Şi la Sfântul Gheorghe taxele percepute de operatorul din municipiu sunt cu mult mai mici ca în Braşov, de 5,82 lei/mc, iar la Mureş, tariful perceput este de 6,53 lei pe metrul cub. Şi operatorii din Prahova au preţuri mai mici ca la Braşov: Hidro Prahova SA taxează metrul cub de apă cu 6,86 de lei, iar Apa Nova Ploieşti, respectiv operatorul din municipiul reşedinţă de judeţ se numără printre societăţile care au cel mai mic preţ din ţară, de 4,77 lei metrul cub. În zona centrală a ţării şi la Miercurea Ciuc apa este mai ieftină ca la Braşov, 6,48 de lei.

Alte articole:   Container de decontaminare în curtea Spitalului Municipal Făgăraş
Distribuie dacă îți place!
Loading...
loading...
  1. „Pe primul loc este Constanţa, unde localnicii plătesc 8,2 de lei pe metrul cub, urmată de Târgovişte, 8,53 lei/mc”

    Nu e greu sa vezi ca trebuie ceva schimbat aici.

    Reply
  2. imi plac clasamentele si cifrele mentionate corect…. aiurea…. :))))

    Reply
  3. Gresit! In vara asta pretul apei s-a majorat de la 6,93 lei la 7,38 lei.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.